BUSINESS EUROPE: "ROMÂNIA ESTE O ŢARĂ DE SUCCES" Alianţa Confederaţiilor Patronale: ANRE nu reprezintă interesele consumatorului

Cristina Vaida
Ziarul BURSA #Politică / 6 martie 2008

Alianţa Confederaţiilor Patronale: ANRE nu reprezintă interesele consumatorului

România este privită de către oamenii de afaceri străini ca o ţară de succes şi în curs de îmbunătăţire permanentă, a declarat ieri Philippe de Buck, Secretar General al organizaţiei patronale europene "Business Europe", la care este afiliată Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR).

Energia a fost unul din subiectele dezbătute ieri, în cadrul unei conferinţe de presă. Astfel, membrii ACPR au susţinut că "Agenţia Naţională de Reglementare a Energiei (ANRE) nu reprezintă interesele consumatorului, răspunzând comenzilor producătorilor/distribuitorilor (din 8,5% creştere preţ gaze, 1,5% se referă la producători, care şi aşa au profituri importante, iar 7,5% la distribuitori, care nu au nicio obligaţie de extindere a serviciilor şi care reprezintă o cheltuială necunoscută pentru orice nouă investiţie". De aceea, ACPR propune luarea unei decizii publice transparente în ceea ce priveşte creşterea preţurilor în acest an la gaze naturale, energie electrică şi termică. De asemenea, ACPR propune evaluarea activităţii ANRE.

Philippe de Buck a declarat că lucrul cel mai important este garantarea şi aprovizionarea cu energie, de aceea ţara noastră ar trebui să micşoreze gradul de dependenţă al UE faţă de furnizori prin mărirea cotei de energie nucleară. În opinia domniei sale, în viitor, diversificarea furnizorilor de energie este imperativă. "Trebuie să ţinem seama că avem o piaţă globală, vremea preţurilor scăzute a trecut", a precizat Philippe de Buck, adăugînd că totuşi trebuie să avem grijă să nu împingem preţurile la niveluri insuportabile, acest lucru creând tensiuni în toate ţările.

Philippe de Buck a mai menţionat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că avem nevoie de o politică fiscală sănătoasă, acest lucru fiind cheia succesului pentru ţara noastră. De asemenea, îmbunătăţirea cadrului legal privind parteneriatul politic public-pivat(PPP) şi dezvoltarea acestuia pot asigura un cadru necesar accesării fondurilor europene şi asigurarea absorbţiei cu succes a fondurilor structurale alocate României în perioada 2008-2014.

Reprezentantul Business Europe a ţinut să sublinieze importanţa unei bune colaborări între Guvernul României şi reprezentanţii ACPR, pentru că 67% din totalul legilor ce afectează mediul de afaceri sunt europene, de aceea este nevoie de o organizaţie patronală puternică.

Principalele priorităţi pentru Business Europe sunt aplicarea strategiei de la Lisabona privind întărirea economiilor naţionale şi integrarea lor în cele europene, consolidarea pieţei interne şi implementarea directivei privind serviciile publice, eliminarea protecţionismului în interiorul şi exteriorul UE, evitarea poluării mediului pentru a evita schimbările climatice, precum şi problemele sociale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. http://www.curierulnational.ro /Economie/2008-03-06/Philippe+ de+Buck%3A+%22Guvernul+trebuie +sa+consulte+patronatele+in+lu area+deciziilor%22

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb