Bento semnează un parteneriat cu Clarke Energy înainte de debutul la BVB

S.B.
Piaţa de Capital / 14 martie 2022

Bento semnează un parteneriat cu Clarke Energy înainte de debutul la BVB

Bento - Intellectually Curious anunţă semnarea unui contract cu Clarke Energy România, reprezentanţa locală a uneia dintre cele mai mari companii din industria energetică la nivel global, specializată în proiectarea, instalarea şi mentenanţa echipamentelor de producere a energiei electrice şi termice, precum şi a altor soluţii de producere şi stocare a energiei electrice.

Bento va implementa produsul software propriu, Bento Field Service Management (Bento FSM), în cadrul Clarke Energy România. Sistemul va automatiza procesele operaţionale de teren ale companiei. Acţiunile BENTO vor debuta pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în data de 16 martie 2022.

"Încă de când ne-am anunţat intenţia de listare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti am menţionat că unul dintre diferenţiatorii noştri în ecosistemul de tehnologie din România este legat de portofoliul de produse software proprii. Bento FSM este un astfel de produs, noi fiind unicul producător din România a unei astfel de soluţii. Deşi sistemul a fost implementat în ultimii ani, în cadrul unor proiecte de anvergură, la companii locale şi multinaţionale, implementarea la Clarke Energy România marchează primul proiect Bento FSM în afara sferei tradiţionale de utilităţi. Încrederea acordată de Clarke Energy România ne onorează şi suntem încrezători că prin automatizarea proceselor operaţionale cu sprijinul Bento FSM, compania îşi va optimiza toate activităţile aferente furnizării de servicii cu echipele din teren. Echipa Bento implicată în acest proiect este una multidisciplinară, formată din analişti de business, manageri de proiect, dezvoltatori, testeri, precum şi o echipă de suport, rolul acestora fiind de a implementa o soluţie personalizată şi adaptată nevoilor specifice ale activităţii Clarke Energy în România," a declarat Vlad Bodea, co-fondator Bento.

Clarke Energy România are o reţea extinsă de ingineri de service de teren, rolul acestora fiind acela de a asigura funcţionarea optimă şi continuă a echipamentelor. Până în prezent, Clarke Energy România a instalat peste 60 de motoare pe gaz INNIO Jenbacher, urmând ca până la sfârşitul anului viitor să ajungă până la 100 de unităţi livrate pe teritoriul ţării. Compania oferă clienţilor suport post-vanzare şi servicii de mentenanţă în baza unor contracte pe termen lung sau la cerere.

Prin implementarea soluţiei Bento FSM, activităţile inginerilor de service din cadrul Clarke Energy România vor fi automatizate, implementarea unui astfel de sistem fiind primul pas spre eficientizarea acestor operaţiuni. Aceştia vor putea să gestioneze cu acurateţe stocurile de piese folosite şi să transmită în timp real informaţiile colectate din teren, pe baza unor proceduri de lucru standardizate folosite şi la nivel internaţional, în întregul grup din care face parte Clarke Energy România.

"Având în vedere specificul companiei noastre, cu o forţă de muncă distribuită pe teritoriul României, asigurând servicii diverse, precum instalare, service, mentenanţă, înlocuire piese pentru un număr în creştere de proiecte, am considerat că prin digitalizare putem optimiza semnificativ procesele operaţionale din cadrul companiei noastre. Am ales o companie românească, Bento, cu o soluţie proprie deoarece ne-au convins încă din faza de prezentare, că au înţeles business-ul nostru, fluxurile de lucru specifice şi că soluţia de FSM acoperă în totalitate cerinţele noastre. Cu ajutorul consultanţilor Bento şi cu implicarea noastră directă urmărim implementarea unei soluţii complexe care mai apoi să fie implementată şi în cadrul celorlalte companii din grup," a declarat Mihaela Văcăruş, Director Comercial al Clarke Energy România.

Ulterior procesului de implementare, Bento va asigura servicii de suport tehnic, mentenanţă, monitorizare şi prevenţie prin intermediul unei echipe dedicate clientului. Bento şi Clarke Energy România au în vedere şi posibilitatea implementării acestei soluţii şi în cadrul celorlalte companii din cadrul grupului în viitorul apropiat. În prezent, în Clarke Energy România nu este implementată o soluţie de workforce mangement versatilă şi completă care să acopere specificul acestui business.

În noiembrie 2021, Bento a atras peste 13 milioane de lei de la investitori prin intermediul unui plasament privat încheiat cu succes. Cu capitalul atras, Bento are în plan să accelereze dezvoltarea companiei atât pe verticală cât şi pe orizontală, prin extinderea portofoliului de clienţi şi consolidarea produselor software proprii. De asemenea, compania urmăreşte şi extinderea canalelor de vânzare şi marketing pentru promovarea acestor produse în Europa de Est prin stabilirea de parteneriate cu companii locale din pieţele respective.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. lasati floricelele,daca va listati la jumatatea lui martie,dupa cam multtimp de la plasament,e obligatoriu sa prezentati inainte niste rezultate pe 2021,an incheiat acum doua luni si jumatate!

    fara asta sunteti doar alta companie cu transparenta la misto 

    1. Sunt trecute In Memorandum pe site la BVB si arata chiar bine.

      Corect ca trebuie sa le prezinte inainte de listare,de neinteles cum scot in comunicare alte prostii. 

      ma intereseaza valoarea contractului, e semnificativ, nu e.... Cum a mai fost comunicat si la APP cu Hidro, alte vorbe nimic cand vine vorba de cifre. Au asteptat pana a venit listarea doar ca sa dea stirea, sa se arunce cei care mai au cash din ce au vandut acum 2 saptamani crezand ca vine apocalipsa... :)

      ia vezi la simtel azi mare comunicat bomba a semnat cu ctp..nicio suma ca nu se poate estima..sooper..

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb