Bursa de la Tokyo în cădere şi preţul petrolului în creştere, după atacurile lansate de Iran

B.B.
Internaţional / 8 ianuarie 2020

Bursa de la Tokyo în cădere şi preţul petrolului în creştere, după atacurile lansate de Iran

Bursele asiatice înregistrau miercuri scăderi semnificative, victime ale escaladării tensiunilor dintre Iran şi SUA, după atacurile ce au implicat 15 rachete lansate de Teheran asupra unor ţinte americane din Irak, care au determinat de asemenea o creştere a cotaţiei petrolului, transmite AFP.

Indicele principal al bursei de la Tokyo a închis şedinţa de marţi cu o scădere de 370,96 puncte, sau 1,57% faţă de valoarea înregistrată marţi, ajungând la 23.204,76 puncte, cea mai scăzută valoare consemnată de la începutul lunii decembrie a anului trecut.

Bursele chineze înregistrau şi ele scăderi puternice, în special cea de la Hong Kong, care afişa o pierdere de 1,35%, până la 27.938,63 la debutul tranzacţiilor, în timp ce bursa de la Shanghai indica o scădere de 0,47%, iar cea de la Shenzhen o contracţie de 0,63%.

Iranul a lansat, la primele ore ale zilei de miercuri, atacuri cu rachete asupra forţelor conduse de SUA în Irak, ca represalii pentru atacul SUA cu dronă asupra unui comandant iranian.

"Nu va fi o situaţie plăcută astăzi pe pieţele bursiere", a comentat Stephen Innes, analist la AxiTrader.

Pe fondul creşterii îngrijorărilor cu privire la situaţia din Orientul Mijlociu, investitorii s-au îndreptat spre yenul japonez, o valoare de refugiu tradiţională în perioade de incertitudine, care s-a apreciat imediat. Dolarul american a coborât la cea mai scăzută valoare din ultimele trei luni în raport cu moneda japoneză, ajungând la un curs de 107,65 yeni pentru un dolar. Moneda euro era cotată şi ea la 120,37 yeni faţă de 121,28 yeni marţi seara.

Atacurile iraniene au influenţat şi cotaţiile petrolului pe pieţele din Asia, ca urmare a îngrijorărilor cu privire la producţia şi stocurile de ţiţei. În jurul orei 01.30 GMT, barilul de ţiţei WTI a înregistrat o creştere de 3,,46%, până la 64,87 dolari, iar barilul de ţiţei Brent s-a apreciat cu 3,66%, până la 70,77 dolari.

Televiziunea de stat din Iran, citând un oficial de rang înalt din cadrul Gardienilor Revoluţiei, a relevat de asemenea că Iranul are în vedere alte 100 de ţinte în regiune, dacă Washingtonul recurge la orice represalii.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb