Bugetul cu care au funcţionat anul acesta 18 unităţi de producţie din industria naţională de apărare este 1/12 pe lună, din alocarea de anul trecut. Situaţia este stranie, mai ales că am ajuns la sfârşitul anului 2021 şi unităţile respectiv nu au aprobate încă bugetele pentru anul în curs, fapt care le-a împiedicat să efectueze plăţi către terţi pentru investiţiile aflate în derulare şi care le-a făcut să amâne demararea altor investiţii ce fuseseră planificate pentru aceeaşi perioadă.
"Am fost neplăcut surprins să constat că bugetele acestor societăţi cu capital majoritar de stat nu au fost aprobate până acum. Ele trebuie aprobate până la finalul anului pentru că altfel unităţile respective nu au cum să îşi proiecteze bugetele pentru anul viitor", a răspuns prim-ministrul Nicolae Ciucă, la întrebarea pusă de reporterul ziarului BURSA în cadrul unei întâlniri informale cu reprezentanţii presei.
Şeful Guvernului a spus că de vină pentru situaţia respectivă este Ministerul Economiei şi că aşteaptă ca hotărârile respective să intre pe ordinea de zi a şedinţei de vineri, 17 decembrie 2021.
"Este o situaţie care va fi clarificată de Ministerul Economiei şi sunt convins că vom avea aprobate acele bugete", a precizat premierul.
Chestionat de ce nu a luat atitudine până acum cu privire la industria naţională de apărare, mai ales că a făcut parte şi din fostul guvern, Nicolae Ciucă ne-a răspuns că nu a fost ministrul Economiei, omiţând însă faptul că, în calitate de ministru al Apărării Naţionale ar fi trebuit să se intereseze de situaţia societăţilor respective, dintre care multe au contracte de mentenanţă pentru echipamentele şi tehnica din dotarea Armatei Române.
Actualul premier Ciucă, din postura de ministrul al Apărării Naţionale, ar fi trebuit să ştie că, printre societăţile cu bugetele neaprobate, se numără şi Avioane Craiova SA, unitate ce deţine contractul de modernizare a avioanelor IAR Şoim 99 pe care se vor antrena piloţii români ce vor opera avioanele de luptă F-16, inclusiv cele 42 aeronave F-16 pe care actualul guvern doreşte să le achiziţioneze din Norvegia.
De aceea, faptul că pasează întreaga răspundere pe umerii Ministerului Economiei nu îl absolvă de culpă privind situaţia financiară precară cu care s-au confruntat în anul 2021 societăţile cu capital majoritar de stat din industria naţională de apărare.
Deoarece, potrivit spuselor actualului premier, de vină este Ministerul Economiei, ne-am adresat celui care a condus cel mai mult acest minister în cursul anului curent, deputatul Claudiu Năsui.
"Aprobarea tuturor acestor bugete reprezintă singurul mod prin care statul, prin Ministerul Economiei, în calitate de acţionar majoritar, poate să verifice ce face administraţia societăţilor respective. Cât timp am fost ministrul Economiei, nu am vrut să aprob bugete pe pierderi sau care includeau cheltuieli aiuristice. De aceea, le-am cerut celor responsabili să rectifice bugetele respective. Cât timp au prezentat un buget care includea pierderi şi cheltuieli salariale imense nu puteam să aprob aşa ceva. Am tratat aceste companii ca un bun acţionar, care nu acceptă să facem pierderi. Ei au marota aceasta că fac investiţii, dar de fapt, în realitate, nu investim decât în salariile lor şi ale unor foşti membri de partid sau ale unor generali în rezervă. Sunt cazuri în care până şi portarii de la societăţile respective sunt membrii sau foşti membri de partid. De aceea, consider că singurul mod prin care puteam obliga aceste societăţi să nu mai înregistreze pierderi era aprobarea unor bugete corecte. Bugetele care nu au fost aprobate, nu au primit aviz din partea mea deoarece conducerile unităţilor respective nu au justificat cheltuielile şi nici nu au găsit modalităţi de scădere a pierderilor înregistrate, deşi le-am scolicitat acest lucru", ne-a declarat Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, în perioada 23 decembrie 2020 - 8 septembrie 2021.
• Bugetele companiilor de stat, blocate pe rând de Ministerul Economiei, Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor
Situaţia actuală ar fi cauzată şi de neîncetatele reorganizări de la nivelul Ministerului Economiei, ne-a spus Bende Sandor, preşedintele Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.
"Mi se pare anormal faptul că unităţile respective nu au încă bugetul aprobat pentru anul 2021; nu este în regulă. Acum Ministerul Economiei s-a mai rupt încă o dată - prin înfiinţarea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului -, după ce anul trecut am mai asistat la o reorganizare, când din el a fost scos Ministerul Energiei. E absolut normal să fie aceste probleme, când pe de o parte ai scos un minister şi apoi ai mai rupt încă o dată. Sunt ministere distincte, e nevoie de hotărâri de guvern pentru a reglementa funcţionarea lor, dar acest lucru este treaba guvernului. În această situaţie se ajunge, când tot timpul ne aflăm în reorganizarea administraţiei publice centrale. Precizez însă că funcţionarea guvernului nu intră în competenţa mea, cum nu intră în competenţa mea nici traseul de avizare a hotărârilor de guvern pentru aprobarea bugetelor societăţilor cu capital de stat din industria naţională de apărare", susţine Bende Sandor.
Ar mai fi de menţionat că, după ce USR a părăsit guvernarea, bugetele unităţilor de producţie din industria naţională de apărare au trecut repede de avizarea ministrului interimar al Economiei, Virgil Popescu, dar s-au împotmolit o perioadă îndelungată la Ministerul Muncii, condus atunci de Raluca Turcan.
"Este o nebunie totală să funcţionăm în aceste condiţii. Neavând aprobate bugetele, conducerile companiilor nu au putut să suplimenteze sumele care au rămas restante pentru structurile de nucleu şi organigramele de avarie. Managerii companiilor au folosit procedurile legale pentru a continua activitatea unităţilor din acest sector de activitate, dar acest lucru nu ne ajută, deoarece procedurile sunt restrictive şi nu pot fi realizate toate obiectivele. De exemplu, sunt companii care au avut de făcut plăţi pentru investiţii şi, din cauza neaprobării bugetului pentru anul în curs, nu pot să achite şi pierd investiţiile respective. Mai mult, anul acesta nu s-a făcut nimic, nicio nouă investiţie, iar Romarm nu s-a implicat de-a lungul timpului în cele 15 societăţi subordonate pentru a ţine investiţiile sub control şi, de aceea, am ajuns să facem galvanizări şi tratamente termice prin tot felul de garaje, în tot felul de localităţi. (...) Pentru semnătura unui ministru se stă o lună de zile. Din 15 unităţi pentru care Ministerul Economiei a iniţiat proiectele de hotărâre de guvern, cinci au trecut de Ministerul Muncii şi sunt acum la Ministerul Finanţelor, iar 10 au rămas blocate la Ministerul Muncii. I-am dat mesaj doamnei Raluca Turcan, mi-a răspuns că ne ajută şi dă drumul repede la avize, dar au trecut 14 zile şi proiectele nu sunt încă semnate. Este o bătaie de joc. Eu înţeleg că acum fiecare se ocupă cu lupta pentru scaunele din viitorul guvern şi că noi nu mai reprezentăm punctul de interes al domniilor lor, dar este păcat, deoarece suferă o întreagă industrie", declara, la acel moment, pentru ziarul BURSA, Constantin Bucuroiu, preşedintele Alianţei Sindicatelor din Industria de Apărare şi Aeronautică (ASIAA).
Recent, după instalarea guvernului Ciucă, proiectele de hotărâre de guvern pentru aprobarea bugetelor respective au staţionat prin sertarele unor funcţionari din cadrul Ministerului Finanţelor Publice.
"Sunt funcţionari publici din eşaloanele doi şi trei care ori din teamă, ori din iresponsabilitate, ţin prin sertare proiectele de hotărâre de guvern şi am ajuns la sfârşitul anului să nu avem bugetele aprobate. Dacă bugetele societăţilor cu capital de stat din industria naţională de apărare nu ajung rapid la Monitorul Oficial, am ratat întregul an şi vom fi blocaţi pe anumite plăţi şi pe anumite programe", ne-a transmis preşedintele ASIAA.
Cert este că industria naţională de apărare, nerestructurată, nereorganizată şi fără bugete aprobate pentru societăţile cu capital de stat ar trebui să îşi ridice în această perioadă standardul de competitivitate pentru a face faţă concurenţei companiilor similare din celelate state membre ale Uniunii Europene. În lipsa acestor factori, vom asista în continuare neputincioşi la înzestrarea Armatei Române pe contracte atribuite pe negociere directă unor parteneri străini sau prin metoda G2G(government to government), în care ne vom mulţumi să încasăm sume derizorii reprezentând clauze de offset.
• Nicolae Ciucă: "Preţul corvetelor multifuncţionale nu poate fi modificat de Naval Group"
Contractul cu Naval Group pentru construirea celor patru corvete multifuncţionale destinate Forţelor Navale Române şi pentru mentenanţa acestora şi a fregatelor pe care le avem, nu a fost încă semnat de Ministerul Apărării Naţionale, deşi a fost atribuit consorţiului francez în parteneriat cu Şantierul Naval Constanţa încă din 3 iulie 2019, de pe vremea când ministru era social-democratul Beniamin Leş.
