ANSVSA: Scandalul brânzei stricate, fără consecinţe la noi

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 8 iulie 2008

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) nu a primit nicio notificare legată de prezenţa pe piaţa din România a brânzeturilor alterate provenit din Italia şi Germania, a declarat ieri, vicepreşedintele ANSVSA, Nagy Laszlo Csutak.

"Nu am primit nicio notificare pe ultimile şase luni care să semnaleze astfel de produse lactate modificate în România", a spus Nagy Laszlo Csutak.

Poliţia germană a inspectat o fabrică de brânză din sudul Germaniei pe care o suspectează că ar fi implicată într-un scandal aflat deja sub anchetă în Italia referitor la vânzarea în Europa a unor cantităţi de brânză alterată care a fost revândută în amestec cu brânză proas­pătă.

Presa italiană a relatat la finele săptămâ­nii trecute că poliţia financiară din oraşul Cremona, din nordul ţării, a descoperit că mari cantităţi de brânză alterată au fost amestecate cu brânză proaspătă şi vândute pe pieţele din Italia şi Europa.

O cantitate de 11.000 de tone de brânză stricată sau cu valabilitatea expirată de care s-au debarasat societăţi italiene, dar şi europene au fost "reciclate" fiind reintegrate ulterior în compoziţia a noi produse lactate, potrivit unei anchete publicate la finele săptămâ­nii trecute, de cotidianul "La Repubblica". În loc să distrugă produsele vechi sau alterate, 40 de mari întreprinderi - italiene, dar şi britanice, germane şi austriece - se debarasau de ele predându-le altor patru societăţi, trei cu sediul în Italia şi una cu sediul în Germania, administrate de un om de afaceri sicilian.

Brânzeturile alterate erau "reciclate" prin amestecare cu brânzeturi "proaspete", o bază folosită apoi în fabricarea de mozzarella, gorgonzola şi brânză topită, produse care erau vândute ulterior în întrea­ga Europă, potrivit La Repubblica.

Unele dintre întreprinderile care cedau produsele lor care nu mai erau apte de consum recumpărau ulterior pasta reciclată.

La începutul acestui an, câteva ţări au interzis pentru scurt timp brânza italiană mozzarella în urma temerilor unei contaminări cu dioxină.

Recent, în UE a fost declanşată o altă alertă alimentară referitoare la un ulei de floarea-soarelui contaminat cu hidrocarburi care fusese importat din Ucraina. O cantitate mică din acest ulei a ajuns inclusiv în România, la Timişoara, fiind retras de la comercializare.

În ceea ce priveşte Germania, la începutul acestui an mai mulţi măcelari români au denunţat un abator din oraşul Lohne unde s-ar fi folosit tone de carne alterată, transformată apoi prin amestec cu carne proaspătă în pastă folosită la fabricarea unor mezeluri şi cârnaţi. Produsul ar fi fost distribuit apoi în ţări ca Germania, România şi Rusia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb