ANOFM anunţă că 300.000 de oameni au fost angajaţi în 2017

D.I
Miscellanea / 25 ianuarie 2018

ANOFM anunţă că 300.000 de oameni au fost angajaţi în 2017

Un număr de aproximativ 300.000 de persoane au fost angajate în anul 2017, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), a anunţat astăzi instituţia într-un comunicat remis Redacţiei.

Conform datelor prezentate, în anul 2017, ANOFM a reuşit încadrarea a 300.474 de persoane, cele mai multe, 102.035 aparţinând unuia dintre grupurile considerate cu inserţie dificilă pe piaţa muncii, respectiv persoane cu vârsta peste 45 de ani. Interesul sporit al acestei categorii de vârstă pentru identificarea unui loc de muncă s-a manifestat pregnant în fiecare lună din 2017.

Dintre cei încadraţi, în această perioadă, 76.952 au între 35 şi 45 de ani, 69.174 au vârsta între 25 şi 35 de ani, iar 52.313 sunt tineri sub 25 de ani, din care 26.043 sunt tineri

Comunicatul mai precizează că în funcţie de mediul de provenienţă, cele mai multe persoane ocupate în 2017, 164.670, provin din mediul urban şi 135.804 din rural, iar în funcţie de sex, 169.623 sunt bărbaţi şi 130.851 sunt femei.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (96.264), profesionale (73.838), gimnaziale (66.462), 32.664 fiind cu studii universitare.

Clasamentul judeţelor cu cele mai multe persoane angajate s-a menţinut acelaşi pe tot parcursul anului 2017, inclusiv în luna decembrie când, din punct de vedere numeric, situaţia era următoarea: Bucureşti (20.779), Timiş (20.150), Suceava (18.350 persoane), Neamţ (13.574), Hunedoara (13.289).

ANOFM mai menţionează în document că în anul 2017 au fost incluse în măsuri active 660.700 de persoane.

În anul 2017, ANOFM, prin intermediul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, a organizat Bursa Generală a Locurilor de Muncă, Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi, precum şi 32 de burse la cererea pieţei muncii, pentru meserii în diferite ramuri de activitate (fabricarea mobilei, prelucrarea lemnului, confecţii îmbrăcăminte, fabricarea articolelor de ceramică pentru uz gospodăresc şi ornamental, construcţii, servicii etc.) şi pentru grupuri vulnerabile pe piaţa muncii (femei, tineri cu risc de marginalizare socială, persoane private de libertate, persoane cu dizabilităţi).

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb