ANUL TRECUT VEKA, afaceri în creştere uşoară pe piaţa autohtonă

Valentin Busuioc
Companii #Construcţii / 23 ianuarie 2015

Gabriel Nicolaescu, VEKA România

Gabriel Nicolaescu, VEKA România

Producătorul de profile din PVC pentru uşi şi ferestre VEKA România a înregistrat, anul trecut, o creştere uşoară a cifrei de afaceri faţă de 2013, deşi tendinţa generală a pieţei locale de tâmplărie termoizolantă a fost de regres cu aproximativ 5%, potrivit unui comunicat trimis redacţiei.

Exporturile de tâmplărie ale companiei-mamă germane au sporit cu 30% în perioada de referinţă. În ţara noastră, producătorii parteneri ai VEKA au pătruns pe majoritatea pieţelor europene într-un moment în care exporturile se diferenţiază drept principală sursă de creştere în România. Oportunitatea majoră adusă de ultimele 12 luni este creşterea volumului de exporturi al partenerilor VEKA pe pieţele tradiţionale (Italia, Germania, Austria, Elveţia, Belgia, Franţa, Canada şi SUA) şi non-tradiţionale, America de Nord şi Orientul Mijlociu. Astfel, exporturile de tâmplărie PVC realizate din profiluri VEKA, facilitate de companiile partenere de la noi, au cunoscut cea mai mare creştere din ultimii ani, de aproximativ 30%. Practic, în 2014, sporul exporturilor de tâmplărie a contrabalansat scăderea abruptă a cererilor locale.

Gabriel Nicolaescu, director general adjunct al VEKA România, a declarat: "Cea mai mare provocare a anului 2014 a rămas lipsa investiţiilor, fie că vorbim despre proiecte noi sau despre reabilitări. Pe o piaţă aflată într-un uşor declin şi încă dominată de modelul de achiziţie a celui mai mic preţ, VEKA a reuşit în România să depăşească nivelul anului 2013 şi să-şi consolideze volumul vânzărilor locale".

Fondată în anul 1969, ca urmare a preluării producătorului german Vekaplast, care la acea dată avea doar 8 angajaţi, VEKA activează pe piaţa sistemelor de profiluri PVC-U pentru uşi, ferestre şi obloane, numărând astăzi mai mult de 3.600 de angajaţi şi înregistrând vânzări de aproape 800 de milioane de euro în întreaga lume. Prezent pe 6 continente, grupul VEKA îşi desfăşoară activitatea în 25 de locuri la nivel mondial, operând 16 puncte de producţie.

VEKA ROMÂNIA, înfiinţată în 2000, este deţinută în totalitate de către VEKA AG Germania şi are peste 30 de angajaţi, derulând afaceri cu mai mult de 180 de parteneri în întreaga ţară. Sistemele de profiluri PVC de la VEKA, total reciclabile şi furnizate exclusiv în clasa A de calitate, sunt disponibile în peste 50 de nuanţe, precum şi profiluri cu design specific.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb