BVB Volumul se menţine sub media anului

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 29 iunie 2018

Volumul se menţine sub media anului

Creştere de 0,65% pentru BET Plus

Toţi indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut parte de creşteri, în şedinţa de tranzacţionare de ieri, pe fondul unui volum de 35,9 milioane de lei (7,71 milioane de euro), valoare apropiată de cea din şedinţa anterioară, de 35,25 milioane de lei, dar sub cea medie a acestui an, de 46,9 milioane de lei.

Brokerii de la Prime Transaction au descris evoluţia de ieri a bursei, în raportul zilnic al companiei: "Piaţa a revenit pe plus, cu creşteri între 0,14% în cazul indicelui BET-FI şi 0,65% pentru BET ­Plus.

Indicele de referinţă BET s-a apreciat cu 0,63%, fiind impulsionat de evoluţiile bune ale titlurilor Banca Transilvania (TLV), +1,71%, OMV Petrom (SNP), +1,29%, BRD - Groupe Societe Generale (BRD), +1,57% şi Bursa de Valori Bucureşti (BVB), +2,88%. Evoluţii mai slabe au avut acţiunile Transgaz (TGN), -1,79%, MedLife (M), -1,61% şi Digi Communications NV (DIGI), -1,56%.

Valoarea tranzacţiilor a fost de 7,6 milioane de euro, dintre care 7,2 milioane pe piaţa de acţiuni şi circa 500 de mii pe cea de certificate".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile TLV, care au însumat transferuri în valoare de 8,21 milioane de lei, ultima cotaţie a societăţii bancare fiind de 2,38 lei.

Locul al doilea în acest clasament a fost ocupat de acţiunile BRD, care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul unitar de 12,9 lei, valoarea tranzacţiilor cu titlurile emitentului fiind de 4,56 milioane de lei.

Acţiunile Romgaz (SNG) au terminat ziua bursieră la preţul unitar de 36,6 lei, în urcare cu 0,27%, pe fondul unei valori transferate de 4,21 milioane de lei.

Locul al patrulea în acest top a fost ocupat de acţiunile Fondul Proprietatea (FP), care au încheiat şedinţa de tranzacţionare la preţul de 0,883 lei/titlu, în scădere cu 0,11%, în contextul unui rulaj de 2,87 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" a fost realizată o tranzacţie cu titlurile DIGI, în valoare de 0,88 milioane de lei, la preţul unitar de 32 de lei.

Indicele sectorului energetic BET-NG, a avut un avans de 0,36%, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, a urcat cu 0,57%.

Indicele BET-BK, reperul fondurilor de investiţii, a crescut cu 0,43%.

Topul celor mai mari creşteri

1. "Boromir" (SPCU): +14,47%

2. "Altur" (ALT): +6,45%

3. "Biofarm" (BIO): +5,44%

4. "Antibiotice" (ATB): +3,01%

5. "Bursa de Valori Bucureşti" (BVB): +2,88 %

Topul celor mai mari scăderi

1. "Condmag" (COMI): -7,89%

2. "Dafora" (DAFR): -6,41%

3. "Prebet" (PREB): -3,75%

4. "Electroputere" (EPT): -3,03%

5. "Cemacon" (CEON): -2,60%

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb