Centrala pe gaze naturale de la Iernut va fi gata până la finalul anului 2022, a afirmat, ieri, Aristotel Marius Jude, directorul general al producătorului de gaze naturale Romgaz (SNG), în audierile din Comisia de anchetă privind evoluţia preţurilor la energie. Termenul anunţat anterior de ministrul Energiei Virgil Popescu este iunie 2022, în condiţiile în care depăşirea primului semestru de anul viitor aduce noi negocieri cu Comisia Europeană pentru prelungirea perioadei de finanţare având în vedere subvenţia de 50 de milioane de euro din Planul Naţional de Investiţii (PNI). Centrala ar ajunge astfel să fie terminată cu o întârziere de trei ani în condiţiile în care stadiul lucrărilor este de peste 90%, conform rapoartelor anterioare ale Romgaz.
"Având în vedere cele mai recente informaţii pe care le avem cu privire la modul în care vom finaliza această central şi de cum vom identifica soluţia. Termenul va fi cuprins între jumătatea anului 2022 şi sfârşitul anului 2022. Facem toate eforturile, este un obiectiv prioritar. (...) Iunie 2022 este cel mai fezabil termen în raport cu programul PNI", a spus Jude.
Acesta a admis că la momentul de faţă neterminarea proiectului centralei "poate fi interpretată ca un eşec". Amintim că problemele întâmpinate la lucrările centralei de către asocierea Durofelguera-Romelectro a dus la rezilierea contractului cu Romgaz şi la demiterea în debutul acestui an a fostului director al companiei Adrian Volintiru.
Întrebat ce se face ca să se pună în funcţiune investiţia de 269 milioane de euro, Jude a spus că s-a terminat evaluat stadiului lucrărilor şi urmează organizarea unei licitaţii pentru finalizarea acestora. Directorul Romgaz a mai spus de asemenea că se analizează inclusiv soluţia unui alt contract cu asocierea româno- spaniolă.
"Am evaluat stadiul fizic până la data rezilierii contractului. În perioada curentă elaborăm documentaţia de atribuire, inclusiv caietul de sarcini, pentru a licita finalizarea lucrărilor aferente proiectului Iernut cu un nou antreprenor. Nu puteam scoate la achiziţie această licitaţie fără a face evaluarea şi determinat stadiul fizic (al lucrărilor). Sperăm ca până la finalul lunii să publicăm documentaţia de atribuire şi că până la finalul anului următorul să finalizăm (investiţia). (...) Suntem foarte îngrijoraţi în raport cu acest stadiu fizic şi valori de realizare al lucrărilor. Rapoartele de progres, până să fiu numit director general, dădeau undeva la 92% ca realizare a centralei", a spus Aristotel Jude.
Acesta a adăugat: "Asocierea Durofelguera-Romelectro ne-a trimis o scrisoare prin care îşi arată disponibilitatea de a termina această centrală. Nu excludem nici această posibilitate, dar am comunicat ferm acestei asocieri că în condiţiile în care nu oferă garanţiile necesare finalizării acestei centrale Romgaz nu poate intra într-o astfel de discuţie. Există posibilitatea încheierii unei tranzacţii pentru finalizarea acestei centrale şi stingerea litigiilor dintre părţi, explorăm şi această posibilitate, însă având în vedere prevederile legale, contractul semnat între părţi care prevedea finalizarea centrale şi predarea la cheie, chiar dacă Romgaz va finaliza această tranzacţie ipotetică nu va putea plăti niciun leu în plus faţă de cât ar fi plătit dacă contractul ar fi fost continuat să fie executat de către părţi".
• "Realizăm lucrări pentru creşterea capacităţii de producţie de gaze naturale"
Jude a mai spus că Romgaz realizează lucrări pentru creşterea capacităţilor de producţie de gaze naturale şi că producţia a crescut în trimestrul al treilea. Acesta s-a ferit totuşi să detalieze având în vedere statutul de societate listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB). Producţia de gaze naturale a Romgaz a crescut în semestrul întâi din 2021 cu 12,2% comparativ cu primul semestru din 2020.
"Avem pregătit un program de 36 de sonde care vor fi forate în perioada 2021-2023. (...) Pentru că am dorit creşterea capacităţii de exploatare am realizat în semestrul întâi 72 de lucrări de reechipare şi reparaţii capital în sonde care ne-au adus un debit cumulativ suplimentar de gaze de 695.000 de metri cubi de gaze naturale pe zi, adică 2% din producţia realizată în total în semestrul întâi 2021. Am pus şi în exploatare 2 sonde noi în zăcământul Caragele cu un debit suplimentar de aproximativ 100.000 de mc", a spus Jude.
Cu toate acestea, conform datelor furnizate de directorul Romgaz Comisiei de anchetă, BVC-ul companiei prevede o scădere a producţiei de peste 500.000 de metri cubi faţă de producţia de gaze naturale din 2019, scădere care provine din declinul natural al producţiei.
Jude a afirmat: "În perioada 2022-2024 o să introducem în exploatare noi capacităţi de producţie şi anume 54 de sonde care vor oferi un aport suplimentar de producţie de 3,5 milioane de mc care vor compensa declinul anual de aproximativ 2%. (...) În Caragele Deep se întâmpină nişte dificultăţi pe care le-am întâmpinat pe parcursul forajelor de exploatare. (...) Vom conecta până la finalul anului 2022 un număr de sonde cu un aport suplimentar de 984.000 mc. (...) În 2023 vom introduce în exploatare alte 13 sonde cu aport suplimentar de aproximativ 1,2 milioane de mc pe zi, 9% faţă de producţia medie zilnică actuală".
Potrivit acestuia, proiectele de explorare ale Romgaz sunt restrânse "având în vedere că majoritatea arealului geografic al României a fost explorat".
"De asta strategia noastră prevede achiziţia a 50% din Neptun Deep. (...) Va aduce un aport suplimentar la rezervele României şi Romgaz. Suntem în negocieri cu Exxon pentru achiziţia a deţinerii de 100% pe care o are în societatea care deţine 50% din Neptun Deep. Suntem concentraţi total pe acest proiect pentru că este unul din cele mai importante", a spus Jude.
Primele gaze naturale din blocul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră ar urma să fie extrase, conform previziunilor, în 2025-2026, în condiţiile în care nu există încă o decizie finală de investiţie. OMV Petrom (SNP) a anunţat în mai multe rânduri că aşteaptă modificarea legii offshore într-o formă mai favorabilă înainte de a lua decizia de investiţie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2021, 18:52)
Brava Gogule,societatea de stat,reabiliteaza in 4 ani in timp ce una privata,SNP,construieste una noua intr-un an.Se plang multi in paginile acestei gazete de jaful faacut de Francwzi.Germani,Austrieci in tara noastra.Intreb:ce s-ar fi ales de ele.Ar mai fi in functie?E clar .toate ar fi acum o ruina.Statul ,fura prin reprezentantii lui,dar,nu lasa si pentru dezvoltare,pentru altii.Lozinca preferataDUPA NOI POTOPUL,sa furam tot pana la alegeri.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2021, 18:56)
In primavara,anuntau cu surle si trambite ca centrala este finallizata in procent de 95%.Ce minciuna,Cine plateste?,cine cauta vinovatul?.cat dse plateste in plus?CE HARABABURA.ca la noi la nimeni
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.10.2021, 19:46)
Acesta este capitalismul nostru.