BURSELE DIN LUME Bursele din Europa continuă să fluctueze

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 6 aprilie 2017

Pieţele europene au fluctuat şi ieri. Sectorul minier s-a înscris pe un curs pozitiv, iar cel auto a scăzut.

Titlurile "Vedanta Resources" Plc s-au apreciat cu 5,1%, la 848,5 pence, iar cele ale "Anglo American" Plc - cu 1,9%, la 1.262 pence, odată cu avansul cotaţiilor cuprului.

Acţiunile "Peugeot" SA, cel mai mare constructor auto francez, au crescut cu 0,1%, la 18,48 euro. Autorităţile germane s-au întâlnit cu şeful "Peugeot" şi reprezentanţi ai sindicatelor pentru a analiza detaliile achiziţionării "Opel", divizia europeană a "General Motors" Co. (GM) din SUA.

Titlurile rivalului mai mic al "Peugeot", "Renault" SA, au coborât cu 1%, la 79,28 euro, iar cele ale "Volkswagen" AG din Germania - cu 0,2%, la 138,25 euro.

Acţiunile producătorului elveţian de pesticide "Syngenta" AG au câştigat 1,1%, ajungând la 452,60 franci. "China National Chemical" Corp. ("ChemChina") a obţinut acordul autorităţilor americane şi europene pentru preluarea "Syngenta" AG pe 43 de miliarde de dolari.

La ora 16.14 (ora României), indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,3%, la 7.346,60 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,2%, la 5.108,75.

Pe Wall Street, acţiunile au urcat ieri, în deschidere, investitorii reacţionând la publicarea unor date pozitive privind angajările din sectorul privat.

Titlurile "ExxonMobil" Corp., cel mai mare grup petrolier din SUA, s-au apreciat cu 1,1%, la 83,27 dolari. Compania negociază achiziţia unui complex petrochimic din Singapore.

Acţiunile producătorului de automobile eletrice "Tesla Motors" Inc. au scăzut cu 0,2%, la 303 dolari, deşi acesta a anunţat că vânzările sale au urcat cu 69% pe plan global, în primul trimestru.

La ora 10.08, indicele Standard & Poor's 500 a urcat cu 0,5%, la 2.372,91 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,9%, la 20.864,17.

Acţiunile de pe pieţele din Asia au fost impulsionate, ieri, de avansul producătorilor de materii prime din China.

Titlurile grupului siderurgic "Hesteel" Co. s-au apreciat cu 10% (limita maximă admisă într-o zi de tranzacţionare), la 3,97 yuani. Acţiunile "Jiangxi Copper" Co., cel mai mare producător chinez de cupru, au câştigat 2,6%, ajungând la 17,70 yuani.

În acelaşi domeniu, titlurile gigantului mondial "BHP Billiton" Ltd. au urcat cu 3,5%, la 24,75 dolari australieni, iar cele ale "Fortescue Metals Group" Ltd. - cu 5,3%, la 6,42 dolari australieni.

Indicele Shenzhen Composite al Bursei din Shenzhen a crescut cu 1,9%, la 2.023,20 puncte (cel mai mare avans din 10 octombrie), S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,3%, la 5.876,20.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb