Bolile terminale ale democraţiei

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 5 mai 2017

Cornel Codiţă

Este posibil ca îndatoririle şi responsabilităţile oficiului de Preşedinte al Statelor Unite să fi fost încredinţate unei persoane cu o stare de sănătate mentală precară? De fapt, întrebarea pe care ziariştii care au interacţionat în ultimele zile cu Preşedintele Trump şi alţi observatori politici americani o pun acum, deschis, public, după primele 100 de zile de mandat, este: Cît de precară? Suntem sau nu în zona patologicului care poate şi trebuie să fie evaluat şi atestat medical?

Cei ce caută muniţie grea împotriva "democraţiei", pe motiv că este un sistem compromis, dacă nu cumva chiar din concept, atunci cu siguranţă de "practica istorică", adică de ceea ce a arătat de-a lungul timpului că este în stare, nici nu trebuie să se mai ostenească, prea tare. Iată un motiv... şi ce motiv!... să ne hotărîm, în sfîrşit, să punem capăt acestui nefericit experiment al istoriei moderne. Într-o democraţie, cetăţenii sunt egal îndreptăţiţi să concureze şi să obţină, prin vot majoritar, orice funcţie eligibilă din instituţiile de guvernare ale statului. Inclusiv funcţia care este asociată cu Puterea în sens absolut, cum este şi cazul funcţiei prezidenţiale din Statele Unite. Deşi este o democraţie, în cel mai profund sens al termenului, nimeni în America nu se sfieşte să spună şi să creadă cu convingere, ba chiar şi cu mîndrie, pe alocuri, că Preşedintele este "cel mai puternic om din lume", ergo şi din America! Cetăţenii, însă, au prostul obicei să penduleze între starea de sănătate şi stările de patologie. Un balans periculos, care se termină, uneori mai tîrziu în viaţă, alteori foarte devreme, dar inevitabil, prin bascularea definitivă în prizonieratul maladiilor. Povestea se termină pe fundalul, oarecum întunecat, al patologiilor terminale! Ce ne facem cînd aceşti cetăţeni bolnavi ajung să dispună de putere, de putere în sens absolut, chiar şi în cazul democraţiilor (vezi Preşedintele Statelor Unite) şi, pe cale de consecinţă, de destinele a milioane de oameni? Subiectul nu este chiar necunoscut cercetării, de la celebrele "Aceşti bolnavi care ne conduc", Pierre Accoce, Pierre Rentchnick şi "Aceşti nebuni care ne conduc", Pascal de Sutter, pînă la intervenţiile şi discuţiile conduse de somităţi ale domeniului, din cadrul conferinţelor şi congreselor internaţionale de psihologie, ori de politologie, la care subiectul apare din cînd în cînd. Puse cap la cap, experienţele de viaţă ale unora dintre cei mai influenţi oameni politici şi conducători din vîrful piramidei puterii, în democraţiile moderne, ilustrează aproape toate capitolele de patologie psihologică dintr-un tratat care se predă la cursurile universitare: de la schizofrenie şi paranoia, la dependenţa de droguri şi alte medicaţii de susţinere, de la nevroze şi depresii, la supra-agresivitate, ori rezistenţa zero la contrarietate, nevoia de supra-protecţie şi supra-acceptare etc. Şi, nu doar patologia psihiatrică este semnificativă. Boli cronice, de la "banalul" diabet, la afecţiuni ale ficatului, inimii sau rinichilor, ale tractului digestiv, ale sistemului osos şi muscular sau ale sistemului endocrin etc., sunt capabile să altereze semnificativ, constant, dacă nu puterea de decizie în ansamblu, cu siguranţă, timingul şi orientarea deciziilor, a alegerilor pe care aceşti oameni le fac, atunci cînd sunt confruntaţi cu situaţii limită, ori dificile. De cele mai multe ori, aceste decizii nu sunt benefice nici păcii, nici liniştii, nici bunăstării celor pe care îi conduc, fie şi vremelnic. Pe cale de consecinţă, trebuie să constatăm că "Democraţia", ca sistem de guvernare, pe lîngă alte nenumărate deficienţe şi dificultăţi o are şi pe aceea că este vulnerabilă la patologia oamenilor puterii. Vrînd, nevrînd, prin contaminare, contagiune şi transfer direct, democraţia cade pradă bolilor de care suferă cei ce ajung la butoanele puterii, chiar şi pe cale democratică. Iar remediile, deşi par la îndemînă, sunt în realitate inaccesibile! Un om obişnuit poate fi luat de mînă de cineva, din familie, ori de la locul de muncă, şi trimis la medic pentru un cosult-diagnostic medical care să arate dacă şi în ce măsură capacităţile sale de exercitare a unei profesii-funcţii sunt afectate de o stare patologică sau alta. Un om ale cărui decizii sunt sistematic afectate de boala-bolile de care suferă nu mai este lăsat să conducă nici măcar un atelier de croitorie! Cînd bolnavul nostru îndeplineşte o funcţie de stat, eligibilă, lucrurile se complică enorm, ba chiar insurmontabil, nu din cauza vreunei probleme practice, ci a uneia de principiu: dacă "poporul" i-a dat mandatul, prin efectul legii simetriei, doar "poporul" poate să i-l retragă. Instituirea controlului unui grup profesional oarecare, medici psihiatri să spunem, asupra atribuirii-retragerii mandatului funcţiei publice eligibile, introduce o inacceptabilă distorsiune (chiar dacă dezirabilă din alte puncte de vedere!), în logica democraţiei. Va să zică, şi dacă avem remediul, nu îl putem administra decît cu costul încălcării masive, ruinătoare, a principiilor fundamentale, constitutive, ale democraţiei!

Vorba lui Caragiale: din această dilemă, nu putem ieşi!

Opinia Cititorului ( 10 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. este vulnerabilă la patologia oamenilor puterii. Vrînd, nevrînd, prin contaminare, contagiune şi transfer direct, democraţia cade pradă bolilor de care suferă cei ce ajung la butoanele puterii, chiar şi pe cale democratică. Iar remediile, deşi par la îndemînă, sunt în realitate inaccesibile!

    De aceea e plin de nebuni l iremediabili a varf! 

    1. De aceea e plin de nebuni l iremediabili a varf! 

      Te-ai contaminat!? Cine e plin? iremediabili a varf? 

    Adevarata democratie e incompatibila cu capitalismul, iar pluripartidismul nu va furniza niciodata lideri care sa puna pe primul plan ineresul cetateanului.

    Un simptom al democratiei bolnave este si presa mainstream liberala din SUA care, printre altele, nu are nicio jena in a-si declara certitudinea interesata ca un presedinte are sanatatea mentala precara. Mai au putin si-l scot si dilimache, nu-i asa?

    Cand presedintele american a dat ordin de atac asupra Siriei fara dovezi de utiizare a armelor chimice de catre guvernul sirian legitim, era perfect sanatos, ba i s-au cantat si osanale.

    Oleacă mai imparțial, ca tot romanul, se poate,... 

    Ceea ce este de neinteles, stupefiant chiar, este atitudinea savantilor, a sociologilor in privinta democratiei.

    Toti admit ca are nenumarate defecte, acum ii descoperim si bolile incurabile, dar niciunul nu se incumeta sa incerce sa elaboreze un nou sistem de convietuire, o alta forma de organizare a societatii.

    Pare sa fie o conspiratie mondiala menita sa pastreze privilegiile dobandite de actuala clasa conducatoare, in randurile careia este foarte dificil sa mai patrunda cineva. 

    Cred ca problema este pusa gresit. Faptul ca poti ajunge la putere intr-un sistem democratic fiind bolnav este mult mai putin tragic decat a ajunge la putere intr-un sistem autoritar, oricare ar fi el. Intr-o democratie in care controlul reciproc al puterilor functioneaza corect sunt minimizate derapajele oricarui bolnav ajuns la putere.

    ... nu este prima oara in istorie cand prea multa putere este concentrata intr-o singura functie ... consecintele le cunoastem, cunoastem si faptul ca psihopatii sunt, natural, atrasi de putere ... solutia logica: deconcentrarea prerogativelor!!! (subscriu opiniei nr.5) aceasta ar fi iesirea din dilema ... tocmai acesta este rolul parlamentului intr-o democratie!!! ... cand constitutiile sunt calcate sistematic in picioare de dragul unor libertinisme ieftine dupa care beneficiaza o minoritate...

    1. TOTUSI, NU S-A SPUS NIMICA AICEA DESPRE PENSIE. ATUNCI CE DEMOCRATIE ESTE POATE NE EXPLICA CORNEL CODITA CUM VINE ASTA. AM MUNCIT SI PENTRU CE PENTRU CA AM PENSIA MICA 6000 PE LUNA DE LA INTERNE. TREBUIE MARITA SI NIMICA NU SE SPUNE AICEA TOTUSI.

      Mesajul 6.1 nu aparține cititorului Cristi C.

    Cetateanul Codita, însă, are prostul obicei să penduleze între starea de sănătate şi stările de patologie. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb