Bolile "profesionale" ale oamenilor politici importanţi

Astăzi, despre "Supraexpertiză". Este vorba despre acea calitate cu care omul politic se drapează, imediat ce are acces la o funcţie importantă, şi de care, pe toată durata mandatului său, rămîne pătruns pînă în cea mai intimă dintre fibrele personalităţii sale, fără nici o tulburare de cuget. Se numeşte supraexpertiză, nu pentru că ar reprezenta cine ştie ce strat înalt al "expertizei", ci doar pentru că se poate lipi peste orice nivel de cunoaştere anterioară, de care dispune personajul respectiv, reală sau imaginară, chiar şi atunci cînd ea este zero; aşa cum lichenul creşte pe piatra goală. Principalul avantaj al supraexpertizei este că îţi dă aplombul să te pronunţi cu aer de autoritate stabilită în orice domeniu al activităţilor sociale, fără ca ştiinţa ta să fi urcat măcar pînă la genunchiul broaştei şi, mai ales, să le ceri oamenilor să te ia în serios, adică să joace după cum le cînţi tu, oricît de fals ţi-ar suna ghiersul! Două exemple, proaspăt culese, din grădina prostiei (neadecvării cognitiv-acţionale) cu ştaif!

Preşedintele Comisiei Europene a participat acum cîteva zile, (23 Mai 2016) în capitala propriei ţări, Luxembourg, la reuniunea şefilor de parlamente din ţările membre ale UE. Ideea deranjului a fost să le mai băge minţile în cap celor ce au început să cîrcotească democratic împotriva soluţiilor de la Bruxelles, pe motiv că "ei sunt la ei acasă", iar "Parlamentul Naţional" este instrument de decizie politică, suverană. Nu vă reţin atenţia cu glumiţele de doi bani, aruncate cu titlul de captatio şi pseudo-scuză pentru o întîrziere nu doar neprotocolară, de genul...de cînd nu mai sunt eu prim-ministru nimic nu mai funcţionează cum trebuie în ţara asta! (vezi doamne, nici transportul-circulaţia!). Intru direct în subiect, unul dintre cele "tratate" în discursul respectiv: problema refugiaţilor. Domnul Juncker ne spune, negru pe alb, în partea de limbă germană a discursului său (cealaltă este în franceză, cum şade bine unui luxembourghez sadea!): "Rămîn la convingerea că problema refugiaţilor poate fi stăpînită (luată sub control), numai atunci cînd cineva se pronunţă hotărît pentru soluţii europene şi ia distanţă faţă de abordările naţionale unilaterale. Acestea nu duc decît la haos şi dispute/.../ Pe un continent cu 508 milioane de oameni trebuie să fie posibil să integrăm adecvat 2 milioane de refugiaţi." Prima parte a "analizei" este de tot rîsul, dacă nu chiar de rîsul curcilor, căci cei cu soluţiile unilaterale nu sînt cei care cîrcotesc astăzi, ci doamna Merkel, cea care, fără să consulte pe nimeni, a hotărît că Europa, toată, trebuie să devină un paradis al emigraţiei scăpate de orice control juridic şi de securitate!!! Desigur, domnul Juncker, ca un ecou supus, s-a grăbit să transforme dorinţa marelui om politic german, căzut în greşeală, în cerinţe stricte şi stringente ale Comisiei Europene şi, ce coincidenţă! nu pare să fi consultat prea multă lume, înainte de a ameninţa pe nesupuşi cu amenzi, penalităţi politice şi chiar ostracizări oficiale. Dacă am lua în serios, fie şi numai o clipă, zisele domnului Juncker, despre abordările unilaterale, atunci Marea Britanie trebuia de mult amendată, ba chiar dată afară din UE, pentru că şi-a permis de la primele negocieri de admitere în UE şi pînă astăzi, la celebrele negocieri ale lui David Cameron cu "Europa" să pretindă şi să beneficieze de soluţii apăsat naţional-unilaterale!!! De-a dreptul, britanice!!! Cea de a doua parte a mesajului citat este o mostră pură de "supraexpertiză", suptă din vîrful degetelor! Pe ce se bazează domnul Preşedinte al Comisiei Europene cînd spune că trebuie să putem integra eficient 2 milioane de emigranţi în Europa? Pe faptul, absolut matematic, potrivit căruia 508 milioane este mult mai mare decît 2 milioane!!!! Domnul Juncker habar nu are (ori a ales cu bună ştiinţă să o facă pe prostul!) că toate marile comunităţi naţionale ale Europei sunt şubrezite grav de rateurile şi eşecurile grave ale politicilor integraţioniste puse în operă în ultimele trei decenii; că aproape fără excepţie marile comunităţi naţionale ale Europei (chiar dacă în măsură diferită) sunt atinse de "morbul" separărilor identitare, de la Marea Britanie, la Italia şi Germania, ca să nu mai pomenim de cazul aproape disperat al Belgiei şi Spaniei. După cum, acelaşi domn Juncker nu pare să bage de seamă ori să ştie ceva despre costurile financiare şi sociale ale integrării unei singure persoane din categoria refugiaţilor, costuri care, la nivel local şi naţional, depăşesc cu mult resursele existente în cele mai multe dintre ţările Europei. Luată la bani mărunţi, socoteala nu dă un rezultat uşor de acoperit nici măcar în Germania, după cum atestă reacţiile politice şi electorale; ce să mai vorbim despre Austria, Ungaria sau România! Dar, dacă eşti Preşedintele Comisiei Europene, om de vază şi cu rang înalt, supraexpertiza ţine loc de orice, chiar şi de banal bun simţ şi simplă judecată.

Aflat, de data aceasta, la Bucureşti, un alt om de statură "europeană", fost prim-ministru şi ministru de externe al Franţei şi-a folosit extensiv atributele de supraexpertiză, ca să ne spună, mai direct, mai pe ocolite, că n-ar fi deloc rău să o lăsăm mai moale cu "dragostele pentru americani" şi să ţinem aproape mai mult cu ruşii, că, de...Europa are nevoie de ei şi ei de Europa. În plus, românii au o genă specială a înţelegerii care îi califică de la sine pentru rolul de punte între Moscova şi Europa. Desigur, înţelegem intenţia măgulitoare a spuselor domnului Dominique Marie Francois Rene Galouzeau de Villepin. Problema este că nu noi, românii sau România, avem o problemă cu Rusia, ci vice-versa!!! Rusia nu ne prea iubeşte şi are mereu cîte o problemă cu România, cam de pe la 1864. Mai larg, cu oricine alege să stea în calea politici sale curente, să critice, fie şi cu o iotă, spre exemplu, politica dezastruoasă a Kremlinului în problema Ucrainei şi a relaţiilor cu vecinii apropiaţi, ori marele său desen geo-politic. Dacă mai pui la socoteală şi "neobrăzarea", ce mai, inconştienţa românilor de a instala pe teritoriul lor nişte rachte americane, atunci e clar că oricît am iubi noi Rusia, România nu mai încape la sînul lui Putin, de urechi...desigur! Şi, poate că discursul domnului De Villepin nu ne-ar fi atras atenţia, dacă, nefastă coincidenţă! exact la o zi diferenţă, domnul Putin nu ne-ar fi tras colectiv de urechi, pe noi, Uniunea Europeană, pentru că prea "jucăm la o singură poartă". Este uşor de observat că soluţia europeană pentru Europa, în viziunea franceză, include o doză masivă de "dragoste pentru Rusia", pînă într-acolo încît oficialii din hexagon l-au salutat cordial pe unul dintre ostracizaţii oficiali ai guvernului Rusiei, ministrul agriculturii, căruia nemţii i-au refuzat pur şi simplu viza de intrare cu doar cîteva luni în urmă. Nu oricine poate accede, însă, la rafinamentele unei asemenea cuprinzătoare şi subtile viziuni europeniste!!!

Problema cu bolile profesionale ale oamenilor politici importanţi, în speţă cu cea a supraexpertizei, care a căpătat un caracter epidemic, este însă alta: ei o au şi noi o plătim!!!