Aspecte privind raporturile dintre stat şi banca centrală

Băncile centrale au ca obiective principale menţinerea stabilităţii monetare şi promovarea stabilităţii financiare, după cum arată şi Banca Reglementelor Internaţionale. Totodată, o funcţie tradiţională caracteristică băncilor centrale o reprezintă emisiunea monetară, alte atribuţii specifice fiind asigurarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi, administrarea rezervelor valutare ale statului sau rolul de împrumutător de ultimă instanţă. De asemenea, există bănci centrale cu atribuţii în domeniul supravegherii sistemului bancar şi chiar în sfera protecţiei consumatorilor.

În general, pentru îndeplinirea obiectivelor, băncile centrale sunt responsabile în faţa legislativului, uneori şi a executivului, având obligaţia de a transmite acestora un raport de activitate. Astfel, Federal Reserve din SUA raportează bianual în faţa Congresului în domeniul politicii monetare, iar Banca centrală a Japoniei întocmeşte, la interval de aproximativ 6 luni, un raport scris pe care îl înaintează Dietei, prin intermediul Ministerului de Finanţe. În Franţa, banca centrală transmite Preşedintelui Republicii şi Parlamentului, cel puţin o dată pe an, raportul privind activităţile băncii. În Italia, banca centrală transmite Parlamentului şi Guvernului un raport anual privind activitatea sa.

Referitor la responsabilitatea băncilor centrale naţionale din Uniunea Europeană, atât în Raportul de Convergenţă al Comisiei Europene din 2016, cât şi în Raportul de Convergenţă al Băncii Centrale Europene (BCE) din 2016, se arată că dispoziţiile din legislaţia Cehiei care prevăd posibilitatea ca Parlamentul să respingă raportul financiar anual al băncii centrale - caz în care banca centrală are obligaţia de a furniza, în termen de 6 săptămâni, un raport revizuit - sunt incompatibile cu art. 130 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi art. 7 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, care prevăd principiul independenţei băncii centrale. În acelaşi sens, BCE a arătat în cadrul avizului CON/2008/31: "Competenţa Parlamentului de a vota şi de a adopta o decizie cu privire la raportul anual al BNR care cuprinde activităţile sale, la situaţiile financiare anuale şi la raportul de audit poate afecta independenţa instituţională a BNR, întrucât trece de limitele transparenţei şi responsabilităţii unei bănci centrale în faţa Parlamentului."

În ceea ce priveşte statutul juridic, unele bănci centrale au natura unor instituţii publice, în timp ce altele au fost înfiinţate ca entităţi private şi continuă să păstreze caracteristici aferente acestui statut. De exemplu, acţionariatul Băncii Japoniei include atât Guvernul, cât şi "persoane neguvernamentale". De asemenea, Rezerva Federală din SUA îşi îndeplineşte mandatul public în mod independent fără a urmări realizarea de profit, însă cele 12 bănci regionale ale sale sunt înfiinţate asemănător cu societăţile private, emiţând acţiuni către băncile membre. Aceste acţiuni au un regim diferit de cel al companiilor, deoarece scopul băncilor regionale nu este realizarea de profit, iar deţinerea de către bănci a unui anumit număr de acţiuni este, prin lege, o condiţie. Acţiunile nu pot fi cesionate sau aduse în garanţie.

La nivelul Uniunii Europene, o serie de bănci centrale sunt organisme cu capital de stat (Franţa, Germania, Luxemburg), în timp ce în unele state (Belgia, Italia, Grecia) băncile centrale au (şi) acţionari privaţi.

BCE consideră că, indiferent dacă banca centrală este organizată ca un organism aflat în proprietatea statului, un organism specializat de drept public sau ca o societate pe acţiuni, există riscul ca statul sau acţionarii să îşi exercite influenţa asupra procesului decizional al acesteia în ceea ce priveşte misiunile legate de Sistemul European al Băncilor Centrale. O astfel de influenţă, indiferent dacă este exercitată prin intermediul drepturilor acţionarilor sau în alt mod, poate afecta independenţa unei bănci centrale şi, prin urmare, ar trebui limitată prin lege.

Ca atare, o caracteristică esenţială a băncilor centrale o constituie independenţa acestora. Conceptul de independenţă a băncilor centrale include patru tipuri de independenţă: funcţională, instituţională, personală şi financiară. Referitor la independenţa funcţională, BCE menţionează că independenţa băncilor centrale nu este un scop în sine, ci reprezintă un instrument esenţial pentru atingerea unui obiectiv clar definit - menţinerea stabilităţii preţurilor, pe termen mediu. Acest tip de independenţă este asigurat prin dotarea băncilor centrale cu mijloacele şi instrumentele necesare pentru îndeplinirea obiectivului menţionat, în mod independent de orice altă autoritate. Cerinţa privind independenţa băncilor centrale, prevăzută în Tratat, reflectă opinia generală conform căreia obiectivul fundamental de menţinere a stabilităţii preţurilor este realizat în mod optim de o instituţie pe deplin independentă, al cărei mandat este clar definit.

