Autoritatea Navală Română va reduce din investiţiile prevăzute pentru 2009

N.I.
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 8 decembrie 2008

Autoritatea Navală Română (ANR) va reduce unele investiţii prevăzute pentru anul viitor, deşi reprezentanţii instituţiei susţin că, în prezent, nu există motive de îngrijorare privind efectele crizei financiare asupra bugetului, transmite NewsIn.

Conducerea ANR a analizat planul de investiţii pentru anul viitor şi a decis să facă unele reduceri în acest sens. Potrivit directorului general, Valentin Şerbănescu, printre măsurile pentru anul viitor se află amânarea construirii unor sedii de căpitănii cu activitate mai redusă de pe Dunăre, precum cele de la Galaţi şi Brăila. În acelaşi timp, se va renunţa pentru moment şi la reparaţiile capitale pentru unele pontoane de acostare.

Reprezentanţii ANR au mai hotărît doar înlocuirea autoturismelor casate din parcul auto al instituţiei care vor fi înlocuite cu maşini Dacia Logan. În acelaşi timp, creşterile salariale ale angajaţilor vor fi, anul viitor, de 10%, dar care va fi acordat şi în funcţie de evoluţia crizei financiare la nivel naţional.

Conducerea ANR şi reprezentanţii sindicatului au încheiat, vineri, negocierile pentru Contractului Colectiv de Muncă pentru anul 2009. Cele două părţi s-au înţeles ca procentul de mărire salarială să fie similar cu cel din acest an, respectiv de 10%, care însă va fi acordat dacă bugetul autorităţii nu va fi afectat de criza economică. Până atunci, Consiliul de Conducere al ANR a hotărât acordarea de prime pentru sărbătorile de iarnă în valoare de 800 de lei fiecărui angajat şi tichete cadou în valoare de 150 de lei pentru fiecare copil al salariaţilor. În prezent, la Autoritatea Navală Română îşi defăşoară activitatea peste 700 de salariaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb