Bâlbele privind desfiinţarea Pilonului II de pensii private au trântit cotaţiile bursiere

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Politică / 30 iunie 2017

Bâlbele privind desfiinţarea Pilonului II de pensii private au trântit cotaţiile bursiere

Dragnea face mişto: "A căzut Bursa? Serios?"

Manipularea pieţei de capital este infracţiune, potrivit legii

Ministrul Finanţelor Ionuţ Mişa a spus că se desfiinţează Pilonul II de pensii private, a fost contrazis de Dragnea şi Tudose, iar apoi a negat că a spus cuvintele înregistrate de camere şi auzite de toată lumea la televizor

În timpul acesta, indicele BET a căzut cu până la 4,6%

Declaraţiile contradictorii de ieri privind intenţia Guvernului să desfiinţeze Pilonul II de pensii private obligatorii au creat haos, iar efectul lor s-a simţit rapid, pe Bursa de Valori, unde fondurile de pensii au deţineri importante.

Indicele BET a încheiat şedinţa de ieri cu o scădere de 3,83%, după ce, pe parcursul zilei, picase cu 4,6%

Mai întâi, noul ministru al Finanţelor, Ionuţ Mişa a declarat, în cadrul audierilor din Parlament, că Guvernul Tudose ia în calcul să desfiinţeze pilonul II de pensii. După audieri, domnul Mişa şi-a întârit spusele: "Pilonul II se va desfiinţa. Banii se vor întoarce la toţi cei care au cotizat, ei având posibilitatea să opteze pentru bugetul asigurărilor sociale sau pentru Pilonul III, cel privat. Vor alege dacă banii lor vor fi administraţi de stat sau privat. Nu am stabilit un calendar, intenţionăm spre sfârşitul anului. (...) Fondurile de pensii din Pilonul II administrează active de circa 40 miliarde lei. Însă pensia de care ar beneficia un contribuabil este de circa 25 de lei pe lună".

Declaraţile au fost consemnate de agenţiile de presă, dar şi difuzate de televiziuni.

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a fost primul care a spus că această idee este "o prostie".

Ulterior, întrebat de jurnalişti care este, de fapt, situaţia, premierul desemnat Mihai Tudose a întrebat presa "de unde Dumnezeu scoate aceste idei" şi a spus: "Nu se desfiinţează (n.r. Pilonul II). Punct".

În aceste condiţii, Ionuţ Mişa a fost nevoit să îşi retracteze spusele.

Mişa a respins total ideea desfiinţării Pilonului II, conform unui comunicat transmis stiripesurse.ro. Site-ul îl citează pe Ministrul Finanţelor: "În legatură cu informaţiile apărute în presă potrivit cărora aş fi declarat că Guvernul are în intenţie desfiinţarea Pilonului II de pensii fac urmatoarele precizări:

- nu am declarat că voi susţine desfinţarea Pilonului II de pensii. Nici nu am în intenţie să fac acest lucru. Nu există în Programul de guvernare această măsură;

- am răspuns unei întrebări, care probabil a fost interpretată greşit, în legătură cu posibilitatea naţionalizării Pilonului II de pensii.

Precizez încă odată, nici nu desfiinţăm pilonul II de pensii, nici nu îl naţionalizăm. Nici nu aş fi putut să fac o astfel de previziune, având în vedere că fondurile din pilonul II sunt fonduri publice, doar administratorul este privat.

Nu pot fi naţionalizate fondurile publice. Regret confuzia creată şi asigur pe toţi românii că un subiect atât de complex şi sensibil este tratat cu maximă seriozitate şi profesionalism de echipa de la ministerul de finanţe".

Încă o dată, declaraţiile nu au fost transmise pe surse, nu cineva a spus că Mişa intenţionează să desfiinţeze pensiile private obligatorii, ci Mişa însuşi, în faţa camerelor de filmat.

Spre seară, Liviu Dragnea a recunoscut că Ionuţ Mişa a început cu stângul mandatul la Ministerul Finaţelor şi a încercat să îi ia apărarea, spunând că nu este obişnuit cu presa şi că poate a răspuns la o altă întrebare. La ce întrebare să fi răspuns cu o propoziţie simplă în care "Pilonul II" era subiectul, iar "se va desfiinţa" era predicatul?

Când jurnaliştii i-au atras atenţia liderului PSD că Bursa a căzut, după aceste declaraţii, Liviu Dragnea a găsit de cuviinţă să facă mişto. "Serios? A căzut Bursa?", a întrebat el. Când i s-a spus că a căzut şi cursul, Dragnea a spus că nu are aceste informaţii şi că o să le verifice.

La finalul lunii aprilie, 20% din activele fondurilor de pensii de pe Pilonul II erau investite în acţiuni cotate la Bursă.

Să vorbeşti despre desfiinţarea acestor fonduri, fără să fie clar cum se va face şi când, chiar în timpul şedinţei de tranzacţionare este cel puţin iresponsabilă. Mai multe voci au lansat acuzaţii de manipulare a pieţei de capital şi consideră că Autoritatea de Supraveghere Financiară ar trebui să se sesizeze în acest caz.

Reprezentanţii fondurilor de pensii au reacţionat, ieri, abia după ce ideea desfiinţării Pilonului II a fost retractată.

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România a salutat declaraţiile lui Mihai Tudose, potrivit cărora Pilonul II de pensii private obligatorii "nu se desfiinţează, punct".

APAPR a transmis: "Această declaraţie vine în linie cu zecile de mesaje de asigurări ferme din partea PSD, a Guvernului anterior şi a ASF, potrivit cărora nu se are în vedere niciun fel de modificare împotriva Pilonului II.

În acest context, APAPR reaminteşte faptul că Pilonul II este una dintre cele mai de succes reforme structurale din România, cu rezultate foarte bune pentru contribuabilii români (cele mai bune randamente investiţionale din Europa în ultimii 10 ani), ceea ce nu justifică în niciun fel vreo masură de afectare a arhitecturii acestuia, cu efecte negative asupra pensiilor viitoare a peste 7 milioane de români".

Pe data de 19 mai 2017, la exact 9 ani de la startul efectiv al Pilonului II, numărul participanţilor la aceste fonduri a ajuns la aproape 6,9 milioane de români, iar activele nete gestionate au depăşit 35,1 miliarde lei (7,7 miliarde euro).

Pentru perioada 20 mai 2008 - 19 mai 2017, toate fondurile de pensii private au înregistrat un randament mediu anualizat de 9,46%, potrivit calculelor APAPR.

Amintim că Autoritatea a sancţionat, în aprilie, "NN" Pensii cu o amendă contravenţională în cuantum de 1% din capitalul social al societăţii, respectiv cu suma de 750.000 lei, ca urmare a unei scrisori transmise clienţilor de către fond în legătură cu posibila naţionalizare a fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II). ASF a mai decis atunci sancţionarea cu retragerea autorizaţiei directorului general al societăţii "NN" Pensii, Raluca Ioana Georgiana Ţintoiu, precum şi cu o amendă contravenţională în suma de 100.000 lei.

Atunci, autorităţile au negat vehement că au în vedere naţionalizarea pensiilor private, iar Liviu Dragnea a acuzat că tot scandalul a pornit de la preşedintele ASF Mişu Negriţoiu, care ulterior a fost demis din funcţie prin votul Parlamentului.

Opinia Cititorului ( 24 )

  1. Da, e o prostie c-a dat din casa. Trebuia sa fie o surpriza si ala a stricat-o.

    Eu sunt de acord cu eliminarea pilonului de pensie II, aproape toate Tarile au eliminat pilonul de pensie,,,,au luat banii firmelor straine,,,,,,,pilonul a fost infiintat de BNR ca sa salveze bancile.

    1. Daca nu exista pilonul 2 banii acestia erau de mult mancati pe investitii in asfaltari, patinoare, studii de fezabilitate si cresteri de salarii la bugetari. Ca la asta se pricepe politrucii :). Autostrazi nu stiu sa faca si n-am fi avut si n-o sa avem chiar daca desfiinteaza pilonul 2 .

      Investitiile straine au ridicat tara asta, dragi politruci. Si cand Mercedes investeste 500 milioane de euro ca sa faca o fabrica de cutii de viteze nu poti sa te astepti sa aiba profit din primul an ca sa ai tu ce sa impozitezi. Investitia asta trebuie amortizata. La fel cu investitia de miliarde a OMW Petrom si Exxon din Marea Neagra. La fel cu Dacia-Renault. Impozitul pe cifra de afaceri merge la buticuri si la afaceri foarte mici. Nu va bateti joc de investitiile straine ! Astia v-au dat voua bani, direct sau indirect, ca sa cresteti salariile la aristocratia bugetara. 

      Dar ce era in Romania pina in 1990, cine a distrus? Cine a luat tot din Romania? Raspus: strainii! Pupa-i undeva!

      "aproape toate Tarile au eliminat pilonul de pensie"

      care-s alea (tarile)? care-i ala (pilonul)? adica spune-le cu subiect si predicat.

      bancile nu administreaza piloane de pensii. 

    Un start 'bun' pentru un ministru. Sau idea e sa arunce buzduganul sa ia pulsul - daca iese scandal ne repliem.

    Acum ar trebui o comisie parlamentara pentru a cerceta idea de manipulare piata de capital. Sau poate si DNA ar trebui sa intre pe fir. 

    Daca se constata ca la pilonul 2 sunt nereguli linistit se poate nationaliza ca si ungurii au facut asa ceva iar polonezii se gandesc si ei iar cuvantul nationalizare nu ar trebui sa ne sperie iar guvernantii ar mai putea nationaliza mai multe ex.bcr pt ca nu a fost listata la bursa in 5 ani de la preluare de catre austrieci si pana la Petrom sau Rompetrol dar aici lucrurile s-au mai complicat datorita guvernului Ponta , in concluzie se pot nationaliza multe dar pt asta trebuie sa fie curaj si inteligenta ca la Victor Orban al Ungariei.

    Afost manipulare,dar cine sa se sesizeze?Sefii astia nu ar vedea manipularea nici daca le-ar cadea in cap...Si pe cine sa pedepseasca? Pe cel care nu a spus ce a spus ? Pana la urma , important e ca nu i-a iesit nici acum lui dragnea.

    Omul a spus ca se desparte total de stat, adica devine privat, cum este si termenul! Se transforma in pilonul 3, adica cota la stat ramane normala si cine doreste se duce la pilonul 3 si cu banii anteriori, dar are raporturi directe cu fondul, nu prin intermediul angajatorului si al Casei nationale de Pensii! Cam asta am inteles eu din ce a spus ministru! Oricum termenul de pensii private obligatorii este un nosnsens si este o reglementare neconstitutionala!

    1. Este fantastic cât de mulți tâmpi posedă țara asta. Justinianus e un exemplu perfect. El a înțeles altceva. Toți au înnebunit de declarațiile absurde ale simulacrului acela de ministru, dar el Justinianus a citit printre rânduri ..știe el că a zis altceva. Nu dorește pensie Pilon II care într-adevăr e redusă de comisioanele administratorilor dar pe care o vei primi la pensie.Nu! Justinianus vrea să dea banii Olguței și lu' Dragnea să aibă ei grijă de ei acum până la pensie. Nu de alta dar s-au dovedit a fi total non-nulități absolute. Ei sunt eroi. Pentru personaje de o micimie mentală aproape cuantică așa cum e Justinianus vă doresc din toată.inima atât: să aveți parte de pensia gestionată de Dragnea și Olguța. O meritați. Țara asta nu are niciun viitor!

      Poti sa ne arati cu articol din Constitutie si cu interpretare logica, nu dusa pe la Ploiesti, de ce e neconstitutional? Daca nu poti, nu mai baga strambe. Sau macar nu confunda termenul cu demersul in sine...

    felul in care afirma ceva si apoi retracteaza arata cat sunt de prosti si jigodii

    1. E ca si cu demisia.

      Uite demisia,nu e demisia?

      Hahalele cum zicea jiji. 

      Stai jos că nu ai înțeles nimic.

       

      Mișa acela nu pare un papă-lapte. A fost șeful ANAF din Constanța (portul) iar apoi șeful ANAF pt Marii Contribuabili. Nimeni care e papă lapte nu ajunge aici. Poate doar "acoperiții" sau cei foarte șmecheri. 

       

      Ce a făcut PSD-ul prin fumigena pilonului 2 a fost să transmită un avertisment dur comunității de companii multinaționale care învârt afaceri prin România. Ieri Dragnea le-a mai trimis o rafală spunând că au o cifră de afaceri de 500 mld lei dar prezintă doar profit de 9 mld lei, de 3 ori mai puțin decât companiile românești cu aceeași pondere în PIB. 

       

      Mesajul este: bre, lăsați impozitul pe cifra de afaceri să fie aplicat, nu mai scoateți voi oamenii în stradă și nu mai agitați apele cum ați făcut la oug13, că vă eliminăm din administrarea P2 de nu vă vedeți. Și miliardele voastre pe care le obțineți din comisioane nesimțite dispar în câteva luni. 

      Eu zic că trebuie să sprijinim PSD să ia banii legitimi de la multinaționalele care externalizează profitul. Apoi trebuie să păzim banii pentru ca PSD să nu-i fure. Dar mai întâi să facem primul pas. 

      Bre, cat sunt comisioanele alea nesimtite de care zici tu?

      Eu din cate stiu fiecare participant la pilonul II plateste un comision de 2,5% din suma virata in contul participantului de catre stat. 

      Plus 0.05% pe lună (0.6% pe an) din soldul activului disponibil în cont.

       

      Pentru o contribuție de 40 de ani, administratorul fondului de pensii are o rată a costurilor de 15.36%. Asta înseamnă că la randament 0, bagi 100 lei toată viața și retragi 85 lei. 

       

      Se spunea că ar fi cam 10 mld € în P2 adunați timp de 9 ani, cu o contribuție pornită de la 2% și ajunsă la 5.1%. Mai avem încă 31 de ani până la un stagiu întreg. Estimez că fondurile vor ajunge la peste 50 mld €, considerând randament zero. Mai mult decât în primii ani când contribuția a fost și mai mică, la 2%. 

       

      Deci, profitul viitor (dar și sigur, cu riscuri foarte mici) pe care stau administratorii de fonduri P2 (exact ca OMV pe zăcămintele de gaz din Marea Neagră) este de 15.36% din cele 50 de mld €. Adică vreo 7.7 mld €. Dacă randamentul oferit de stat este de 2%, atunci comisionul se apropie de 10 mld € în 40 de ani. 

       

      Te gândești, okay, ce fac administratorii ca răsplată pentru aceste cotizații? Păi unii își merită mai mult banii că investesc până la 20% și în acțiuni pe care le caută, se interesează, nu doar cumpără precum Coana Mița titluri de stat de la ghișeu (sau la licitație). 

      Mai ai nevoie de departament de sales care să bată din ușă în ușă și să te convingă ce portofoliu cuceritor au? Nu, asta trebuie doar la P3. Noii contribuabili care intră în sistem sunt distribuiți aleator. Ai nevoie doar de o imprimantă color cu care să distribui fluturașe acasă. 

    Genul asta de informatie este gustat de novici , iar butiqueul de actiuni a picat pt ca toate pietele au picat (un selloff) DAX, S&P... Daca civa crede ca piata pica ca vrb Dragnea in Romania e novice. Ordinele vin din alte zone ale lumii cand se vinde ceva in tara asta. Dragnea e mic rau de tot la fel ca piata de capital din Romania. Nu are de a face nimic din ce ii scris in articolul asta cu ce s-a intamplat pe piata financiara.

    Propunerea PSD e foarte perversa.

    Ei imbraca desfiintarea Pilonului 2 intr-o haina de liber-arbitru, ca vezi-Doamna fiecare va putea sa aleaga intre Pilonul 1 (stat) si Pilonul 3 (totalmente privat). 

    Dar sunt probleme: 

    - e vorba doar de banii de pana acum, sau si de cei din viitor (adica pot eu sa aleg Pilon 3 pana la pensie?) - nu a fost clarificat, pare ca ar fi doar banii din trecut, la prima vedere 

    - omul de rand nu prea are nici educatie financiara - as vrea eu sa vad cati se vor duce la Pilon 3 si cati vor ramane la stat. 

    As tine un pariu ca majoritatea se vor duce la stat. Unii chiar nu vor intelege dinstinctia Pilon 2-Pilon 3 si se vor gandi ca, daca statul a desfiintat "fondurile de pensii" (chiar daca numai alea de Pilon 2), cum sa se duca ei tot la un fond de pensii. 

    Practic, PSD imbraca o masura de desfiintare a pilonului 2 intr-o chestie foarte frumoasa, de alegere a fiecaruia, ocolesc ideea de nationalizare (ca aici e greu sa sustii nationalizarea, ca sunt banii oamenilor si ei decid ce fac cu ei). Si, mai important, datorita lipsei de educatie financiara a oamenilor, majoritatea vor veni la stat - practic guvernul ia mare parte din banii din Pilonul 2 inapoi, fara sa se agite si fara "nationalizare".

    Destept cine i-a sfatuit asa 

    1. Și care este problema dacă statul nu mai garantează suma contribuită de pe urma căreia încasează comisionul de administrare privații?

       

      Mi se pare evident că banii reținuți de stat din viitor vor merge toți în P1. Sunt FERM și ABSOLUT convins că dacă îți place cum a mers P2, îți vei lua contul personal din P2 și îl vei duce la P3. Și vei lua bani suplimentari din venitul brut pe care îi vei direcționa singurel către P3, existând o deducere personală a sumei din venitul impozabil. 

       

      Deci, ori îți place la privat, ori nu. Când sunt banii tăi în joc o să văd ce alegeri faceți. Că de "liberali" din aceștia de apă dulce care adoră piața liberă dar să aibă garanții de stat, sunt sătul. 

      Eu îmi voi pune contul la P3, ca să se știe. Comisioanele lor sunt însă duble ca la P2 și administratorii nesimțiți trebuie să se retragă. 

      Pai statul nu iti garanteaza nimic pentru peste 30 ani. Singura chestie este ca, daca se mai intampla o criza sau ceva, statul s-ar putea sa-ti plateasca totusi ceva pensie, pe cand un privat o sa-ti plateasca zero.

      P3 e o gluma, comisioanele sunt nesimtite (4% la subscriere, ca regula). Plus ala de administrare anual. De unde naiba sa mai ai si crestere?

      Aha, dle, deci suntem de acord în legătură cu P3. Dar citește aici despre P2, text luat de la CSSPP.

       

      "Potrivit legii, în sistemul pensiilor administrate privat – Pilon II, contribuabililor  

      le sunt garantate contribuţiile nete: suma totala din contul de pensie privata nu

      poate fi mai mica decât contribuţiile virate in perioada activa, diminuate cu comisioanele de administrare si eventualele comisioane de transfer. " 

      Asta cica ar fi protectie.

      Adica primesti inapoi cat ai contribuit MINUS comisioane. 

      Cu alte cuvinte, in cazul extrem, nu numai ca nu beneficiezi de nici o crestere, dar administratorul mai si pastreaza banii (comisionul de administrare) pe care ti l-a luat in fiecare an, desi (din moment ce n-a fost crestere) el practic nu a facut nimic sa merite banii astia. 

      Probabil ca in cazul asta extrem esti mai castigat la stat. Ca statul o sa iti dea o pensie - astia doar o sa iti dea prin gura, doar ce ai contribuit, minus comisioane. Si, daca asta e din cauza de faliment, dupa ce te-ai dus la fondul de protectie pentru pensii private si cine stie cat ai asteptat. 

      Si atunci, de ce nu la stat?

      Privații din pilonul 2 au crescut pe titluri de stat. Mai am întâi a fost generat deficitul, pe urmă contribuabilii au acoperit și serviciul datoriei publice datorate așa-ziselor randamente ale pilonului 2. De acolo au mai ciugulit niște comisioane și băncile, iar la final garanția statului se aplică la o parte din ce ai virat nominal cu niște decenii în urmă.

      Oricum tragedia pensionarilor români abia începe, sunt generații întregi de decreței care n-au contribuit nici cu o șpârlă, iar acum vor culege roadele libertarianismului. :) 

      Privații din pilonul 2 au crescut pe titluri de stat. Mai am întâi a fost generat deficitul, pe urmă contribuabilii au acoperit și serviciul datoriei publice datorate așa-ziselor randamente ale pilonului 2. De acolo au mai ciugulit niște comisioane și băncile, iar la final garanția statului se aplică la o parte din ce ai virat nominal cu niște decenii în urmă.

      Oricum tragedia pensionarilor români abia începe, sunt generații întregi de decreței care n-au contribuit nici cu o șpârlă, iar acum vor culege roadele libertarianismului. :) 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb