Angajaţii din portul Constanţa au început pichetarea Administraţiei Porturilor Maritime

Elena Deacu
Companii / 9 martie 2015

Actualizare 18:06 Patronatele şi sindicatele portuare amână întâlnirea cu CN APM

Organizaţia Patronală "Operatorul Portuar" Constanţa şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare (FNSP) nu pot da curs invitaţiei de a participa mâine la întrevederea cerută de Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" (CN APM) Constanţa, din cauza întâlnirilor deja stabilite de reprezentanţii celor doua organizaţii reprezentative.

De asemenea, patronatele şi sindicatele cer "schimbări structurale complete" în ceea ce priveşte conducerea CN APM. "având în vedere actul de administrare defectuos şi lipsa unei strategii unitare privind dezvoltarea Portului Constanţa, chestiuni sesizate în numeroase rânduri" de către cele două organizaţii.

"Având în vedere motivul acestor proteste, cât şi revendicarea principală, respectiv revocarea mandatului membrilor Consiliului de Administraţie, cât şi a conducerii executive a CN APM S.A., va solicităm ca ordinea de zi a întâlnirii propuse să cuprindă că puncte de discuţie, inclusiv problemele ce au generat acest protest. În consecinţă, vom da curs invitaţiei dvs., urmând a va comunica data şi ora agreate, după ce veţi completa punctele de discuţie ale întrevederii şi ne veţi comunica cine vor fi reprezentanţii Companiei Naţionale «Administraţia Porturilor Maritime» S.A. Constanţa, ce urmează a participa la această întrevedere", conchide comunicatul citat.

(Valentin Busuioc)

------

Angajaţii din portul Constanţa, reprezentanţi ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Portuare, alături de agenţii economici din Organizaţia Patronală "Operatorul Portuar", protestează de astăzi , până în 10 aprilie, zilnic, între orele 7,30 şi 18,00 , faţă de "incompetenţa şi abuzurile conducerii companiei care administrează portul Constanţa-CN APMC".

Potrivit surselor din presă, sunt prezenţi aproape 200 protestatari care cer demisia conducerii Administraţiei Portului Constanţa. Protestatarii contestă, printre altele, intenţia transformării Portului Vechi, din apropierea Cazinoului, într-o zonă citadină, cu hoteluri, restaurante, cazinouri, acuzând că, de fapt, Masterplanul portului a fost întocmit de fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor, Valentin Preda, zis Valerică, "băiatul performant" al lui Radu Mazăre.

Operatorul Portuar, cât şi Federaţia Naţională a Sindicatelor Portuare, susţin că Master Planul portului a fost întocmit fără consultări prealabile între compania care administrează Portul Constanţa (CN APMC) şi comunitatea portuară, în pofida manifestării constante din partea lor a interesului şi a disponibilităţii privind un dialog constructiv asupra acestei tematici.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb