ASSA ABLOY România estimează un avans de 20% al vânzărilor, în 2022

S.B.
Companii / 30 iunie 2022

ASSA ABLOY România estimează un avans de 20% al vânzărilor, în 2022

Potrivit ASSA ABLOY România, pentru 2022 este preconizat un avans de 20% al pieţei locale de sisteme smart de securitate pentru segmentul rezidenţial, chiar şi în contextul inflaţiei şi a majorărilor de preţuri, menţinându-se astfel tendinţele de creştere accelerată manifestate în anii anteriori.

În ceea ce priveşte rata de penetrare a locuinţelor cu sisteme smart de securitate instalate, aceasta va fi de 14,2% în acest an şi se preconizeaza să atingă 33,5% până în 2026, conform ultimelor date. Totuşi, România rămâne mult în spate privind rata de adopţie a acestor soluţii, imboldul provenind mai degrabă din dinamica pieţei de construcţii care integrează în noile locuinţe şi proiecte office astfel de sisteme.

"Ultimii 3 ani au generat creşteri vizibile pe segmentul de soluţii smart pentru siguranţa casei. Pe de-o parte, pandemia a adus românii în case şi astfel am putut observa o preocupare mai intensă în zona de confort şi siguranţă, work from anywhere a consolidat atenţia pentru securitatea locuinţei personale, dar a şi stimulat proprietarii ce îşi închiriază locuinţele să investească în sisteme smart. În plus, conflictul din Ucraina a sporit necesitatea pentru siguranţă, validată în acest caz de creşterea cererilor pe segmentul de seifuri rezidenţiale, ceea ce a condus la dublarea vânzărilor", a declarat Florin Tihulcă, Managing Director ASSA ABLOY România.

Românii alocă în general un buget mediu de 2.500 de lei pentru echiparea casei cu produse precum încuietori smart, camere inteligente de supraveghere, seifuri biometrice. Cu un număr de utilizatori ai sistemelor de securitate smart instalate ce va atinge 0,5 milioane în 2022 faţă de 0,3 milioane în 2021, piaţa este încă în fază incipientă pe acest segment, determinând un grad mare de vulnerabilitate în cazul multor locuinţe în ceea ce priveşte spargerile. Se menţin perioadele de creştere a acestor incidente, cu o prevalenţă mai mare în lunile de vară, când şi frecvenţa concediilor este mai ridicată.

Casele rămân ţintele preferate ale hoţilor faţă de apartamente. Pe de altă parte, apartamentele cu proprietari permanenţi sunt mai puţin tangibile faţă de apartamentele închiriate. Punctele de acces vulnerabile pentru locuitorii unui apartament rămân uşa de la intrare, fereastra şi balconul, iar pentru cei care locuiesc la casă - uşile de la anexe, gardul, intrările în grădină şi garajul.

Soluţii digitalizate integrate cu grad de protecţie de peste 90%

Pentru fiecare punct de acces, ASSA ABLOY are dezvoltate soluţii complexe, capabile să ofere siguranţă şi securitate maximă, care integrează funcţii smart unice pe piaţă, materiale şi design de calitate superioară, cu o instalare uşoară şi intuitivă la care se adaugă avantajul garanţiei şi asistenţei post-vânzare.

"ASSA ABLOY a configurat soluţia completă cu un grad de protecţie maximă pentru securitatea casei. Astfel, casa inteligentă trebuie echipată cu produsele de tip smart home Yale precum: camere video, încuietori smart, alarme şi senzori, seif smart, alături de sistemele de închidere mecanice de calitate precum lacăte, cilindri cu protecţie. Cu cât adăugăm straturi de protecţie şi ţinem cont şi de calitatea produselor precum uşi, ferestre, feronerie, cu atât nivelul de siguranţă este mai ridicat", a precizat Tihulcă.

Yale, brand aflat în portofoliul ASSA ABLOY, lansează permanent soluţii de securitate pentru locuinţe inteligente care protejează oamenii şi lucrurile personale. De exemplu, funcţia de blocare automată a încuietorii inteligente Linus® poate încuia automat uşa atunci când se pleacă din casă. La întoarcere, funcţia pentru deblocare automată o va descuia, graţie tehnologiei geo-fencing. În cazul sistemului de alarmă la domiciliu Yale, acesta poate arma şi dezarma casa de oriunde din lume, iar raza de acoperire wireless de până la 200m asigură că şi anexele exterioare sau garajul sunt protejate. În acelaşi timp, camerele wi-fi trimit notificări în timp real pe telefon prin aplicaţia Yale View, atunci când cineva se apropie de uşă. Alte funcţii se leagă de aprinderea reflectorului încorporat de la distanţă sau de activarea alarmei cu sirenă când camera detectează mişcare.

Camerele de supraveghere exterioare ramân cel mai descurajant factor, reducând semnificativ intenţia de jaf, în primul rând prin vizibilitate, urmate de alarmă care alertează prin sonoritate şi vecinii. Luminile şi reflectoarele conectate la sistemul de securitate au un grad mare de funcţionalitate în protejarea casei, iar un cilindru de calitate superioară rezistent la atacurile fizice tip lovire sau smulgere este de asemenea eficient.

Pentru a minimiza însă riscurile este nevoie să fie luate în calcul şi sfaturile generale de protecţie furnizate de Poliţia Română în special când plecarea se face pe o perioada mai lungă de timp. Studiile arată că cele mai multe spargeri durează între 90 de secunde şi 12 minute şi au loc cel mai des în intervalul 10:00- 15:00*. Pe lângă costul financiar al înlocuirii oricăror lucruri furate sau al reparării oricăror daune, spargerea casei are consecinţe emoţionale reale şi schimbă drastic sentimentul de siguranţă a caminului.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb