Senatorul USR Anca Dragu a scris pe Facebook că nu crede că comisarul european Schmit a afirmat că se poate "flexibiliza" PNRR, aşa cum informase PSD, joi, într-un comunicat de presă, după întâlnirea ministrului Muncii, Mariu Budăi, cu acesta, informează news.ro.
"Poate că, pur şi simplu, ministrul Budăi s-a pierdut în traducerea din engleză în română. Cel mai probabil, comisarul Schmit i-a sugerat ministrului Budăi să înceapă implementarea obiectivelor din PNRR, ca singură cale pentru combaterea sărăciei", mai spune Dragu.
"Comisarul european responsabil pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit, s-a aflat astăzi la Bucureşti. În cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu domnia sa la Parlament, domnul Schmit a transmis un mesaj foarte clar: acela că România trebuie să implementeze reformele asumate în PNRR, pentru că PNRR este singura soluţie pentru redresarea şi consolidarea economiei româneşti. Comisarul european a arătat că este de dorit să regândim politica noastră de dezvoltare industrială şi să reconfigurăm sistemul de protecţie socială şi sistemul de pensii", a scris Dragu în postare.
Ea continuă: "Mă îndoiesc că cineva - chiar şi de la PSD - ar putea să înţeleagă din ultima parte că aceasta ar putea să însemne "renegocierea" PNRR, în general, şi în privinţa ajustării plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, în particular, aşa cum lasă să se înţeleagă domnul Budăi".
"Mai mult decât atât, la întâlnirea cu grupul operativ pentru redresare şi rezilienţă (RECOVER) din Comisia Europeană, de acum două zile, doamna Celine Gauer, lidera RECOVER, a spus clar că pentru România a venit vremea implementării reformelor asumate chiar de către Guvernul României. Nu cred că domnul comisar Schmit a afirmat că se poate "flexibiliza" PNRR. Poate că, pur şi simplu, ministrul Budăi s-a pierdut în traducerea din engleză în română", afirmă Anca Dragu.
Senatorul precizează că "cel mai probabil, comisarul Schmit i-a sugerat ministrului Budăi să înceapă implementarea obiectivelor din PNRR, ca singură cale pentru combaterea sărăciei".
"Ca fapt divers, sistemul de tichete prin care prestatorii de servicii casnice urmează să fie recompensaţi pentru munca lor ar fi trebuit să fie implementat până la sfârşitul lunii, numai că, ce să vezi, abia acum două zile noi am adoptat legea în Parlament, lege care va produce efectele abia peste vreo DOI ANI. Dacă domnul Budăi a abordat acest subiect, al renegocierii PNRR, cu comisarul Schmit, i-a dat astfel de înţeles că Guvernul Ciucă nu e serios şi nu se ţine de treabă. Comisia nu acceptă folosirea PNRR ca instrument de campanie electorală", spune Anca Dragu.
Potrivit acesteia, "în cazul în care însă se dovedeşte că lipsa de cultură politică sau inabilitatea domnului Budăi de a înţelege corect ce a spus în engleză domnul Schmit l-a făcut pe ministrul Muncii să pună în gura comisarului european pentru Muncă cuvinte pe care acesta nu le-a rostit, nu există decât o singură soluţie pentru prim-ministrul Ciucă: să-l demită pe actualul ministru al Muncii pentru prejudiciile grave pe care le aduce Guvernului şi ţării".
1. Doamna,
(mesaj trimis de sabin în data de 01.04.2022, 12:11)
stati linistita, asta a inteles Budai...Aveti vreo pretentie?
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.04.2022, 13:51)
Miss Pigy...
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 01.04.2022, 22:13)
Bazaconiile pe care le-ati negociat in legatura cu pensiile romanilor pentru urmatorii 50 de ani, nu sunt si nu pot fi elemente ale stabilirii bugetului, de neclintit. Uniunea Europeana nu este o dictatura. Iar economia Romaniei nu este "planificata" ca in comunism. Situatia economica mondiala incerta, diversele situatii de criza ce se pot ivi in viitor, urmarile razboiului din Ucraina, ce pot fi catastrofale nu numai pentru economia Romaniei ci a intregii Europe si a lumii, fac sa fie necesar ca aceste planuri ( incropite de oameni incompetenti, care nu au stiut sau nu au vrut stabileasca, sa prezinte si sa sustina necesitatile economice si sociale reale ale populatiei Romaniei), ce privesc pensiile, sa fie guvernate de reguli asa cum se spune " flexibile"
Dealtfel, pensiile au avut si au inca o mare pondere in consum, parghia care deocamdata este singura care misca consistent economia Romaniei, iar, cu 5 milioane de pensii (si asa mici) blocate, inseamna ca Romania o sa functioneze in urmatorii 50 de ani "cu frana trasa", fara putinta de a isi regla economia prin consum. .
Asa ca doamna, flexibilitatea (in acest caz) este absolut benefica, chiar daca nu esti incantata de ea. .
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.04.2022, 10:27)
Daca tine la popor si natiunea romana PSD sa renunte imediat la acest PNRR negociat de catre USR.
Oare PSD-ul va reusi sa negocieze un nou PNRR ca oameni capabili are, se vede prin ministere.