BANCA MONDIALĂ: Economia României va creşte cu 2,5% în 2014

F.A.
Macroeconomie / 16 ianuarie 2014

Banca Mondială (BM) anticipează că, în acest an, economia ţării noastre va creşte cu 2,5%, la fel ca anul trecut, indicatorul urmând să sporească, anul viitor, la 2,7,%, potrivit Prognozei Economice Globale a Băncii Mondiale.

BM anticipa anul trecut pentru ţara noastră o creştere economică de 1,6% în 2013, 2,2% în 2014 şi 3% în 2015. Totodată, instituţia avertizează că reducerea bruscă a programelor de lichiditate derulate, în prezent, de băncile centrale din ţările dezvoltate ar putea produce şocuri pentru economiile emergente, în special în ceea ce priveşte o eventuală contracţie puternică a fluxurilor de capital.

Ministrul Bugetului, Liviu Voinea, a declarat, marţi, despre creşterea economică de anul trecut a României că a fost, probabil, mai aproape de 3%, depăşind aşteptările guvernamentale, în contextul în care consumul şi-a revenit în al patrulea trimestru.

Domnia sa a spus: "După primele nouă luni, avem creştere de 2,7%, iar pentru sfârşitul anului, va fi între 2,5 şi 3 procente. Dacă am avut o revenire a consumului, şi avem motive să credem asta, în special în decembrie, atunci ne putem apropia de 3%".

Ministrul a mai explicat că guvernul face eforturi pentru ca, în această primăvară, Fondul Monetar Internaţional să aprobe două evaluări comune ale acordului preventiv cu ţara noastră, după ce preşedintele Traian Băsescu a refuzat să semneze anumite documente ce completează o evaluare din noiembrie, din cauza disputelor legate de accizele la carburanţi.

Economia României a crescut cu 4,1% în al treilea trimestru, cel mai repede din ultimii doi ani, ajutată de exporturi şi o recoltă neobişnuit de mare. Anul trecut, autorităţile au semnat cu FMI şi Uniunea Europeană pentru un nou împrumut, ce totalizează patru miliarde de euro, pentru a reduce impactul şocurilor pieţei şi a scădea dobânzile. Nicio parte din sumă nu a fost încă folosită.

"Nu poate fi vorba de suspendarea acordului; angajamentul continuă. Chiar şi în absenţa unei scrisori de intenţie aprobate, noi vom implementa măsurile. Acelaşi lucru este valabil pentru memorandumul cu UE, care nu are probleme, fiindcă, în acest caz, au loc verificări la fiecare şase luni, prima urmând să se producă în ianuarie", a arătat Liviu Voinea.

Luna trecută, Fondul a anulat o dezbatere despre progresele făcute de ţara noastră în ceea ce priveşte prevederile acordului de precauţie, FMI anunţând că executivul de la Bucureşti încă trebuie să bifeze anumite politici fiscale. România nu poate trimite documentele necesare în acest sens fără un sprijin din partea lui Traian Băsescu.

Pe 7 ianuarie, premierul Victor Ponta declara că România a încheiat anul 2013 cu un deficit bugetar de 2,5% din PIB.

"Am încheiat acest an (2013-n.r.) - acum lucrurile sunt foarte clare - cu un deficit de 2,5% din PIB, ceea ce la nivel european suntem destul de puţine ţări sub 3%. Avem de asemenea creşterea economică mai mare decât cea prognozată. Asta înseamnă că, dacă porneşti de la început, cum am pornit noi, că avem 1,6, şi în final ai 2,7, înseamnă că şi deficitul e din ceva mai mare, produsul intern brut e mai mare", a afirmat Ponta la un post de televiziune.

Deficitul bugetar a crescut în luna noiembrie cu 2,2 miliarde de lei, de la 7,6 miliarde de lei în luna anterioară la 9,8 miliarde de lei, respectiv 1,56% din PIB, nivel cu aproape un punct procentual sub ţinta de 2,5% convenită pentru acest an cu Fondul Monetar Internaţional.

După primele zece luni, deficitul bugetului general consolidat reprezenta 1,21% din PIB. Execuţia bugetară s-a încheiat cu excedent în luna octombrie.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5831
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2983
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9672
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.0756

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb