AUR: Proiect legislativ privind autorizarea în regim de urgenţă a medicamentelor necesare tratării COVID-19

J.P.
Politică / 11 noiembrie 2021

Proiect legislativ privind autorizarea în regim de urgenţă a medicamentelor necesare tratării COVID-19

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă depunerea în Parlament a unui proiect legislativ pentru instituirea unei proceduri de autorizare în regim de urgenţă a medicamentelor indicate în protocolul de tratament al bolii COVID-19, astfel încât acestea să poată fi introduse pe piaţă, conform Agerpres.

"La iniţiativa specialiştilor noştri, doctorii Sorin Muncaciu şi Silviu-Titus Păunescu, am depus un proiect de lege pentru reglementarea unei proceduri de autorizare rapidă a acestor medicamente, care sunt, în fapt, utilizate în prima linie, alături de vaccinuri aprobate în regim de urgenţă de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). În momentul de faţă, medicamentele, cum ar fi cele antivirale, pot fi autorizate doar prin parcurgerea unei proceduri greoaie şi îndelungate în faţa Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, procedură incompatibilă cu nevoia societăţii româneşti de a asigura prezenţa pe piaţă a acestor tratamente în regim de urgenţă", precizează, joi, deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, într-un comunicat de presă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb