Regatul Unit va găzdui pe 19 mai un summit cu liderii Uniunii Europene

A.B.
Internaţional / 4 februarie

Regatul Unit va găzdui pe 19 mai un summit cu liderii Uniunii Europene

Regatul Unit va găzdui pe 19 mai un summit cu liderii Uniunii Europene. Premierul britanic Keir Starmer îi va găzdui pe 19 mai pe liderii Uniunii Europene, pentru primul dintr-o serie de summituri anuale care vizează relansarea relaţiilor dintre Regatul Unit şi bloc după Brexit, a anunţat marţi Downing Street, relatează AFP.

Liderul laburist îi va primi în Marea Britanie pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi pe preşedintele Consiliului European, Antonio Costa. Locaţia nu este încă precizată.

"Va fi primul dintre summiturile regulate menite să promoveze colaborarea dintre Regatul Unit şi UE", a declarat un purtător de cuvânt al prim-ministrului britanic.

"Aceasta va fi o ocazie de a face progrese în domenii care vor aduce beneficii tangibile cetăţenilor Regatului Unit şi ai Uniunii Europene şi care vor consolida relaţia dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană", a adăugat el.

Keir Starmer s-a deplasat luni la Bruxelles pentru discuţii cu UE consacrate apărării, fiind prima participare a unui şef de guvern britanic la o întâlnire informală a şefilor de stat şi de guvern ai celor 27 de după Brexit, în urmă cu cinci ani.

De la venirea lor la putere în iulie, laburiştii şi-au semnalat intenţia de a "reseta" relaţiile dintre Regatul Unit şi UE, după anii de tensiuni sub guvernele conservatoare anterioare.

Cu toate acestea, Londra nu intenţionează să revină la piaţa comună, la uniunea vamală sau să reinstaureze libera circulaţie a persoanelor, scrie AFP.

Keir Starmer a declarat în repetate rânduri că doreşte să negocieze un acord comercial mai bun, în cadrul reînnoirii planificate pentru 2026 a actualului tratat de cooperare, precum şi un nou pact de apărare şi securitate.

Bruxelles-ul pledează pentru un program de mobilitate pentru tinerii sub 30 de ani între Marea Britanie şi UE, dar guvernul britanic a respins această propunere, îngrijorat de orice ar putea semăna cu o revenire la libera circulaţie.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3005
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9829
Gram de aur (XAU)Gram de aur435.8564

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb