Compania de consultanţă de brand, "BrandTailors", împreună cu clientul său, "Cadbury România" au lansat o prăjitură cu glazură de ciocolată amăruie, cu un gust intens de cacao. "BrandTailors" a avut oportunitatea să extindă ideile creative şi strategice în dezvoltarea ambalajelor pentru noua extensie de linie Măgura.
După repoziţionarea din 2007, Măgura oferă consumatoriilor săi un nou sortiment având aceeaşi compoziţie iaurt-cremă, dar îmbogăţită cu noi arome într-o "haină" de ciocolată amăruie. Partenerul său în consultanţă de brand, BrandTailors a dezvoltat un design de ambalaj creativ care continuă conceptul dezvoltat cu un an înainte.
"Brand-ul Măgura al companiei Cadbury România este unul pe care îl simţim foarte aproape de noi. De-a lungul timpului, echipa noastră de consultanţi a definit platforma pentru acest brand şi a conceput o nouă strategie şi o nouă arhitectură de brand care să permită dezvoltarea unui portofoliu de produse adaptat la evoluţia categoriei. Echipa BrandTailors a oferit o soluţie creativă de ambalaj pentru Măgura menită să ajute brand-ul să-şi găsească cel mai bun drum spre întâmpinarea nevoilor cosumatorului dornic de a savura bogăţia gustului ciocolatei amăruie", spune Beatrice Danis - Managing Partener BrandTailors.
Măgura - prăjitura cu glazură de ciocolată amăruie vine să satisfacă dorinţele exprimate de consumatori pe care compania Cadbury le-a aflat în urma a numeroase studii pe care le-a efectuat. Design-ul de ambalaj al acestor două SKU-uri redă aceeaşi bună dispoziţie, voioşie şi optimism cu care brand-ul şi-a obişnuit consumatorul. Cei care vor gusta o prăjitură Măgura cu glazură de ciocolată amăruie sunt cu siguranţă oameni cărora le place să socializeze, trend-setters în cercurile lor de prieteni şi mereu bine informaţi despre ultimele tendinţe.
BrandTailors este o companie românească de consultanţă de brand care oferă servicii ce includ: Audit de brand, Strategie de brand, Naming, Identitate vizuală, Design de ambalaj, Branding ambiental, Branding digital, Comunicare de brand şi Brand Management. BrandTailors este autoarea a numeroase proiecte de rebranding de anvergură printre care Kandia, Laura, Măgura, ROM, Ardealul, Wiesana, Tomi, Eurovita, Loteria Româna, Ana Holdings, Europa FM, Radio 21, Bankia şi Class Living şi a multor proiecte de branding incluzând: Grania, Gata, Planorama, Edenia, Vertaria, Fulg De Vara, Flavora, Vibe FM, Unlock Market Research.