Anticipate, dar pentru ce?

Singurul argument puternic pentru a anticipa alegerile legislative ţine de programul reformator al preşedintelui Iohannis. După un prim mandat în care a fost condamnat la inacţiune de contextul politic (coabitare cvasi-permanentă, parlament ostil, pericolul sus-pendării, circumstanţe regionale dominate de iliberalism, etc.) pentru preşedintele Iohannis timpul nu mai are răbdare. Reformele, în special cele constituţionale şi administrative, trebuie realizate cât se poate de repede, cât preşedintele are încă legitimitatea alegerilor prezidenţiale recente. Alegerile legislative la termen, desfăşurate după alegeri locale care ar putea arăta un echilibru politic mult mai important decât cel de la alegerile prezidenţiale, ar conduce spre un parlament pes-triţ, ostil voinţei prezidenţiale de reformă. Deşi vor urma trei ani fără alegeri, un intermezzo care ar facilita reformele, contextul politic nu i le va susţine. Alegerile legislative anticipate nu ar putea avea alt scop decât de a asigura preşedintelui o majoritate prezidenţială!

Dacă organizarea alegerilor anticipate va da un balon de oxigen reformiştilor şi va întări, cel puţin pentru un timp, societatea deschisă şi liberală, nu e la fel de sigur că va consolida democraţia românească. Problema relaţiei dintre alegeri şi democraţie nu este deloc superfluă în contextul regional şi internaţional dominant de iliberalism. Dacă în Croaţia naţionalismul şi iliberalismul anti-european au suferit o înfrângere la alegerile prezidenţiale, în schimb Brexit-ul şi situaţia de opinie din America nu sugerează o ameliorare semnificativă a stării de fapt. Că alegerile nu sunt automat democratice o dovedesc atât de multe împrejurări, încât aproape nu mai trebuie făcută demonstraţie. De două secole şi jumătate, de la revoluţiile franceze şi americane din secolul al XVIII-lea, alegerile s-au impus ca o adevărată "cale regală" în reflecţia asupra viciilor şi virtuţilor democraţiei elective. În timp ce unii filosofi au fost interesaţi de alegeri ca de un "tip ideal" (un model teoretic de interpretare), alţii, precum Adam Przeworski în Why Bother With Elections? (De ce ne-ar interesa alegerile? apărută la Cambridge în 2019) preferă o reflecţie contextualizată şi informată despre beneficiile şi limitele alegerilor aşa cum le-am cunoscut până acum. În carte sa citată mai sus, Przeworski (unul din cei mai influenţi politologi contemporani, profesor la New York) realizează o evaluare nuanţată şi accesibilă unui public larg a semnificaţiei alegerilor, având ca reper alegerea primului Congres american în 1788 şi ajungând până la alegerea lui Donald Trump sau Vladimir Putin.

Ori, şi aceasta ne-ar ajuta să analizăm dincolo de circumstanţele imediate alegerile anticipate de la noi, Przeworski consideră că nu este o eroa-re să atribuim alegerilor o semnificaţie democratică. Nu trebuie să cerem mecanismelor electorale mai mult decât pot da! Acestea nu pot realiza idealurile de egalitate politică sau de auto-guvernare a poporului, deoarece sunt o simplă metodă de selectare a celor care conduc. Alegerile sunt imperfecte, dar, parafrazându-l pe Churchill, niciun alt mecanism de selectare a conducătorilor nu pare să reuşească mai bine.

Przeworski constată că apariţia a ceea ce el numeşte "mitul guvernării poporului de către popor", mitul alegerilor ca panaceu democratic al oricărei probleme politice, s-a născut spre sfârşitul secolului al XVIII-lea pentru a justifica teoretic primele alegeri din perioada celor două revoluţii fondatoare.

De ce este un mit guvernarea poporului de către popor? Pentru că alegerile perpetuează o împărţire dintre cei ce guvernează şi deţin efectiv puterea şi cei ce sunt obligaţi să respecte deciziile politice. Într-o măsură variabilă de la un moment electoral la altul şi de la un context politic la altul ideea controlului electoral pe care poporul îl exercită asupra conducătorilor şi a mandatului lor nu funcţionează. Controlul prospectiv - alegerea unui parlament care să desemneze un guvern pentru platforma sa şi promisiunile sale electorale - este limitat din cauza circumstanţelor neprevăzute din timpul mandatului său şi a posibilităţii efective de guvernare. Controlul retrospectiv este şi mai dificil deoarece alegătorii nu pot sancţiona un guvern decât eventual votând împotriva sa la alegerile ulterioare. Iar iniţiative profund antiparlamentare dar şi antidemocratice, precum anularea imunităţii parlamentare din Ucraina la 1 ianuarie 2020, nu cresc controlul "poporului" asupra aleşilor, ci pe cel al preşedintelui, anulând, în fapt, capacitatea parlamentului de a controla executivul.

Revenind la alegerile anticipate de la noi, acestea ar fi răspunsul la un mecanism politic defect care lasă preşedintele nou ales şi legitimat prin vot fără instrumente pentru a-şi implementa programul pentru care a fost votat. Ele nu vor aduce nici mai multă nici mai puţină democraţie! Dar vor putea aduce mai multă stabilitate politică şi guvernamentală şi ar putea crea condiţiile pentru o serie de reforme care au întârziat prea multă vreme! Oricum, realizarea alegerilor legislative anticipate în mai puţin de cinci luni este dificilă, iar condiţiile de întrunit în parlament sunt restrictive.