Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, în şedinţa din 19 martie, acordarea de autorizaţii pentru înfiinţarea unui nou parc eolian şi a unei microhidrocentrale, potrivit unui document publicat pe site-ul instituţiei.
De asemenea, ANRE a acreditat 12 proiecte fotovoltaice şi două parcuri eoliene pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi.
Conform datelor Transelectrica, la sfârşitul lui ianuarie, proiectele de producere a energiei din surse regenerabile au ajuns la o capacitate totală de 4.412 MW. Astfel, în sistem existau proiectele eoliene cu o putere de 2.704 MW, parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală de 1.077 MW, microhidrocentrale de 536 MW şi proiecte pe bază de biomasă cu o putere cumulată de 95 MW.
Producătorii de energie regenerabilă beneficiază de subvenţii sub forma certificatelor verzi, pe care le plătesc toţi consumatorii (inclusiv cei casnici) şi care sunt reliefate separat în factura lunară la electricitate.
Ţara noastră şi-a asumat ca 24% din consumul de energie din anul 2020 să provină din surse regenerabile, dar ANRE a anunţat că această ţintă a fost deja atinsă, la 1 ianuarie 2014.
Ca să tempereze creşterea facturilor, Guvernul a decis, pe 1 iulie 2013, să amâne acordarea unor certificate verzi pentru perioada 2017 - 2020. Conform OUG 57/2013, proiectele fotovoltaice primesc doar patru certificate verzi pe MWh (faţă de şase certificate, cum era până la 1 iulie 2013). Proiectele eoliene beneficiază doar de un certificat din două, iar microhidrocentralele de două certificate din trei. În plus, noile proiecte intrate în sistem după 1 ianuarie 2014 primesc din start mai puţine subvenţii. Potrivit HG 994/2013 din decembrie 2013, parcurile fotovoltaice noi primesc doar jumătate din subvenţiile de până acum: 3 certificate din 6.
Pentru parcurile eoliene, numărul certificatelor se reduce cu 0,5 până în 2017 şi cu 0,25 începând din 2018. Aşadar, noii investitori vor beneficia de numai 1,5 certificate verzi până în 2017 şi de 1,75 certificate, din 2018. În plus, microhidrocentralele primesc şi ele cu 0,7% mai puţine certificate verzi pe MWh: doar 2,3 certificate pentru centralele noi.