Bogdan Aurescu a deschis, la Paris, evenimentul aniversar dedicat marcării a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO

G.U.
Politică / 6 octombrie 2021

Sursă foto: Ministerul Afacerilor Externe

Sursă foto: Ministerul Afacerilor Externe

Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a deschis marţi seară evenimentul aniversar organizat la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură de la Paris dedicat marcării a 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, alături de directoarea generală a acestui for, Audrey Azoulay, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de MAE, în alocuţiunea sa de deschidere, ministrul Aurescu a evocat importanţa pentru România a aderării la UNESCO şi a colaborării, de-a lungul timpului, cu această organizaţie cu rol strategic în consolidarea cooperării internaţionale în domeniile culturii, educaţiei şi ştiinţei.

"Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat oportunitatea de promovare a patrimoniului cultural şi valorilor româneşti pe care o oferă României statutul de membru al UNESCO şi a arătat că, în egală măsură, prin apartenenţa şi activitatea în cadrul organizaţiei, România îşi reafirmă ataşamentul profund faţă de multilateralism, de valorile democratice, de drepturile omului şi de principiile care stau la baza Organizaţiei Naţiunilor Unite", arată sursa citată.

Şeful diplomaţiei române a evidenţiat, de asemenea, contribuţia UNESCO la efortul comun de protejare a patrimoniului universal şi a subliniat angajamentul ţării noastre de a continua demersurile de introducere pe lista patrimoniului UNESCO a unor obiective naţionale de importanţă universală. De asemenea, a punctat importanţa politică şi impactul asupra dinamicii cooperării regionale al iniţiativelor, parteneriatelor, cooperărilor şi dosarelor transfrontaliere în care România este implicată.

Directoarea generală a UNESCO, Audrey Azoulay, a transmis mesajul său de felicitare României şi i-a mulţumit în mod deosebit ministrului român de externe pentru "contribuţia foarte activă şi substanţială a României la activitatea organizaţiei".

Programul evenimentului de la Paris a inclus un concert extraordinar al ansamblului românesc Violoncellissimo, condus de maestrul Marin Cazacu, organizat în colaborare cu Institutul Cultural Român şi ICR Paris, precum şi prezentarea emisiunii filatelice aniversare şi a expoziţiei fotodocumentare cu titlul "România şi UNESCO, arc peste timp (1956-2021)" realizate de Arhiva Diplomatică a Ministerului Afacerilor Externe. Expoziţia prezintă personalităţile culturale şi academice care au reprezentat România la UNESCO, siturile şi prezenţele româneşti de o valoare excepţională din Lista Patrimoniului Mondial, precum şi principalele direcţii de activitate ale Organizaţiei şi instituţiile româneşti care gestionează relaţia cu UNESCO, se menţionează în comunicat.

Evenimentul a fost organizat de Ministerul Afacerilor Externe, prin Delegaţia Permanentă a României pe lângă UNESCO şi se înscrie în seria de acţiuni de diplomaţie publică şi culturală organizate în acest context aniversar. Au participat reprezentanţi ai instituţiilor, comisiilor şi misiunilor permanente pe lângă UNESCO ale statelor membre.

Anul 2021 oferă un dublu context aniversar - 75 de ani de la fondarea UNESCO şi 65 de ani de la aderarea României la organizaţie. Ministerul Afacerilor Externe, împreună cu partenerii săi instituţionali, marchează cei 65 de ani de prezenţă românească în UNESCO printr-un amplu program de acţiuni de diplomaţie publică şi culturală, care include conferinţe şi colocvii, concerte aniversare, expoziţii, o emisiune filatelică dedicată, precum şi donarea unui fond de carte românească Bibliotecii UNESCO.

În data de 16 noiembrie 1945, reprezentanţii a 44 de state au semnat Actul constitutiv UNESCO, România devenind membru UNESCO la 27 iulie 1956.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. superb. visam ca traim prin elvetia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb