Emilinarea politicilor monetare expansive ale Băncii Centrale Europene (BCE) este pe aproape, iar băncile ar trebui să se pregătească pentru riscurile pe care le va aduce noua etapă, a declarat ieri Ignazio Angeloni, unul dintre supraveghetorii BCE.
Acesta a declarat, într-o conferinţă desfăşurată la Roma, că sectorul bancar italian, care încearcă să-şi reducă volumul imens de împrumuturi neperformante, este supus unei "examinări speciale" după prăbuşirea a numeroşi creditori, în ultimii ani.
Angeloni, care reprezintă BCE în consiliul de supraveghere bancară al UE, a menţionat că planurile elaborate de BCE şi Comisia Europeană vor ajuta Europa la îmbunătăţirea bilanţurilor băncilor, dar a avertizat asupra riscurilor viitoare. Acesta a subliniat: "Sfârşitul programului de cumpărare de active, derulat de BCE şi cunoscut sub numele de «relaxare cantitativă», reprezintă o evoluţie naturală pentru care toată lumea ar trebui să se pregătească".
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 15.03.2018, 04:42)
Oare de ce nu cred treaba asta?
2. Nu bancile
(mesaj trimis de Gerula în data de 15.03.2018, 06:44)
Trebuie sa se pregătească, cit enonomia și principalul debitor al acestora - statul.