AUTORITATEA ELECTORALĂ PERMANENTĂ Verificări privind finanţarea partidelor politice

I. Ghe.
Politică / 6 iunie 2022

Verificări privind finanţarea partidelor politice

Finanţările publice şi private primite de partidele politice în cursul anului 2021 vor fi verificate, începând cu luna iulie, de funcţionarii Autorităţii Electorale Permanente (AEP), conform planului anual de control, se arată într-un comunicat de presă emis de instituţia publică.

"Potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Autoritatea Electorală Permanentă este abilitată să controleze respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile partidelor politice, ale alianţelor politice sau electorale, ale candidaţilor independenţi, precum şi legalitatea finanţării campaniilor electorale. În acest sens, începând cu luna iulie, şi până la finalul anului 2022, se vor desfăşura misiuni de control ce vor viza respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidele politice în anul fiscal 2021. Misiunile de control ce se vor desfăşura în anul 2022 vor avea ca scop verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de către partidele politice în anul fiscal 2021, precum şi verificarea respectării dispoziţiilor Legii nr. 334/2006 şi a H.G. nr. 10/2016, în ceea ce priveşte obligaţia restituirii către candidaţi a sumelor rambursate de către AEP cu ocazia alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din 27 septembrie 2020, a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor din 6 decembrie 2020, precum şi cu ocazia alegerilor locale parţiale din anul 2021", se arată în documentul citat.

Controlul legalităţii veniturilor şi cheltuielilor se va face pentru toate cele 189 partide politice înregistrate până la 31.12.2021. În acest sens, AEP a transmis celor 189 de formaţiuni politice notificări privind demararea misiunilor de control, urmând ca, în termen de maximum 15 zile de la data primirii acestora, formaţiunile politice să depună toate documentele solicitate.

După finalizarea celor 189 de misiuni de control la formaţiunile politice, vor fi publicate atât pe pagina de internet www.finantarepartide.ro cât şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, rezultatele fiecărui control efectuat, respectiv rapoartele sintetice cuprinzând principalele constatări, eventualele recomandări şi sancţiunile aplicate, dacă este cazul.

Funcţionarii AEP vor mai desfăşura în cursul acestui an misiuni de control ca urmare a sesizărilor oricăror persoane interesate sau din oficiu, atunci când există suspiciuni de încălcare a prevederilor legale privitoare la finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale.

Amintim că anii trecuţi, în urma unor verificări efectuate de AEP, a fost depsitat modul în care fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici a scos bani din vistieria partidului, inclusiv din sumele primite drept subvenţie de la bugetul de stat, şi a închiriat un imobil încheind şi o promisiune de vânzare-cumpărare a acestuia. În urma demersurilor AEP, Curţii de Conturi şi DNA, Mircea Drăghici a fost condamnat definitiv, la 1 iulie 2021, la 5 ani de închisoare cu executare.

Menţionăm că în anul 2021, partidele politice au primit subvenţii de aproape 235 de milioane de lei, adică 47 de milioane de euro, fonduri la care se adaugă şi donaţiile din partea unor persoane fizice sau juridice private. Conform datelor oficiale, din subvenţia primită de la bugetul de stat, partidele din România nu au cheltuit nici jumătate anul trecut. Ele au rămas în conturi cu 122 de milioane lei, bani care însă nu se întorc la bugetul de stat, ci au fost reportaţi pentru anul 2022. Pretextul pentru ca subvenţia partidelor să rămână an de an la un nivel ridicat este că formaţiunile politice nu pot să fie destabilizate financiar şi au nevoie de predictibilitate.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca toate 189 de partide primesc subventie ,indiverent de cati membri au ,nu ma mai mir de inflatia de partide nou create ! Cand e cea mai grava criza economica de la Marea Depresie din 1929 1933 , e pur si simplu risipa ! Nici partide mari ,de gucernare sau in parlament nu putem spune ca performeaza ,dar restul de 180 de partidulete ! Exagerat !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb