Astaldi cere protecţia justiţiei italiene împotriva creditorilor săi

F.B.
Companii #Construcţii / 28 septembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Constructorul italian Astaldi a cerut protecţie faţă de creditorii săi Curţii Supreme de Justiţie de la Roma, în urma întârzierii procesului de vânzare a celui de-al Treilea Pod peste Bosfor, din Turcia, întârziere ce a cauzat companiei italiene o scădere drastică a încasărilor. Pentru a-şi putea consolida lichidităţile şi pentru a-şi reduce datoriile, care, la sfârşitul lui 2017 însumau 1,26 miliarde euro, Astaldi speră să vândă Podul Yavuz Sultan Selim (cel de-al treilea pod peste Bosfor). Primirea unei oferte obligatorii pentru acest pod era una dintre condiţiile pentru majorarea planificată a capitalului companiei de până la 300 de milioane de euro, scrie redacţia clubferoviar.ro.

Astaldi informează că întârzierea procesului de vânzare a acţiunilor sale în cel de-al Treilea Pod peste Bosfor, din cauza evenimentelor politice şi economice sau financiare care au afectat recent Turcia în anul 2018, a necesitat ajustarea întregului plan de consolidare a capitalului şi de consolidare financiară - prezentat pieţei şi constând, printre altele, în capitalul majorat deja aprobat de adunarea acţionarilor şi cedarea activelor de concesiune. Drept urmare, compania italiană a precizat că obiectivele sale cuprinse în strategia 2018-2022 nu vor mai fi atinse.

În România, constructorul Astaldi derulează, că parte a unor consorţii, o serie de proiecte de infrastructură feroviară printre care se numără construirea Magistalei 5 de metrou din Bucureşti (secţiunea Eroilor - Răul Doamnei,), reabilitarea tronsonului Km 614 -Bârzava (2a) şi Bârzava- Ilteu (2b), situate pe Axa prioritară TEN-T 22 (Coridorul IV Pan-European) Nurenberg-Praga-Viena-Budapesta-Curtici-Simeria-Braşov-Bucureşti-Constanţa. Acest contract are o valoare de 3,45 miliarde lei.

În plus, parte a unui alt consorţiu, Astaldi a semnat un contract de lucrări, în valoare de 2,63 miliarde lei, pentru modernizarea infrastructurii şi suprastructurii feroviare pe secţiunea Gurasada-Simeria, o altă secţiune importantă a Coridorului IV Pan-European

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb