BURSELE DIN LUME / LA NIVEL MONDIAL Scad acţiunile companiilor tehnologice

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 13 iunie 2017

Scad acţiunile companiilor tehnologice

Bursele europene au început săptămâna curentă în scădere, trase în jos de acţiunile companiilor tehnologice. Declinul din acest sector a început vineri, pe piaţa SUA, după ce Robert Boroujerdi, director global de investiţii al "Goldman Sachs Group" Inc., a avertizat că volatilitatea scăzută a titlurilor "Facebook" Inc., "Amazon.com" Inc., "Apple" Inc., "Microsoft" Corp. şi "Alphabet" Inc. (compania-mamă a "Google") ar putea "orbi investitorii", care pot să rişte realizând astfel de plasamente.

În plus, investitorii europeni au fost atenţi, ieri, la evenimentele politice din Marea Britanie şi Franţa, ţări în care au avut loc recent alegeri.

Titlurile producătorului olandez de semiconductori "ASML Holding" NV s-au depreciat cu 3,9%, la 115,25 euro, iar cele ale grupului german de inginerie "Siemens" AG - cu 1,8%, la 126,35 euro.

Acţiunile SAP SE, producător german de software pentru afaceri, au înregistrat un declin de 2,3%, la 92,47 euro.

Titlurile constructorului de aeronave "Airbus" SE au scăzut cu 1,4%, la 74,35 euro, deşi acesta a estimat că flota mondială de avioane de pasageri cu peste 100 de locuri ar urma să se dubleze în următorii 20 de ani, la peste 40.000 de aparate, pe măsură ce traficul aerian va creşte cu 4,4% pe an.

Acţiunile companiei auto germane "Volkswagen" AG au urcat cu 1,5%, la 139,25 euro. Ministerul Transporturilor de la Berlin i-a cerut autorităţii federale din domeniul transporturilor din Germania (KBA) să verifice emisiile producătorului de maşini sport "Porsche" - acţionar majoritar al "Volkswagen" AG -, conform anunţului făcut ieri de un purtător de cuvânt al Executivului.

Titlurile băncii italiene "UniCredit" SpA s-au apreciat cu 0,3%, la 16,17 euro. Directorul general al "UniCredit", Jean Pierre Mustier, s-a declarat încrezător că va fi găsită o soluţie pentru cele două bănci care se confruntă cu probleme financiare - "Veneto Banca" şi "Popolare di Vicenza" -, cu ajutorul altor creditori italieni.

La ora 16.28 (ora României), indicele FTSE MIB al pieţei din Milano a scăzut cu 0,7%, la 20.976,77 puncte, AEX al celei din Amsterdam - cu 0,8%, la 522,96, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,9%, la 12.698,78.

Şi pe Wall Street, acţiunile au scăzut ieri, în deschidere, continuând declinul consemnat vineri în sectorul tehnologic.

Titlurile "Apple" Inc., producătorul iPhone, au coborât cu 3,2%, la 144,15 dolari. "Mizuho Securities" a retrogradat acţiunile companiei la "neutru", de la "cumpără". În plus, "Apple", "Dell" Inc. şi "Kingston Technology" Co. fac parte din consorţiul condus de grupul taiwanez "Foxconn Technology" care va lansa o ofertă de preluare a diviziei de chipuri a grupului japonez "Toshiba", a declarat fondatorul-director general al "Foxconn", Terry Gou.

Acţiunile "Facebook" Inc., compania care deţine reţeaua de socializare online cu acelaşi nume, s-au depreciat cu 1,3%, la 147,71 dolari.

Titlurile conglomeratului american "General Electric" Co. (GE) au urcat cu 4,7%, la 29,25 dolari. GE a anunţat, ieri, că Jeff Immelt va demisiona din funcţia de preşedinte director general începând cu data de 1 august, urmând să fie înlocuit de John Flannery, care în prezent conduce divizia de sănătate.

La ora 09.45, indicele Standard & Poor's 500 a scăzut cu 0,2%, la 2.425,84 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,1%, la 21.243,35, Nasdaq Composite - cu 1,3%, la 6.130,40.

Pe pieţele din Asia, acţiunile au urmat un curs negativ ieri, tot din cauza vânzărilor de acţiuni ale companiilor tehnologice.

Titlurile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător mondial de telefoane inteligente, s-au depreciat cu 1,6%, la 2,269 milioane de woni, iar cele ale "LG Electronics" Inc. - cu 3,1%, la 85.600 woni.

Acţiunile companiei tehnologice chineze "Tencent Holdings" Ltd. au pierdut 2,5% pe piaţa din Hong Kong, atingând 270,060 dolari HK.

În acelaşi domeniu, acţiunile "Taiwan Semiconductor Manufacturing" Co. au înregistrat un declin de 2,1%, la 207,50 dolari taiwanezi.

Acţiunile "Toshiba" Corp. au urcat cu 9,4%, la 329,1 yeni. Compania niponă neprofitabilă va plăti garanţii de 3,68 de miliarde de dolari către "Southern" Co. pentru finalizarea construcţiei a două reactoare în statul american Georgia, de către divizia sa "Westinghouse Electric".

Indicele Kospi al Bursei din Seul a scăzut cu 1%, la 2.357,87 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1,2%, la 25.708,04, Taiex al pieţei din Taipei - cu 0,9%, la 10.109,96. Bursele din Australia, Malaezia şi Filippine au fost închise ieri (sărbători naţionale).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb