APERO şi ANAF lansează campania de informare "ACCEPTĂ PLATA CU CARDUL"

G.D.
Companii / 11 aprilie 2023

APERO şi ANAF lansează campania de informare "ACCEPTĂ PLATA CU CARDUL"

Conformitatea cu obligaţiile legale privind acceptarea plăţilor cu cardul şi promovarea beneficiilor acestui instrument de plată, atât pentru comercianţi, cât şi pentru cetăţeni, sunt principalele obiective ale campaniei de informare pentru IMM-uri "ACCEPTĂ PLATA CU CARDUL", lansată astăzi de Asociaţia Plăţilor Electronice din România (APERO) şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), cu sprijinul Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform ultimelor prevederi legale (Legea nr. 370/2022), persoanele juridice care desfăşoară activităţi de comerţ cu amănuntul şi cu ridicata, precum şi cele care desfăşoară activităţi de prestări de servicii, care realizează în cursul unui an încasări în numerar cu o valoare mai mare de 50.000 lei, au obligaţia să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, amenzile pentru neconformare fiind între 20.000 şi 50.000 lei.

"Acceptarea plăţii cu cardul face parte din procesul de modernizare şi digitalizare a economiei româneşti şi credem că este nevoie de un efort susţinut al autorităţilor, împreună cu asociaţiile de profil şi organizaţiile patronale, de a comunica beneficiile acestui tip de plată înainte de a verifica nivelul de conformare. De informarea corectă a contribuabilului depinde succesul implementării prevederilor legale", a declarat Lucian Ovidiu Heiuş, Preşedintele ANAF.

Campania de informare, promovată sub sloganul "ACCEPTĂ PLATA CU CARDUL", se va desfăşura pe o perioadă de câteva luni şi va consta în distribuirea de afişe şi flyere de informare în structurile subordonate ANAF din toată ţara, materiale de informare disponibile pe paginile web şi postări pe reţelele sociale ale ANAF, APERO şi CNIPMMR, precum şi mesaje trimise sutelor de mii de IMM-uri care fac parte din patronatele membre CNIPMMR.

"Acceptarea plăţii cu cardul este o necesitate la ora actuală pentru firmele care vor să se dezvolte şi să răspundă cererii în creştere din partea clienţilor de a plăti prin metode digitale. Reducerea costurilor cu administrarea numerarului, transferul banilor în timp real, plata cu cardul direct pe factura digitală sunt beneficii reale şi imediate pentru comercianţii şi furnizorii de servicii care adoptă mijloace moderne de plată. În plus, costurile acceptării plăţilor digitale sunt aproape nule, având în vedere apariţia tehnologiei care permite transformarea telefoanelor mobile şi a tabletelor în terminale de plată," a declarat Răzvan Faer, preşedintele APERO.

Conform datelor BNR, numărul de terminale de plată (POS) se situa la peste 332.000 la mijlocul anului trecut, în creştere cu 22% faţă de perioada similară a anului precedent, iar numărul de carduri în circulaţie era de 20,2 milioane. România are aproape 18 terminale la mia de locuitori faţă de media europeană de 36 de terminale, conform datelor BCE, prin urmare are nevoie să dezvolte în continuare infrastructura de plăţi electronice.

Conform raportului european privind Indicele economiei şi societăţii digitale (DESI) din 2022, în România, "ponderea IMM-urilor care au cel puţin un nivel de bază de intensitate digitală (22%) şi procentajul întreprinderilor care fac schimb electronic de informaţii (17%) sunt cele mai scăzute din UE. Nivelul scăzut de digitalizare şi progresele relativ lente împiedică economia României să profite pe deplin de oportunităţile oferite de tehnologiile digitale".

"Plăţile digitale oferă oportunităţi de creştere a veniturilor pentru IMM-uri şi mai multe opţiuni pentru clienţii lor, în magazine şi în mediul online. Datele noastre arată că antreprenorii văd transformarea digitală ca o necesitate şi solicită acordarea de deduceri fiscale pentru cheltuielile aferente acesteia sau finanţarea de cursuri de perfecţionare în acest domeniu pentru angajaţi. Prin urmare, prioritatea noastră trebuie să fie reprezentată de educarea mediului de afaceri, a angajaţilor în general, a spaţiului public în domeniul digitalizării", a declarat Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR, în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb