ANPC a controlat 3 parcuri din sectorul 2 al Capitalei

S.B.
Miscellanea / 31 martie 2022

ANPC a controlat 3 parcuri din sectorul 2 al Capitalei

Comisariatrul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea (CRPCR) Bucureşti-Ilfov a realizat, pe 31 martie 2022, sub coordonarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), ample acţiuni de control în 3 parcuri din sectorul 2 al Capitalei: Plumbuita, Tei şi Motodrom, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legii, în domeniu.

"Aşa cum am mai spus, am copilărit în sectorul 2 şi, ca atare, pentru mine este o prioritate. M-aş fi bucurat ca, în 2022, o primăvară aşa frumoasă să găsească parcurile sectorului îngrijite, modernizate, îmbietoare pentru bucureşteni, dar mai ales pentru copii. Din păcate, nu sunt nici curăţate, nici amenajate. Par părăsite şi sunt pline de praf şi de pericole pentru cei mici, dacă vor să se joace, ceea ce nu este admisibil. Mai ales, că se află în mijlocul unor cartiere atât de populate, unde oamenii şi-ar dori un loc de agrement bine întreţinut, din grijă pentru ei " - Mihai Culeafă, vicepreşedintele ANPC.

În cele trei parcuri, au fost controlate locurile de joacă, precum şi spaţiile destinate practicării sportului în aer liber (ex.: baschet, tenis, fitness etc.)

În toate aceste locaţii, aflate în administrarea Primăriei Sectorului 2, au fost constatate nereguli de către comisarii CRPCR Bucureşti-Ilfov, aplicându-se primele sancţiuni.

Până în acest moment, au fost oprite temporar de la prestarea serviciului toate locurile de joacă, precum şi terenurile destinate practicării sportului, până la remedierea deficienţelor.

Principalele nereguli constatate de comisari au fost:

Bucăţi de tartan de pe paviment peticit sau lipsă pe alocuri

Utilizarea unor tobogane metalice şi aparate de joacă cu porţiuni deteriorate, cu componente exfoliate sau ruginite,

Lipsa manşoanelor de protectie din cauciuc la lanţurile leagănelor,

Toate băncile din parcuri aveau vopseaua exfoliată

Lipsa informării scrise a publicului în zona de fitness.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb