BAROMETRU OPINIE PUBLICĂ: Republica Moldova rămâne divizată între Est şi Vest

Adelina Dabu
Ziarul BURSA #Politică / 27 noiembrie 2012

Deşi mai mult de jumătate dintre moldoveni sunt în favoarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) şi apreciază, în proporţie de 74%, ca fiind foarte bune relaţiile cu aceasta, Vladimir Putin rămâne liderul internaţional care se bucură de cea mai mare încredere din partea lor.

Odată cu venirea la guvernare, la Chişinău, a Alianţei pentru Integrarea Europeană, politica externă a Republicii Moldova a fost orientată către îmbunătăţirea relaţiilor cu UE şi îndeplinirea criteriilor de aderare, însă această schimbare nu a avut aceeaşi amploare în rândul opiniei publice.

În plan extern, relaţiile bilaterale care se mai bucură de aprecieri sunt cele cu Ucraina (76%), cu România (73%), cu Statele Unite ale Americii (SUA) (68%) şi cu Rusia (68%) - care are, totodată, şi cele mai nefavorabile aprecieri, din partea a 24,5% dintre moldoveni.

Printre liderii care îi urmează lui Vladimir Putin ca grad de încredere, se numără Angela Merkel (52%), Barack Obama (49%) şi Traian Băsescu (38%). Trebuie, însă, remarcat că, în timp ce Vladimir Putin rămâne necunoscut unui număr insignifiant de moldoveni, mulţi dintre ei nu au auzit nici de cancelarul german (16%), nici de preşedintele francez Francois Hollande (49%) sau de premierul britanic David Cameron (51%).

Divizarea 50%-50% în privinţa necesităţii schimbării constituţiei este depăşită când se pune problema păstrării neutralităţii statului, cu care sunt de acord 73% dintre cetăţeni.

Deşi, potrivit Barometrului Opiniei Publice din Republica Moldova, în rândul partidelor, cel mai mare grad de încredere este manifestat faţă de Partidul Liberal Democrat (PLDM), membru al Alianţei, Partidul Comunist (PCRM) continuă să beneficieze de încrederea a 32% dintre moldoveni, iar Vladimir Voronin, liderul comunist, dacă mâine ar fi alegeri, ar primi voturile a 19% dintre cetăţeni, fiind urmat îndeaproape de premierul Vlad Filat (17%), mulţi dintre alegători (28%) fiind indecişi. Tot­odată, cu o pondere de 29%, PCRM se află în fruntea listei cu partidele pe care populaţia nu le-ar vota "în niciun caz".

Susţinătorii comuniştilor sunt persoane în etate, cu nivel de studii şi socio-economic scăzut sau aparţinând minorităţilor naţionale, ceea ce ar putea revela o schimbare de generaţii în societatea moldovenească, însă aceasta este depăşită când vine vorba de susţinerea unui sis­tem politic cu partid unic. Această formă de guvernare câştigă susţinerea unei majorităţi considerabile (85%) a moldovenilor, alianţele fiind preferate de numai 17% dintre respondenţi.

Pe plan naţional, în proporţie de 72%, moldovenii sunt nemulţumiţi de direcţia în care merg lucrurile în ţara lor, însă aceştia sunt cu 11 procente mai puţini decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Securitatea economică rămâne principala preocupare pentru majoritatea cetăţenilor din Republica Moldova, iar 29% dintre aceştia nu se aşteaptă ca situaţia economică să se schimbe nici în 2013, 38% privesc cu suspiciune viitorul şi numai 18% din ei au o perspectivă optimistă. Majoritatea populaţiei continuă să fie îngrijorată cel mai mult de sărăcie (58%) şi preţuri (55%), iar părţi semnificative ale populaţiei sunt îngrijorate de şomaj (48%) şi viitorul copiilor (43%).

Barometrul Opiniei Publice este un sondaj semestrial realizat pentru Institutul de Politici Publice din Republica Moldova cu sprijinul financiar al Fundaţiei Soros. Studiul pentru luna noiembrie 2012 a fost efectuat de Centrul de In­vestigaţii Sociologice şi Marketing "CBS-AXA" în perioada 30 octombrie - 12 noiembrie 2012, pe un eşantion de 1237 persoane din 88 localităţi.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb