"Articolul 53": Cum am devenit terorişti

Pensionarii, şomerii, părinţii care stau acasă să-şi îngrijească copiii, profesorii, medicii, politiştii au devenit, cu toţii, brusc, periculoşi pentru siguranţa statului nostru.

Raţiuni de stat impun Guvernului să le reducă otova drepturile băneşti. Cel puţin asta rezultă din declaraţiile premierului Boc, după care reducerile respective sunt restricţii de drepturi permise de art. 53 din Constituţie.

Articolul invocat permite statului ca, în condiţii excepţionale care reclamă, de regulă, declararea stării de asediu sau de necesitate, să restrângă exerciţiul unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti. Restricţia trebuie să aibă caracter temporar, să fie compatibilă cu principiile statului democratic şi să nu pună în dubiu existenţa însăşi a dreptului.

• Falimentul statului

Apelul la "soluţia" art. 53 poate să se traducă prin faptul că statul român este într-o situaţie economică mult mai gravă decât ne lasă pe noi autorităţile să credem.

Ce poate fi mai grav decât criza?

Evident, falimentul statului.

Există voci chiar în PDL care sugerează că, de fapt, soluţia crizei la noi în ţară ar fi falimentul. Într-adevăr, această stare de faliment este asimilabilă dezastrului. Sau poate că autorităţile ne avertizează că soluţia art. 53 din Constituţie poate fi adoptată şi în cazul unor greve de amploare sau al unor manifestaţii anti-autorităţi. Dreptul la întrunire poate fi suspendat, dacă se declară stare de asediu sau de urgenţă. Nu ştiu dacă oamenii vor putea fi ţinuţi în casă printr-o astfel de "soluţie", dar autorităţile ar putea invoca ilegalitatea întrunirilor. În fine, poate că apelul la acest art. 53 este un mesaj către judecătorii Curţii Constituţionale, care au mai apelat la acest text pentru a justifica o altă rundă de restricţii de drepturi, în decembrie anul trecut.

• Gafă impardonabilă

Soluţia Guvernului este, mai presus de toate posibilele teorii ale conspiraţiei, o mare şi impardonabilă gafă.

Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti la care se referă art. 53 sunt, de regulă, drepturile cu caracter politic sau electoral, precum şi, în anumite limite, dreptul de proprietate.

De exemplu, pe perioada stării de necesitate, drepturile electorale sunt suspendate. La fel şi dreptul de acces la informaţiile cu caracter public. Dreptul de proprietate, spre exemplu, poate fi restrâns printr-o inundaţie controlată care, pentru a avea efectul salvării de la inundaţie a unei regiuni sau a unei comunităţi, este distructivă pentru una sau mai multe proprietăţi individuale. Nu sunt vizate drepturile cu caracter economic şi social ale indivizilor, cum ar fi dreptul la remuneraţie sau dreptul la pensie ori dreptul la indemnizaţiile de securitate socială.

În definitiv, chiar şi pe timp de război, omul trebuie să fie plătit pentru munca sa, în bani sau în produse. Pensionarii, bugetarii, şomerii şi mamele au dreptul la viaţă, deci şi la prestaţiile bugetare sau sociale pentru a se susţine pe timp de război.

• Criza, ca obiect de activitate

Dar criza economică nu poate fi asimilată cu niciuna dintre situaţiile de excepţie la care se referă art. 53.

În nota de fundamentare a celor două legi pe care Guvernul îşi va asuma răspunderea în Parlament se atrage atenţia că, anul trecut, Curtea Constituţională a validat un act normativ prin care Cabinetul Boc mai tăiase o dată din pensii, bazându-şi argumentaţia chiar pe art. 53 din Constituţie. Numai că, tocmai acest argument se întoarce acum împotriva Guvernului Boc, întrucât acolo se atrage atenţia că măsurile nu pot fi decât temporare şi că nu se pot repeta fără a aduce atingere însăşi "substanţei" dreptului şi fără a pune în discuţie serios chiar siguranţa naţională.

Aşadar, criza economică nu este o scuză a autorităţilor, ci chiar obiectul lor de activitate.

Privind modul cum tratează criza economică alte state europene, mult mai afectate de criză decât noi, observăm că, într-adevăr, criza economică nu poate fi un pretext pentru restrângerea drepturilor. În Letonia, ţara europeană cea mai afectată de criză, cu un deficit bugetar de 19% anul trecut, Curtea Constitutională a statuat că dreptul la pensie nu poate fi redus sau restricţionat pe motiv de criză economică. Înţelegerile cu împrumutatorii internaţionali (instanţa se referă la FMI) nu pot, în ele însele, să constituie argumente pentru limitarea drepturilor fundamentale.

Cu singura diferenţă că, la noi, Curtea Constituţională a acceptat ca argument criza economică, dar numai temporar, este evident că sistemul judiciar şi chiar Curtea Constituţională (o instituţie politico-jurisdicţională) nu vor mai accepta o a doua limitare a drepturilor sub pretextul crizei. Altfel de ce mai avem nevoie de Guvern, dacă nu poate rezolva o criză?

• CEDO

De altfel, CEDO a fixat acest principiu chiar în două speţe recente contra României, respectiv, cauza Moldoveanu (29 iulie 2008), reiterată în cauza Aurelia Popa (26 ianuarie 2010), atunci când a statuat că "autorităţile nu se pot prevala de lipsa de resurse financiare pentru a nu onora o datorie fondată pe o decizie a justiţiei".

Un aspect bizar al notei de fundamentare a legilor pe care îşi va asuma răspunderea Guvernul mi-a atras atenţia în mod special, întrucât amănuntul este inclus în notă tocmai pentru o şi mai mare justificare a acestor măsuri restrictive. Există acolo un citat greşit dintr-o lucrare a profesorului Corneliu Bîrsan, judecător la CEDO.

În primul rând, este vorba de o speţă din 1961, şi nu din 1967, aşa cum greşit se indică în nota de fundamentare, mai precis, speţa Lawless vs Irlanda. Adică o speţă de acum aproape 50 de ani.

Oare nu s-a schimbat nimic de atunci?

Conceptul de securitate şi siguranţă naţională nu a mai evoluat între timp? Apoi, în speţa "Lawless vs Irlanda", este vorba de o situaţie de război: Armata Republicana Irlandeză (IRA) era în plină ascensiune şi făcea prăpăd în Irlanda şi în Regatul Unit la momentul respectiv. Pe de altă parte, profesorul Bârsan, citând şi alţi autori, spune negru pe alb că, chiar şi în situaţii excepţionale, statul nu are dreptul arbitrar să limiteze drepturile. El (statul) trebuie să fie supus unui control, deoarece lipsa controlului ar putea conduce la "suprimarea principiului preeminenţei dreptului şi ar face să prevaleze raţiunea de stat (nn - precum la comunişti si la fascişti ...) asupra raţiunii democratice". Profesorul Bârsan insistă asupra necesităţii salvării democraţiei.

Dar cu astfel de gesturi vor autorităţile noastre să ne salveze democraţia?

Intenţia Guvernului se va lovi sigur de jurisprudenţa clară a CEDO în materie de drepturi câştigate Cei care şi-au câştigat drepturile prin lege sau prin justiţie au o speranţă legitimă să-şi vadă realizate aceste drepturi şi mulţi dintre ei nu vor ezita să dea statul în judecată, iar dacă nu vor câştiga în instanţele noastre se vor îndrepta, firesc, către CEDO.

Or, la CEDO este aplicabil principiul precedentului judiciar - o soluţie aplicată unei speţe este obligatorie pentru toate speţele viitoare identice sau similare.

Consecinţa?

Tribunale blocate, costuri judiciare uriaşe, oameni purtaţi pe drumuri, tensiuni sociale şi mai mari, chiar, posibil, anarhie.

La final, cine va fi culpabil de atingerea adusă siguranţei naţionale?

Nu cumva chiar cei care acum se prevalează de ea ca să ne restrângă din drepturi?