Principiul independenţei instituţionale este enunţat în mod expres la articolul 130 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi la articolul 7 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene. Aceste două articole interzic băncilor centrale şi membrilor organelor de decizie ale acestora să solicite sau să accepte instrucţiuni de la instituţiile sau organismele UE, de la guvernele statelor membre sau de la orice alt organism. În plus, acestea interzic instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor UE, precum şi guvernelor statelor membre, orice încercare de influenţare a acelor membri ai organelor de decizie ale băncilor centrale ale căror decizii pot influenţa îndeplinirea de către băncile centrale naţionale a misiunilor legate de Sistemul European al Băncilor Centrale. Legislaţia naţională ar trebui să reflecte ambele interdicţii şi să nu limiteze domeniul de aplicare a acestora.

În ceea ce priveşte independenţa personală, în temeiul articolului 14.2 din Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, statutele băncilor centrale naţionale trebuie să specifice o durată minimă de cinci ani pentru mandatul guvernatorilor. De asemenea, prevederile acestui articol oferă protecţie împotriva demiterii arbitrare a guvernatorilor, precizând faptul că guvernatorii pot fi eliberaţi din funcţie doar în cazul în care nu mai îndeplinesc condiţiile necesare exercitării îndatoririlor ce le revin sau în cazul în care se fac vinovaţi de abateri grave, şi menţionează posibilitatea de a introduce o acţiune la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene.

Independenţa financiară este capacitatea unei instituţii de a dispune în mod autonom de resursele sale. Independenţa generală a unei bănci centrale ar fi periclitată în situaţia în care o bancă centrală nu ar fi în măsură să dispună, în mod autonom, de resurse financiare suficiente pentru îndeplinirea mandatului (respectiv îndeplinirea misiunilor legate de Sistemul European al Băncilor Centrale încredinţate acesteia prin Tratat şi Statut). Principiul independenţei financiare implică şi faptul că o bancă centrală trebuie să dispună de mijloace suficiente nu numai pentru exercitarea misiunilor legate de Sistemul European al Băncilor Centrale, ci şi pentru îndeplinirea propriilor atribuţii la nivel naţional (de exemplu, finanţarea administrării şi a operaţiunilor proprii).

În acest context, Raportul de Convergenţă al BCE din 2016 prevede că un stat membru nu poate impune unei bănci centrale naţionale reduceri de capital fără acordul preliminar al organelor de decizie ale respectivei bănci centrale naţionale, scopul fiind acela de a asigura deţinerea de către aceasta a unor mijloace financiare suficiente pentru îndeplinirea mandatului de membru al Sistemului European al Băncilor Centrale.

De asemenea, potrivit BCE, profitul băncii centrale poate fi transferat către bugetul de stat numai după acoperirea pierderilor acumulate în anii anteriori şi după constituirea provizioanelor financiare considerate necesare pentru menţinerea valorii reale a capitalului şi a activelor băncii centrale naţionale. Nu sunt admise măsuri legislative temporare sau ad-hoc care să constituie instrucţiuni adresate băncilor centrale naţionale (BCN) cu privire la repartizarea profitului acestora.

O altă limitare în relaţia dintre stat şi banca centrală o constituie interdicţia de finanţare monetarăprevăzută la articolul 123 alineatul (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care interzice băncilor centrale din statele membre să acorde credite pe descoperit de cont sau orice alt tip de facilitate de credit instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor UE, administraţiilor publice centrale, autorităţilor regionale sau locale, celorlalte autorităţi publice, celorlalte organisme sau întreprinderi publice din statele membre; de asemenea, se interzice cumpărarea de titluri de creanţă direct de la acestea de către băncile centrale naţionale.

Raportul de Convergenţă al BCE din 2016 subliniază că interdicţia de finanţare monetară este esenţială pentru asigurarea îndeplinirii obiectivului fundamental al politicii monetare (şi anume menţinerea stabilităţii preţurilor). Prin urmare, interdicţia trebuie interpretată în mod extensiv pentru a se asigura aplicarea ei cu stricteţe. Astfel, chiar dacă articolul 123 alineatul (1) din Tratat se referă în mod specific la "facilităţi de credit", care implică obligaţia rambursării fondurilor, această interdicţie se aplică a fortiori şi altor forme de finanţare, pentru care nu este prevăzută obligaţia de rambursare.

BCE arată că, pentru a respecta interdicţia de finanţare monetară, suma transferată către bugetul de stat în conformitate cu normele aplicabile privind repartizarea profitului nu poate fi achitată, nici măcar parţial, din fondul de rezervă al băncii centrale. Prin urmare, normele privind repartizarea profitului nu ar trebui să afecteze fondul de rezervă al băncii centrale.

Menţionăm că Banca Naţională a României este organizată şi funcţionează în conformitate cu dispoziţiile legii şi ale Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, inclusiv ale Protocolului nr. 4 privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale şi al Băncii Centrale Europene, anexat acestuia.

Articol preluat de pe site-ul http://www.opiniibnr.ro.