Pieţele din Europa au avut o evoluţie nesemnificativă ieri, după ce Comisia Europeană a anunţat că încrederea oamenilor de afaceri şi a gospodăriilor din zona euro a scăzut uşor în august, după ce a atins un nivel record în iulie.
• Deutsche Börse
- Acţiunile companiei aeriene germane Deutsche Lufthansa AG au coborât cu 1,1%, la 8,65 euro la ora locală 16.26. Operatorul de transport intenţionează să recupereze călătoriile în interes de afaceri prin creşterea numărului de zboruri şi îmbunătăţirea serviciilor de catering, a afirmat Christina Foerster, membru al board-ului Lufthansa. În prezent compania transportă aproximativ 50% din pasagerii care zburau înaintea crizei provocate de pandemia de Covid-19 şi operează 88% din destinaţiile de dinaintea pandemiei.
- Titlurile lanţului de retail Metro AG au pierdut 0,5%, atingând 11,34 euro la ora 16.27, pe fondul scăderii încrederii consumatorilor din zona euro în economia regiunii.
- Indicele DAX a crescut cu 0,2%, la 15.879,07 puncte la ora 16.30.
• Euronext Paris
- Titlurile companiei auto franceze Renault SA s-au depreciat cu 0,1%, la 31,14 euro la ora 16.30. Renault va dezvălui în septembrie o nouă maşină de familie aparţinând brandului Dacia, menită să înlocuiască trei modele existente, ca parte a eforturilor directorului general Luca De Meo de a reduce gama de produse şi de a se concentra pe vehiculele profitabile.
- Acţiunile grupului industrial Alstom SA au scăzut cu 0,6%, la 36,66 euro la ora 16.31, cele ale producătorului de spirtoase Pernod Ricard SA - cu 0,06%, la 177,60 euro.
Franţa va restrânge, începând cu finele lunii septembrie, măsurile de susţinere a companiilor introduse în contextul crizei şi le va regândi astfel încât să fie benefice doar pentru acele companii care se confruntă în continuare cu dificultăţi, a declarat ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire.
- Indicele CAC 40 a urcat cu 0,1%, la 6.689,43 puncte la ora 16.32.
• New York Stock Exchange
Pieţele din SUA au crescut ieri dimineaţă, în majoritate, investitorii considerând că banca centrală americană va menţine dobânzile la un nivel scăzut.
- Titlurile Hill-Rom Holdings Inc., furnizor american de tehnologie medicală, au urcat cu 10,8%, la 147,25 dolari la ora locală 10.21, după apariţia informaţiei conform căreia societatea farmaceutică Baxter International Inc. este interesată să preia Hill-Rom Holdings. În acest context, acţiunile Baxter International au câştigat 2,5%, ajungând la 75,82 dolari la ora 10.24.
- Indicele Dow Jones Industrial Average a scăzut cu 0,06%, la 35.434,07 puncte la ora 10.25, S&P 500 a urcat cu 0,4%, la 4.528,45.
• Nasdaq
- Titlurile Apple Inc. s-au apreciat cu 2,2%, la 151,79 dolari la ora 10.25. Alături de upgrade-urile minore pe care este aşteptat să le aducă, iPhone-ul pe care Apple îl va lansa în toamnă ar putea dispune şi de opţiunea conectării la sateliţii din orbita joasă a Pământului, conform analistului chinez Ming-Chi Kuo.
- Acţiunile Alphabet Inc., deţinătorul Google, au înregistrat un avans de 1,3%, la 2.917,72 dolari la ora 10.26. Magazinul de aplicaţii mobile al Google a generat venituri de 11,2 miliarde de dolari în 2019, potrivit unei declaraţii depuse la autorităţile de reglementare, făcută publică în week-end, care oferă pentru prima oară o imagine mai clară referitoare la rezultatele financiare ale serviciului respectiv.
- Indicele Nasdaq Composite a crescut cu 0,8%, la 15.245,50 puncte la ora 10.27.
• Tokyo Stock Exchange
Bursele din Asia au crescut ieri, ca urmare a asigurărilor date de preşedintele Fed SUA, Jerome Powell, cu privire la menţinerea dobânzilor la un nivel scăzut.
- Acţiunile producătorului de oţel Nippon Steel & Sumitomo Metal Corp. s-au apreciat cu 5,3%, la 2.168 yeni, cele ale rivalului JFE Holdings Inc. - cu 4,9%, la 1.728 yeni, pe fondul avansului cotaţiilor materiilor prime.
- Titlurile companiei de transport maritim Mitsui OSK Lines au urcat cu 5,1%, la 8.240 yeni, cele ale Nippon Yusen Kabushiki Kaisha - cu 2,8%, la 8.570 yeni.
- Indicele Nikkei 225 a câştigat 0,5%, ajungând la 27.789,29 puncte.
• Sydney Stock Exchange
- Acţiunile producătorului de aur Newcrest Mining Ltd. s-au apreciat cu 1,6%, la 24,93 dolari australieni, cele ale rivalului Evolution Mining Ltd. - cu 1,8%, la 3,97 dolari australieni. Investitorul internaţional Mark Mobius a afirmat că investitorii ar trebui să păstreze 10% din portofoliu sub formă de aur, deoarece monedele se vor devaloriza în urma stimulentelor fără precedent introduse pentru contracararea pandemiei de coronavirus, conform Bloomberg.
- Acţiunile companiei miniere Fortescue Metals Group Ltd. au înregistrat un plus de 6,6%, la 21,32 dolari australieni, după ce aceasta a raportat un profit record.
- Indicele S&P/ASX 200 a crescut cu 0,2%, la 7.504,50 puncte.