Procentul românilor care călătoresc în scop de afaceri a ajuns la 15%, în 2014, faţă de 10% în 2006, 44% dintre aceştia călătorind în România şi 12% în Europa, potrivit unui studiu al Biroului Român de Audit Transmedia (BRAT) remis azi redacţiei.
Între aceştia, 70% sunt bărbaţi iar 30% femei, cu vârste cuprinse între 24 şi 45 de ani, venituri mai mari şi studii superioare.
Potrivit BRAT, 57% dintre români pleacă în călătorii de agrement, faţă de 67%, în 2009, iar ca destinaţie de vacanţă este preferată în continuare România (66% dintre cei chestionaţi), deşi procentul este în scădere faţă de 2010, când 77% dintre români îşi petreceau concediul în ţară.
În urcare este numărul românilor care aleg să-şi petreacă vacanţa în Europa, în proporţie de 14%, în prezent, faţă de 10% în 2006.
Doar 17% dintre cei care au efectuat minim o călătorie de agrement în ultimul an au apelat la o agenţie de turism.
În privinţa destinaţiilor de vacanţă pentru anul 2015, 46% dintre români declară că îşi doresc să ajungă în Europa şi 16% pe un alt continent.
Studiul acoperă perioada 2006-2014 şi este reprezentat de populaţia din mediul urban cu vârsta cuprinsă între 14 şi 64 de ani.