Aproape 895 milioane de euro, fonduri disponibile prin SAPARD

Eli Roman
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 24 iunie 2005

Alinierea agriculturii la standardele europene, respectiv atingerea tuturor criteriilor de performanţă în sectorul de agro-business şi de dezvoltare a spaţiului rural se poate realiza prin investiţii, a declarat, ieri, Monica Băcilă, director general adjunct al Agenţiei SAPARD, cu ocazia "Tîrgului naţional de proiecte de finanţare şi idei de afaceri pentru agricultură ecologică, industria alimentară şi domenii conexe - ProFinn 2005". "Integrarea ţării noastre în Uniunea Europeană înseamnă şi o mare provocare din punct de vedere al performanţelor economice din agricultură. Aceasta nu se poate face decît prin inves-tiţii", a subliniat domnia sa.

Fondurile nerambursabile oferite de Uniunea Europeană prin programul SAPARD, încă nealocate la ora actuală, însumează 894 de milioane de euro, a informat doamna Băcilă. Totodată, domnia sa a precizat că, începînd cu luna august, au fost majorate ajutoarele nerambursabile pentru fermele de creştere a animalelor şi proiectele de piscicultură şi acvacultură. Astfel, în cadrul măsurii "Investiţii în exploataţiile agricole", valoarea maximă eligibilă a proiectelor pentru fermele de creştere a animalelor va fi de 2 milioane de euro, de la 500.000 de euro. Investiţiile în exploataţiile agricole beneficiază de un fond de 261 de milioane de euro, dintre care au fost contractate 35,6 milioane de euro, reprezentînd 357 proiecte.

Totodată a fost majorată şi valoarea maximă eligibilă a pro-iectelor de piscicultură şi acvacultură din cadrul măsurii "Dezvoltarea şi diversificarea activităţilor economice". Plafonul maxim eligibil se va mări, din august, de la 200.000 de euro la 500.000 de euro. Potenţialii beneficiari ai acestei măsuri dispun, în prezent, de fonduri în valoare de 135 de milioane de euro. Cele 265 de pro-iecte contractate de Agenţie în cadrul măsurii de diversificare a activităţilor economice valorează 15 milioane de euro. "Peste 80% din fondurile măsurii de diversificare a activităţilor s-au îndreptat spre agroturism", a subliniat reprezentantul SAPARD. Ultimele date ale Agenţiei SAPARD arată că a fost angajată o sumă de 627 de milioane de euro, care a ajuns la 1409 de beneficiari (788 privaţi).

Conform spuselor doamnei Băcilă, în luna septembrie urmează să fie acreditate încă patru măsuri ale programului SAPARD: construirea de grupuri de producători, metode agricole de producţie proiectate să protejeze mediul, silvicultura şi îmbunătăţirea structurilor în vederea realizării controlului de calitate veterinar şi fitosanitar pentru produsele alimentare.

În cadrul "ProFinn 2005" a fost prezentată o vastă ofertă de finanţare a principalelor bănci, care a încercat să răspundă nevoii de informare şi finanţare a mediului de afaceri din ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb