Patru primării arădene au obţinut acordul de finanţare din partea Uniunii Europene prin programul PHARE RO, pe o perioadă de zece luni. Astfel, primăria Sântana a primit 16.197 de euro, cea din Hăşmaş - 16.160 euro, la pri-măria Socodor vor ajunge 15.500 euro, iar Şagu va beneficia de o finanţare de 16.182 euro. Obiectivele specifice programului de finanţare sînt: creş-terea calificării personalului specializat de la nivelul colectivităţilor locale în gestionarea banilor publici, introducerea de noi instrumente, proceduri şi mecanisme care să conducă la îmbunătăţirea gestio-nă-rii fondurilor la nivel local, dezvoltarea parteneriatului la ni-velul comunităţilor locale. Activităţile comune celor patru pri-mării se concretizează în crearea unui cadru funcţional de desfăşurare a activităţilor prin dotarea tehnică a primăriilor cu echipamente moderne şi soft-uri specializate, participarea la o serie de cursuri de instruire şi perfecţionare a func-ţionarilor publici, a demnitarilor şi a consilierilor locali, elaborarea unei broşuri informative despre dreptul cetăţenilor de a se implica în actul decizional la nivelul administraţiei publice locale, elaborarea unor pliante şi pagini web de promovare a oraşelor respectiv comunelor. În acest context, Sîntana va beneficia de un program de încasare electronică a taxelor şi impozitelor locale şi nu în ultimul rînd de o metodologie de consultare publică a cetăţenilor în vederea unei comunicări mai eficiente. Primăria Hăşmaş îşi va deschide trei puncte de lucru la Agrişu Mic, Botfei şi Cil pentru organizarea unor întîlniri cu cetăţenii. La Socodor se introduce un sistem electronic de încasare a taxelor şi impozitelor şi se va înfiinţa un serviciu pilot de intermediere a comerciali-ză-rii produselor agricole pentru a sprijini membrii comunităţii în vînzarea produselor agricole prin internet. În ceea ce priveşte comuna Şagu, autorităţile lucrează la elaborarea unei metodologii de informare şi consultare publică în vederea unei comunicări mai eficiente cu comunitatea. "Cele patru proiecte se desfăşoară în colaborare cu Prefectura, respectiv Consiliul Judeţean Arad. La baza deru-lării lor, în deplină concordanţă cu obiectivele programului, stă ideea că reforma administraţiei publice nu constă doar în schimbarea legislaţiei, ci şi în schimbarea mentalităţilor, a viziunii funcţionarului public asu-pra rolului său în societate. Astfel, prin perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici, aceştia îşi vor îmbunătăţi capacităţile de gestionare mai eficientă a fondurilor disponibile, vor fi în măsură să colaboreze atît cu alte instituţii ale administraţiei publice cît şi cu ce-tă-ţenii, în vederea identificării nevoilor şi priorităţilor comunităţii, creîndu-se astfel un mediu propice pentru atingerea obiectivelor necesare integrării europene", a precizat Ciprian Luca, consilier în cadrul Consiliului Judeţean Arad.
Arădenii din mediul rural se vor informatiza cu ajutorul fondurilor PHARE
Ioana Paul, Arad
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 3 martie 2005