Compania "ASBIS", prezentă pe piaţa distribuitorilor IT din ţara noastră, anunţă numirea în funcţia de director general a doamnei Monica Aluaş. Noul şef al reprezentanţei locale are ca principale priorităţi creşterea competitivităţii şi eficientizarea organizaţiei, direcţii fundamentale pentru dezvoltarea afacerilor în perioada următoare.
"Ne propunem să fim printre companiile de top din distribuţia IT din România, prin consolidarea poziţiei pentru brandurile existente şi diversificarea produselor pe care le comercializăm către partenerii noştri" - a declarat Monica Aluaş, director general ASBIS România. "După 11 ani de prezenţă în România, avem un număr mare de clienţi revânzători, faţă de care avem o responsabilitate, aceea de a le oferi produse IT cerute de piaţă, în cele mai bune condiţii, astfel încât să acoperim cât mai bine solicitările clienţilor finali", a conchis domnia sa.