ANAF:  O multinaţională din farma a adus statului prejudicii de circa 10 milioane de euro

Ziarul BURSA #Companii / 23 august 2016

Inspectorii Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) au verificat activitatea unei firme specializate în comerţul cu produse farmaceutice şi au constatat un prejudiciu de 44,49 de milioane de lei, circa 10 milioane de euro, cauzat bugetului de stat prin sustragere de la plata TVA, potrivit unui comunicat de presă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).

Instituţia publică nu a făcut public numele multinaţionalei, invocând, potrivit unor surse, secretul fiscal.

Reprezentanţii ANAF susţin: "În iulie 2016, DGAMC a sesizat organele de urmărire penală pentru asigurarea recuperării prejudiciului. Societatea a prestat pe teritoriul României servicii de marketing, promovare şi autorizare pentru firma mamă din spaţiul UE, dar le-a facturat ca şi când activitatea s-ar fi desfăşurat în ţara respectivă. Astfel, au beneficiat în străinătate pe nedrept de scutire la plata TVA, cu intenţia de a se sustrage de la plata taxei pe valoare adăugată în România".

De asemenea, potrivit ANAF, aceeaşi multinaţională a făcut plăţi către agenţii de turism pentru participarea unor medici şi farmacişti la evenimente interne şi internaţionale de specialitate şi către firme pentru organizarea de evenimente medicale (congrese, conferinţe, cursuri, simpozioane, forumuri, apariţia unor publicaţii ş.a.): "Pentru aceste servicii a solicitat deducerea TVA şi le-a prezentat sub forma unor acţiuni de sponsorizare şi donaţie cu toate că acestea au fost puse la dispoziţie în mod gratuit, fiind realizate de companie pentru promovarea produselor pe piaţa românească. În acest mod s-a evitat şi colectarea TVA aferentă medicamentelor acordate gratuit ca donaţii către spitale, cămine, fundaţii sau ca mostre către medici, dar care, în fapt, au fost acordate în scopul efectuării ulterioare de comenzi către distribuitorii de medicamente".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Cât de jos am ajuns! La presă mâ refer. Toatâ lumea dâ știrea fârâ autor...ul faptei! Cum se mai răspunde la întrebările esențiale ale unei știri: CINE, ce, unde când, de ce? Așa o fi o fricâ de ANAF-ul ăsta încât se înghit orice povești nemuritoare cu fâptași necunoscuți? RUȘINE!!!

    Secrett fiscal ???? Da de unde au scos-o si pe asta ? Si eu nu vreau ca statul sa ma caute de taxe si voi declara venitul secret !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb