Antibiotice Iaşi a înregistrat un profit net de 10 milioane lei în primul trimestru al anului, în creştere cu 43% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate pe bursă de companie.
Profitul brut a ajuns la 8,38 milioane lei, în creştere cu 55% faţă de primul trimestru al anului trecut, în condiţiile în care Antibiotice a raportat o creştere a vânzărilor pe piaţa internă cu 13,4%, atingând cel mai mare nivel din ultimii trei ani, de 46,4 milioane lei.
Astfel, la finele lunii martie 2009, cifra de afaceri a Antibiotice a înregistrat o creştere de 18,4% faţă de perioada similară a anului 2008, atingând nivelul de aproximativ 57,5 milioane lei.