De atunci şi până acum, atribuirea a fost contestată în diferite instanţe de reprezentanţii competitorilor de la compania olandeză Damen, iar majoritatea dosarelor respective au sentinţe în favoarea deciziei de atribuire luată de MApN.
Contractul pe care ministerul ar trebui să îl semneze cu Naval Group se află încă în negociere, conform prim-ministrului Nicolae Ciucă.
"Ne găsim în etapa de negociere, iar când am plecat eu din fruntea MApN, nu se căzuse încă de acord pe câteva linii din contract", a spus premierul Nicolae Ciucă, în cadrul unei întâlniri informale pe care a avut-o cu reprezentanţii mass-media.
Întrebat de reporterul ziarului BURSA dacă această întârziere va duce la un deviz final mai ridicat cu privire la preţul achiziţiei, şeful Guvernului a precizat: "Procedura de atribuire şi de executare a contractul a fost reglementată prin hotărâre de guvern, act ce stabileşte că preţul la care a fost atribuită achiziţia va fi menţinut pe toată perioada derulării contractului şi, în consecinţă, nu poate fi modificat".
Cu toate acestea, dat fiind majorările preţurilor din energie, problemele ivite în Europa, în perioada pandemiei, privind lanţurile de aprovizionare cu materii prime şi materiale din statele terţe, precum şi cele privind microcipurile şi alte sisteme bazate pe microelectronică, care au dus toate la majorări de preţuri atât pentru producătorii de tehnică şi echipamente militare, cât şi pentru beneficiarii finali, ne îndoim că preţul iniţial - 1,2 miliarde euro, fără TVA - oferit de asociaţia Naval Group-Şantierul Naval Constanţa pentru contractul cu MApN va rămâne acelaşi.
1. 42 ???
(mesaj trimis de STATY în data de 16.12.2021, 09:52)
42 DE AVIOANE F16 ??? MAI PRECIS , 42 DE VIITOARE COSCIUGE ??? TREBUIE SA FII NEBUN , CA LA LE CUMPERI !!! SA DAI UN MUNTE DE BANI , PENTRU NISTE VECHITURI , CHIAR CA TREBUIE SA FII DUS CU CAPUL !!! DAR PROBABIL CA ''''' CUMPARATORII '''''DIN ROMANIA , OR SA SE ALEAGA SI EI ,CU NISTE COMISIOANE GRASULII , DIN TOATA ''''' AFACEREA ''''' ASTA !!! CA DOAR , NU LE PLATESC DIN BANII LOR PERSONALI !!! PLATESTE ROMANIA , CARE S-A DOVEDIT DE MULTE ORI , CA NU ESTE TARA LOR , CI DOAR VACA LOR DE MULS !!! SI OR S-O TOT MULGA SI IAR MULGA , PANA O SA CURGA IN GALETILE LOR PROPRII , SANGE IN LOC DE LAPTE !!! AVIOANELE ALEA OR SA CARAIE PE SUS , CAT OR SA CARAIE , DUPA CARE OR SA AJUNGA UNUL CATE UNUL , IN HANGARELE AEROSTARULUI , PENTRU PETICEALA !!! SI AEROSTARUL O SA LE TOT PUNA PETIC PESTE PETIC , PANA N-OR SA MAI AIBE CE PUNE !!! SI ATUNCI , VORBA LUI GRIGORE - VASILIU BIRLIC , '''''' LA REVEDERE , SI N-AM CUVINTE ''''' !!! LA CIMITIRUL DE PIESE , SI CUMPARATE ALTELE !!! PE ALTE COMISIOANE GRASE !!! CA PLATESTE ROMANIA !!! SA INNEBUNESTI , NU ALTA !!! NUMAI '''''' PRIETENI ''''''' ARE TARA ASTA !!! UNDE ESTI TU , TEPES - DOAMNE ???
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.12.2021, 13:57)
D
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 16.12.2021, 16:10)
Tara numanui... USR este un partid tradator vandut strainilor.. Claudiu Nasui un incompetent lgbt ist.. Rusine USR...
2.1. adevarul se poate nuanta (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 16.12.2021, 16:55)
in sensul ca nasui habar nu avea pe ce lume traieste si si-a delegat competentele unei doamne secretar de stat care era tot in liga habar n-am, dar care taia si spanzura. si uite asa in eferverscenta perioada usr-ista aceste companii au stat fara consilii de administratie, fara directori si asa mai departe. a reglementat nasui ceva? nu categoric. pur si simplu l-a durut la 3 metri in spate. cat despre dom' ciuca, sa fie sanatos, dar cate ceva stia si dumnealui. stie de fapt multe despre industria asta, sau ma rog ce a ramas din ea.
3. ?
(mesaj trimis de ?????? în data de 16.12.2021, 18:21)
& Dacă responsabilii cu combaterea COVID încalcă convențiile de război la tratarea nevaccinaților, ?