BOGDAN HOSSU: "Susţinem desfiinţarea cotei unice şi introducerea impozitării diferenţiate"

V.B.
Macroeconomie / 25 ianuarie 2014

"Susţinem desfiinţarea cotei unice şi introducerea impozitării diferenţiate"

Sindicatele din Cartel Alfa au propus, ieri, delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI) prezente în Capitală, desfiinţarea cotei unice de impozitare şi reintroducerea impozitării diferenţiate, potrivit preşedintelui confederaţiei, Bogdan Hossu, transmit surse din presă.

Domnia sa a declarat, după întâlnirea cu delegaţia FMI: "Susţinem desfiinţarea cotei unice şi introducerea impozitării diferenţiate a veniturilor, deoarece numai în acest fel se poate încuraja formarea unei clase de mijloc în România. De asemenea, dacă se va realiza o reducere de 5 puncte procentuale a contribuţiei la asigurări sociale, atunci acest demers trebuie operat jumătate la angajaţi, jumătate la angajatori".

Hossu le-a mai comunicat reprezentanţilor Fondului că autorităţile române ar trebui să găsească soluţii de reîntregire a bugetului de stat prin măsuri de impozitare "la capăt de linie".

"De exemplu, s-ar putea introduce un nou impozit pe profit pentru unităţile cu profituri foarte mari, cum ar fi Petrom", a spus liderul Cartel Alfa.

Hossu a mai arătat că întâlnirea cu FMI a vizat în principal un schimb de opinii, delegaţia Fondului dorind să afle îngrijorările sindicatelor cu privire la evoluţia legislaţiei muncii din ţara noastră.

O misiune a Fondului Monetar Internaţional se află în Capitală între 21 ianuarie şi 5 februarie, pentru discuţii privind prima şi a doua evaluare a acordului preventiv cu România, aprobat anul trecut, pe 27 septembrie.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Cota unica a fost o marsevie . Ea a favorizat superinbogatirea celor bogati in ultimi 10 ani.

    1. Da' mai mergeti bre la Phenian cu sindicatul vostru cu tot! Si impozitati-va acolo supusii cu 100% in cel mai diferentiat mod cu putinta, ca asa-i fain!

    Marsavenie??Oricine are creier poate prospera.Invidia este boala grea.

    Ar trb sa se ceara Relaxare Fiscala si Cota Regresiva de impozitare aia cu_16, 12, 8%.Bine ar fi ca si Guvernatorul Isarescu sa ceara asta.pt ca Vrabia Malai viseaza si romanii Taxe m Putine si Preturi m Mici!

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
rpia.ro
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5831
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2983
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9672
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.0756

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
cnipmmr.ro
thediplomat.ro
hipo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb