Băsescu: E obligatoriu de renegociat contractul la Roşia Montană

Ziarul BURSA #Politică / 30 august 2011

Băsescu: E obligatoriu de renegociat contractul la Roşia Montană

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, ieri, la Roşia Montană, că "este obligatoriu de renegociat" contractul pentru exploatarea minieră din localitate, dar că nu este problema sa, iar statul are şi alte pârghii, pentru că "redevenţa e în lege, nu în contract". Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în urmă cu o săptămână, că proiectul Roşia Montană trebuie să înceapă, menţionând că statul are nevoie de aur pentru a-l duce în rezervele BNR, care trebuie să ajungă la 200 de tone.

Băsescu: Proiectul de la Roşia Montană a stat îngropat din cauza laşităţii politicienilor

Proiectul de exploatare a aurului de la Roşia Montană a stat îngropat din 1997 din cauza laşităţii politicienilor, care "nu au vrut să îi doară capul", a mai spus ieri Traian Băsescu. Domnia sa a adăugat că este în favoarea derulării proiectului minier, adăugând că "orice ţară care are resurse trebuie să le folosească", iar prin derularea acestei investiţii s-ar crea locuri de muncă.

Şeful statului a precizat: "Dacă ne găsea în plină exploatare creşterea de preţ la aur? Dacă se dădea drumul la proiect din "97 ne găsea creşterea preţurilor la aur în plină exploatare".

Băsescu: Eu sunt un susţinător al proiectului nu de acum, nu de azi, de ieri

Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat, ieri un susţinător al proiectului minier "nu de azi, de ieri", amintind că a fost acolo şi în campania electorală pentru a se informa şi recoman-dându-le reprezentanţilor companiei să găsească modalităţi să prezinte populaţiei proiectul. El le-a sugerat reprezentanţilor companiei miniere să găsească modalităţi să prezinte proiectul pe televiziunile naţionale.

"România trebuie informată. Populaţia nu e vinovată că e reticentă, pentru că e neinformată. V-aş recomanda să investiţi mai mult în trans-ferul de informaţie", a spus Traian Băsescu.

Preşedintele a adăugat că proiectul minier de la Roşia Montană este explicat, de cele mai multe ori, de către persoane care nu ştiu ce înseamnă acest proiect şi care poate nici nu au fost la Roşia Montană. Şeful statului a spus că România trebuie să-şi relanseze "mineritul nesubvenţionat".

El a afirmat că ar trebui luată o decizie cât mai repede cu privire la proiectul minier de la Roşia Montană deoarece s-a vorbit foarte mult despre acesta.

Roşia Montană Gold Corporation dezvoltă proiectul minier de la Roşia Montană, din Munţii Apuseni, având costuri proiectate de un miliard de dolari, prin care compania estimează că va extrage 626.000 de uncii Troy de aur pe an timp de cinci ani de la inaugurarea minei, informează Mediafax. O uncie Troy este echivalentul a 31,1 grame de aur.

Compania este controlată de firma canadiană Gabriel Resources, care deţine 80,46% din capitalul social, în timp ce statul român controlează 19,31% din acţiuni, prin firma Minvest Deva, iar alţi acţionari cumulează 0,23% din titluri.

Băsescu, întâmpinat de opozanţii şi susţinătorii proiectului

Preşedintele Traian Băsescu a fost aşteptat ieri în centrul localităţii Roşia Montană, de câteva zeci de muncitori care au scandat "Vrem minerit", "Vrem să muncim", iar alţii au huiduit, şeful statului spunându-le: "Sunt ONG-uri care nu vor, dar haideţi să discutăm".

Opozanţii proiectului minier de la Roşia Montană, pe de-o parte, şi susţinătorii acestuia, pe de altă parte, l-au aşteptat pe preşedintele Traian Băsescu în faţa Primăriei din Roşia Montană, unde s-au înghesuit să vorbească cu şeful statului.

Susţinătorii proiectului au scandat "Vrem minerit" şi "Vrem să muncim, nu să cerşim", în timp ce opozanţii au fluierat, au huiduit şi au scandat "Hoţii".

La finalul vizitei, preşedintele Traian Băsescu a declarat, întrebat fiind dacă va face lobby pentru proiectul minier, că nu va face acest lucru "mai intens decât până acum", menţionând că el a susţinut dintotdeauna proiectul, întrucât crede în el.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Avem nevoie si de masuri pozitive - investitii, proiecte care sa stimuleze economia nu doar sa scada veniturile, de locuri de munca nu doar de concedieri. Avem resurse si in loc sa le folosim asteptam si amanam .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb