Actualizare 13:31 Abraham respinge acuzaţile lui Băsescu: "Una din multiplele elucubraţii"
Pavel Abraham, avocatul familiei lui Sandu Anghel, a calificat, ieri seară, la un post TV, drept "elucubraţii" acuzaţiile aduse de Traian Băsescu, privind o aşa-zisă "înscenare" în dosarul presupusului trafic de influenţă în care sunt acuzaţi Mircea Băsescu şi Bercea Mondial.
Avocatul a explicat: "Cred că este una din multiplele elucubraţii pe care domnul Traian Băsescu le-a spus în calitate de preşedinte. Resping în totalitate. E incalificabil, aş spune, şi dezonorant pentru un preşedinte în funcţie ca, în momentul în care ar fi trebuit să vorbească despre realizările din perspectiva atribuţiilor constituţionale, să-şi găsească acest refugiu în care să acuze înscenarea la care aş fi participat eu. Sigur eu n-am participat niciodată, iar dacă domnia sa crede acest lucru şi a avut asemenea convingeri şi în alte situaţii, în mod cert a fost rău intenţionat. Să-i dea Dumnezeu înţelepciunea necesară să-şi apere şansele onest".
---
Traian Băsescu a declarat, ieri seară, că, după mandatul său de preşedinte, "trebuie pusă virgulă, nu punct", în sensul continuării reformelor începute, dar a dat ca exemple de eşecuri votul uninominal şi numirea Alinei Bica la şefia DIICOT. Totodată, Băsescu a negat implicarea fratelui în dosarul presupusului trafic de influenţă în care este acuzat alături de Bercea Mondial.
Securitatea naţională, România şi Uniunea Europeană, precum şi statul de drept au fost cele trei teme principale ale conferinţei de presă de ieri seară, anunţate de şeful statului la începutul evenimentului.
"După mandatul domnului Iliescu, am pus o virgulă şi am continuat, preluând ce era bun şi îmbunătăţind ce am considerat că trebuie îmbunătăţit. (...) Eu cred că o soluţie bună ar fi să continuăm (măsurile bune începute - n.r.). Aşa cum eu am pus o virgulă după mandatele domnilor Iliescu şi Constatinescu, cred că şi după mandatele mele trebuie pusă virgulă, şi nu punct şi de la capăt", a explicat Băsescu.
Preşedintele în exerciţiu a punctat că trăim într-un stat sigur, asupra căruia nu există riscul unei invazii, chiar dacă liderul rus Vladimir Putin este interesat de România.
Demnitarul a detaliat: "Românii trăiesc într-un stat sigur. Într-o lume în care atacurile teroriste sunt la ordinea zilei, în care Europa şi NATO sunt organizaţii formate din state care sunt ţinte pentru terorişti, state care sunt ţinte pentru atacuri cibernetice, România e o ţară sigură, datorită modului cum instituţiile ei funcţionează. Dacă privim la ce se întâmplă în jurul nostru, în regiune, la agresivitatea vecinului nostru de la răsărit, a domnului preşedinte Putin şi a armatei sale, vă asigur că România este un stat sigur.
Pentru România, nu există riscul unei invazii, al unei destabilizări proiectate la Moscova şi nu neapărat pentru că Vladimir Putin nu e interesat de România. E interesat, dar România se află într-un sistem de alianţe solid, are un parteneriat strategic cu SUA care îi dă confortul că nu e singură în faţa riscurilor la securitatea naţională".
În acest context, Băsescu a amintit de scutul anti-rachetă de la Deveselu, de buna pregătire a armatei române şi de viitorul comandament NATO de pe teritoriul ţării noastre. Totodată, preşedintele a spus că serviciile de informaţii autohtone "sunt în totalitate conectate la sistemele de informaţii ale aliaţilor".
În legătură cu acelaşi subiect, întrebat, mai târziu, dacă s-a schimbat ceva în abordarea Rusiei, privind expansiunea până la gurile Dunării, Traian Băsescu a răspuns că dorinţa Federaţiei Ruse nu s-a schimbat, "putinţa, însă, da", amintind de scăderea preţurilor la ţiţei şi dependenţa economiei ruseşti de resursele de petrol şi gaze naturale.
"Eu voi continua să consider că Rusia este un risc pentru securitatea Ucrainei, a Moldovei şi a României. Riscul nu înseamnă că vreodata Rusia s-ar putea gândi să invadeze România, dar ţinteşte gurile Dunării indiscutabil. Uitaţi-vă în Crimeea. Distanţa până în Transnistria şi Chilia e de 300 de kilometri. Rusia este un risc pentru securitatea regională şi, din acest motiv, am enumarat şi toate măsurile: flote navale în Marea Neagră, scut antirachetă. (...) Între timp, a ajuns ţiţeiul de la 110 dolari la 60 şi 50% din resursele financiare ale Rusiei provin din ţiţei şi gaze. Saltul de la 110 la 60, în condiţiile în care Rusia a estimat un preţ mediu de 95 de dolari pe baril este o gaură uriaşă în bugetul Federaţiei Ruse. Nu s-a schimbat dorinţa; doar putinţa", a comentat Băsescu.
• Băsescu: "Controlul cartelelor pre-pay poate preveni atacurile teroriste şi cibernetice"
Controlul cartelelor pre-pay poate preveni atacurile teroriste şi cibernetice la adresa ţării noastre, a declarat Traian Băsescu, atenţionând, totuşi, că trebuie evitate abuzurile în această privinţă.
"Internetul a devenit, pentru noi toţi, un mod de viaţă, iar accesul la chestiuni de ordin personal care pot fi utilizate în mod public este un acces care trebuie controlat", a afirmat preşedintele.
• Băsescu: "Nu avem alternativă la UE şi NATO"
Nu avem alternativă la Uniunea Europeană şi NATO, în ceea ce priveşte nivelul de trai, respectiv securitatea naţională, este de părere Traian Băsescu.
Oficialul a spus: "UE este singura opţiune viabilă pentru ca România să ajunga la prosperitate pentru cetăţenii săi cândva. Ca şi în NATO, nu avem alternativă la UE. Aşa cum, pentru securitate, nu avem alternativă la NATO, pentru creşterea nivelului de trai nu avem alternativă la UE".
• Traian Băsescu: "În maximum 2 ani, nu vom mai avea deficite la bugetul general consolidat"
În maximum 2 ani, ţara noastră nu va mai avea deficite la bugetul general consolidat, susţine Traian Băsescu, amintind că România a adoptat pachetul de 6 norme (Six Pack) şi pe cel de 2 norme (Two Pack), devenind partener în zona euro-plus.
Totodată, ţara noastră a adoptat Tratatul Fiscal al Uniunii Europene, "cel care stabileşte ca statele să-şi garanteze dezvoltarea şi prosperitatea din resursele pe care le produc, prin obiectivele la care trebuie să tinda statele semnatare", a mai spus Băsescu.
Prin acest tratat, "se interzic deficitele şi se stabileşte ca deficitul structural să fie de maxim 1%, limită la care România a ajuns, dar trebuie să trecem şi la excedentul generat de economie".
"Cred că, în maxim 2 ani, România nu va mai avea deficite la bugetul general consolidat", a opinat preşedintele.
• Parlament cu 300 de aleşi şi vot prin corespondenţă
Traian Băsescu a cerut, ieri seară, "respectarea referendumului din 2009" (privind reducerea numărului de Parlamentari la 300), precum şi introducerea votului prin corespondenţă.
"Pentru modernizarea clasei politice de la noi, avem nevoie de reforma finanţării partidelor, de respectarea referendumlui din 2009, prin care poporul a votat un parlament cu 300 de membri. Nu în ultimul rând, avem nevoie de introducerea votului prin corespondenţă, pentru a ne consolida în interiorul Uniunii Europene. În acest moment, este o mare nedumerire cum în România a fost posibil ca mii de români să fie împiedicaţi de sistemul de organizare să voteze", a declarat şeful statului.
• Reforma sistemului de taxe şi independenţa energetică
Ţara noastră are nevoie de o reformă a finanţelor publice şi de asigurarea independenţei energetice, este de părere Traian Băsescu.
"Nu vorbesc de o reformă a ANAF, ci a sistemului de taxe. Avem cea mai mare contribuţie la bugetul de stat din taxa pe forţa de muncă, din TVA, din bani care se află sau sunt generaţi de cei care produc. Îmi permit să sugerez (e o lungă dezbatere aici) să se schimbe centrul de greutate de pe întreprindere şi cetăţean pe proprietar. Taxele pe proprietate sunt mult prea mici şi mult prea mari taxele pe producţie, indiferent că sunt generate de forţa de producţie sau de TVA. Trebuie să facem această schimbare, pentru a stimula propria noastră dezvoltare. Cred că România trebuie sa îşi asigure şi independenţa energetică", a punctat Băsescu.
• Schimbarea regimului fiscal pentru presă
Traian Băsescu cere schimbarea regimului fiscal pentru presă, "încorsetată" de interesele patronilor de trusturi media.
"Cred că este esenţial ca, în numele democraţiei, să se găsească soluţii fiscale pentru mass-media, pentru presă. Sistemul fiscal, pe de o parte, dar şi realităţile economice fac ca presa să fie mult prea încorsetată de interesele patronilor trusturilor de presă. Un mediu fiscal favorabil presei ar trebui să salveze această categorie, este o soluţie care ar duce la redobândirea independenţei presei", a spus Traian Băsescu.
• Băsescu: "România a făcut progrese uriaşe pe justiţie"
Ţara noastră "a făcut progrese uriaşe" din 2004 până în prezent în domeniul justiţiei, datorită faptului că "procurorii şi judecătorii au simţit că sunt liberi, că nu se mai pune presiune pe ei", este de părere Traian Băsescu.
Preşedintele în exerciţiu a mai punctat că oamenii politici "nu se mai simt intangibili", "nu mai sunt convinşi că nu li se poate întâmpla nimic".
• Eşecuri: votul nominal şi numirea Alinei Bica în fruntea DIICOT
Preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, consideră că votul uninominal drept un eşec al mandatului său, din cauză că a dus la un număr excesiv de parlamentari.
"Dacă vreţi să fiu în partea de eşec (deşi e mult mai puţin importantă decât cum arată România azi), simt o frustrare extraordinară pentru votul uninominal. A fost un eşec. S-a ajuns la vot uninominal compensat şi a dus la acest monstru de parlament, e un eşec major pe care l-am susţinut. Eşecuri mai am multe, dar ăsta a fost zguduitor", a spus Băsescu.
În a doua parte a conferinţei, întrebat dacă la eşecuri intră şi numirea Alinei Bica în calitate de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şeful statului a răspuns că a "dat-o în bară" în această privinţă.
"Eşecuri cu oameni cred că pot face o carte. Intră la lunga listă de oameni cu care am dat-o în bară. Ce să fac? În ce priveşte numirile de magistraţi, în afară de cei numiţi pe funcţii, eu nu cunosc personal nici judecători, nici procurori. E foarte greu să ai inspiraţia să numeşti pe o funcţie înaltă un magistrat. Domnul Morar mi-am adus aminte că a avut curajul să-l aresteze pe senatorul Ciupe, din partid cu mine. La doamna Kovesi, am cerut Parchetului să-mi spună câte dosare s-au trimis în instanţă şi cu ce procent de succes. Codruţa nu avea multe dosare, dar avea 100% rată de succes. Aveam treaba asta cu femeile, să fie promovate. Au fost sugestii care s-au dovedit reuşite, dar e arhicunoscut că nu sunt cel mai inspirat om atunci când fac numiri", a detaliat Băsescu.
Daniel Morar, pe atunci procuror-şef la Parchetul Curţii de Apel Cluj, a propus, în 1999, arestarea senatorului PD Liviu Ciupe, fost şef al Direcţiei Drumurilor Naţionale Bistriţa şi vicepreşedinte al PD Bistriţa. În cele din urmă, Ciupe a fost achitat, iar statul român a fost nevoit să-i plătească despăgubiri de 1,4 miliarde lei vechi pentru cele 4 luni de arest.
• Băsescu: "Serviciile s-au implicat în campania electorală, prin Meleşcanu"
Traian Băsescu a acuzat serviciile de informaţii că s-ar fi implicat în campania prezidenţială din noiembrie, prin directorul SIE de atunci, Teodor Meleşcanu, care, deşi încă în funcţie, beneficia de o acţiune vizând strângerea de semnături de susţinere pentru candidatura la Cotroceni.
Băsescu l-a mai învinuit pe Meleşcanu că, împreună cu premierul Victor Ponta, "a promovat o Hotărâre de Guvern care eluda CSAT, prin care s-a putut masca şi a putut să îmi refuze dreptul la informaţia cerută despre foşti sau actuali ofiţeri acoperiţi din Guvern".
"Asta e implicare clară", a subliniat actualul şef al statului.
• Băsescu: "Fratele meu nu a luat bani de la Bercea Mondial"
Mircea Băsescu nu a luat bani de la interlopul Sandu Anghel (zis Bercea Mondial), în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, a afirmat Traian Băsescu, acuzând de "înscenare" postul de televiziune Antena 3.
Întrebat dacă ştia de "mormanul de bani" despre care este vorba în înregistrările video prezentate de familia lui Bercea, şeful statului a răspuns: "Fratele meu nu a luat bani. Dumneavoastră (Antena 3 - n.r.), împreună cu Abraham (Pavel Abraham, avocatul familiei Anghel - n.r.) şi Bercea aţi făcut o înscenare. Era vorba de bani pe care i-a primit şi îi dădea familiei Bercea. Îmi permit să spun acest lucru, acum, când mai am câteva ore până termin mandatul. Este o înscenare pe care aţi făcut-o cu domnul Abraham la ordinul şefului dumneavoastră. Voi dovedi acest lucru în instanţă".
1. Sigur?
(mesaj trimis de EU în data de 21.12.2014, 00:30)
Minciuni pe banda rulanta, asa cum ne-a obisnuit deja cu "sa traiti bine!". La final de mandat lasa tara vanduta toata si imprumutata pana peste gat, pusa intr-o pozitie incomoda intre stapanul de la Washington si Ursul rusesc. Frate-su s-a bagat la mititica pe perioada alegerilor ca sa-i faca imagine ca-i era dator. In rest doar Elena e virgina!
2. Traian cel Mare
(mesaj trimis de Dan Coe în data de 21.12.2014, 08:34)
Maria Sa Traian cel Mare a ramas ceea ce a fost: un simplu comandant de vapor. Desi Romania are statut de republica parlamentara, Basescu s-a comportat de parca eram republica prezidentiala rezultatul fiind ca pe timpul mandatului sau am avut practic 4 puteri in stat.
Marinarul n-a reusit nicio clipa sa medieze intre puterile statului si sa mentina echilibrul de care Romania avea nevoie. Suprapotentand justitia si aservindu-si serviciile secrete a impuscariat capitalistul autohton si a decredibilizat guvernul, parlamentul, consiliile judetene si primariile.
Neintelegand cum functioneaza capitalismul si in ce stadiu de dezvoltare se afla Romania( ca dealtfel majoritatea politicienilor romani) mai mult a distrus decat a construit. Favorizand capitalul strain migrator practic a inchinat tara la U.E. si NATO.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 21.12.2014, 22:41)
Va curge multa apa prin gurile Dunarii pana cand Romania va mai avea un Presedinte de talia lui Basescu.
La "fibra" neamului romanesc si apucaturile fanarului dambovitean nici ca se putea un presedinte mai potivit.
Pentru toate acestea iti multumim domnule Presedinte.
Iar pentru convingerea antenistilor, amintesc sclipirea de ultim moment a Presedintelui" las noului presedinte unele lucruri bine facute ( citat aproximativ) si ultima dorinta: vreau acasa.
Frumos, foarte frumos; iti multumim, inca odata.