BĂNCILE CENTRALE SUNT GATA SĂ DESCHIDĂ LARG ROBINETUL MONETAR Hiperinflaţie la orizont?

Liderii politici şi economici din întreaga lume s-au reunit şi anul acesta la Davos, dar tonul triumfalist al globalizării a lipsit cu desăvârşire. Acest lucru nu trebuie să ne surprindă, deoarece era de aşteptat ca ceva sau cineva să devină ţapul ispăşitor al crizei financiare şi economice globale. Va mai trece multă vreme până când băncile centrale şi guvernele să-şi asume răspunderea pentru depresiunea economică, care acum a depăşit doar prologul. Ben Bernanke a recunoscut doar în 2002 (n.a. pe atunci era doar guvernator al Fed-ului) că banca centrală americană a fost principalul factor determinant al Marii Depresiuni din anii "30.

Este inevitabilă o depresiune şi acum, în era marilor "inovaţii financiare"? Nu sunt, oare, guvernele gata să combată efectele datoriilor publice şi private prin datorii şi mai mari? Din păcate, chiar şi beneficiarii direcţi ai programelor guvernamentale de stimulare economică sunt neîncrezători în succesul acestora.

David Rosenberg, economistul şef de la Merrill Lynch pentru America de Nord, consideră că traversăm o nouă depresiune economică. Deşi tardivă pentru Merril, opinia lui Rosenberg pare să fie confirmată şi de analiştii de la Citigroup, o altă mare bancă puternic afectată de pierderi şi cvasi-naţionalizată în prezent: "Lumea s-a schimbat. Lăsăm în urmă şi ne îndreptăm - însângeraţi şi plini de vânătăi - către ."

Această lume nouă îi îngrijorează pe unii bancheri americani. Injecţiile masive de capital în Citigroup şi Bank of America pot distorsiona piaţa financiară, dacă cele două bănci vor acorda credite conform presiunilor politice, scrie Financial Times, citându-l pe Jes Stanley, şeful diviziei de asset management de la JP Morgan.

Înainte de manifestarea pe scară largă a presiunilor politice asupra băncilor, care este, probabil, doar o chestiune de timp, pieţele financiare continuă să fie principalul "inamic" al acestora, conform opiniei lui Jean-Claude Trichet. La Davos, preşedintele BCE a făcut un apel către pieţele financiare să ajute autorităţile pentru restabilirea încrederii în sistemul bancar, după cum scrie Financial Times.

BCE şi celelalte bănci centrale majore nu mai sunt, însă, în poziţia de forţă de altădată. Pieţele sunt vinovate atunci când cer băncilor să-şi majoreze capitalul? Până anul trecut, pieţele au crezut în capitalizarea adecvată a băncilor, pentru că băncile centrale şi alte instituţii de supraveghere au spus că totul este în regulă. După pierderi de trilioane, Trichet consideră că "ceea ce sugerează pieţele nu este adecvat". Dimpotrivă, pieţele funcţionează, chiar dacă au trecut la o prudenţă exagerată, şi încearcă să privească dincolo de orizont.

Mai pot guvernele şi băncile centrale să le învinovăţească, după ce au aprobat suspendarea marcării la piaţă a activelor neperformante, au susţinut interzicerea vânzării short a acţiunilor bancare şi au redus aproape la zero costul real "reglementat" al finanţării, toate fără rezultat?

Ultimele estimări de la Goldman Sachs arată că Statele Unite trebuie să împrumute circa 2,5 trilioane de dolari în anul fiscal 2009, conform unui articol Bloomberg. Cu câteva săptămâni în urmă, necesarul era de circa 2 trilioane, iar primele semnale de reducere a cererii pentru titlurile de stat americane sunt deja aici. În ciuda ratingului AAA, 40% dintre investitorii japonezi consideră că există riscul unui default al guvernului american în 2009, conform unui sondaj de la Barclays Capital (n.a. pierderea ratingului AAA este un astfel de eveniment pentru SUA). Şi obligaţiunile cu maturitate la 10 ani emise de Germania au înregistrat cea mai mare scădere a preţului din ultimii 5 ani şi jumătate, după cum scrie Bloomberg.

Interesul scăzut al investitorilor pentru obligaţiunile guvernamentale va conduce, treptat, la accentuarea tendinţei de creştere a dobânzilor, iar băncile centrale vor fi nevoite să tipărească bani pentru a cumpăra titlurile de stat. Federal Reserve a anunţat, deja, că este gata să facă acest lucru pentru titlurile cu maturităţi de peste 10 ani.

În aceste condiţii, hiperinflaţia poate deveni un "fenomen naţional" şi dincolo de graniţele statului Zimbabwe. "Cauza hiperinflaţiei este creşterea excesivă a masei monetare, determinată de obicei de guvernele care cer băncilor centrale să finanţeze cheltuielile prin crearea rapidă de monedă", scriu analiştii de la Morgan Stanley. Ei consideră că acest fenomen monetar extrem a devenit posibil şi pentru SUA, Europa şi Marea Britanie.

"Contextul economic în care apar episoadele hiperinflaţioniste este caracterizat de instabilitate politică, şocuri economice negative şi deficite fiscale cronice", se mai arată în raportul de la Morgan Stanley (n.a. "Could Hyperinflation Happen Again?", 29 ianuarie 2009). Toate aceste caracteristici sunt prezente şi în economia noastră. Singura necunoscută rămâne apetitul investitorilor pentru obligaţiunile de stat în 2009.

Cerinţele enorme de finanţare ale planurilor guvernamentale şi deprecierea "la vedere" a principalelor monede internaţionale a readus în atenţia investitorilor aurul. Fondurile de hedging au început să cumpere direct aur sau folosesc aurul ca monedă de evaluare a portofoliilor, ca urmare a presiunilor inflaţioniste generate de cheltuielile guvernamentale, după cum arată atât Bloomberg, cât şi Financial Times.

O avalanşă monetară, coroborată cu tendinţe protecţioniste tot mai accentuate, reprezintă reţeta perfectă pentru creşterea accelerată a preţurilor, pe fondul unei prăbuşiri a producţiei la nivel mondial. Aceasta este tendinţa care îl îngrijorează pe preşedintele ceh Václav Klaus: "Mă tem mai mult de consecinţele crizei, decât de criza în sine. Mă tem că actuala criză va fi folosită pentru îngrădirea radicală a funcţionării pieţelor şi a economiei de piaţă în întreaga lume".

Autorităţile din Uniunea Europeană şi-au accelerat, fără îndoială, lucrul la maşina timpului, după declaraţiile de la Davos ale preşedintelui Klaus. Aceasta, chiar dacă nu va fi gata până la mijlocul anului, va comprima mandatul de şase luni la conducerea UE al membrilor indezirabili, care nu se aliniază consensului european.

Între timp, oficialii europeni ar putea să considere soluţia adoptată de Budapesta, pentru a face faţă valului de mişcări sociale din perioada următoare. Agenţia de ştiri MTI relatează că cei care aruncă cu ouă în cadrul unor demonstraţii publice vor fi condamnaţi la doi ani de închisoare, iar grupurile care "tulbură liniştea publică", la cinci ani.

Clasa politică actuală, mult "diluată" atât la nivel naţional, cât şi internaţional, a uitat avertismentul preşedintelui John F. Kennedy. Acesta declara, în urmă cu 46 de ani, că "cei care fac revoluţiile paşnice imposibile, vor face revoluţiile violente inevitabile". Chiar trebuie să repetăm istoria pentru a-i învăţa lecţiile?