Biden comută sentinţele pentru 2.500 de persoane condamnate pentru infracţiuni legate de droguri

A.B.
Internaţional / 17 ianuarie

Biden comută sentinţele pentru 2.500 de persoane condamnate pentru infracţiuni legate de droguri

Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden, care îşi încheie mandatul în 20 ianuarie, a anunţat că va comuta sentinţele pentru 2.500 de persoane condamnate pentru infracţiuni neviolente legate de droguri, afirmând că a emis mai multe graţieri şi comutări de pedepse decât orice alt predecesor, transmite Reuters.

Persoanele care beneficiază de măsura adoptată vineri ''efectuează pedepse disproporţionat de lungi în comparaţie cu sentinţele pe care le-ar primi astăzi în conformitate cu actualele legi, practici şi politici'', a afirmat Joe Biden într-o declaraţie.

Luna trecută, liderul de la Casa Albă a comutat în închisoare pe viaţă sentinţele pentru 37 din 40 de deţinuţi federali condamnaţi la moarte. De asemenea, el a anunţat în aceeaşi lună graţierea a 39 de persoane condamnate pentru infracţiuni neviolente şi comutarea sentinţelor a altor aproape 1.500 care efectuau pedepse lungi cu închisoarea.

Joe Biden a fost criticat după ce la începutul lunii decembrie a semnat o graţiere necondiţionată pentru fiul său Hunter, care îşi aştepta sentinţa în cazuri de fraudă fiscală şi posesie ilegală de arme de foc, în pofida promisiunii anterioare a lui Biden că nu va face acest lucru, scrie Reuters.

Hunter Biden, în vârstă de 54 de ani, a pledat vinovat de acuzaţii fiscale federale în cadrul unui al doilea proces, după ce fusese găsit vinovat de acuzaţii legate de deţinerea de arme şi consumul de droguri. Sentinţele urmau să fie anunţate mai târziu în decembrie.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Inractorii trebuie gratiati de Bidinel,

    iar Trump,ptr. servicii de la actrite porno, 

    bagat la inchisoare pe viata,

    ce misto e democratia si statul de drept democrat 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb