Căderea în postdemocraţie

Pentru că "pieţele" au cerut-o, primii miniştri grec şi italian au fost obligaţi să-şi dea demisia! Noile guverne, conduse de tehnocraţi apropiaţi mediului financiar internaţional, au fost rapid puse în funcţie, mai întâi la Atena, acelaşi scenariu urmând să fie aplicat şi la Roma. Faptul că "pieţele", iar nu alegătorii, schimbă de pe o zi pe alta guvernele fără niciun scrupul democratic ar putea indica un nou moment de ruptură, poate la fel de important ca cel de acum două decenii, când se prăbuşea Zidul Berlinului. Istoria s-a accelerat, antrenând odată cu criza datoriei suverane şi o criză a democraţiei/ Cum însă de au ajuns "pieţele", până acum obişnuite doar să influenţeze guvernele din umbra burselor şi a agenţiilor de rating, să-şi asume riscul implicării directe în politică? Un răspuns posibil la această dilemă ar fi, simplu, intrarea într-o etapă postdemocratică a guvernării.

Doar la o săptămână de la nereuşitul festival G20 de la Cannes, criză financiară s-a transformat într-o gravă criză politică. Aparent, aceasta se limitează la statele "problemă" ale zonei euro. În Grecia şi Italia, prin forţarea demisiei primilor-miniştrii, în Spania, ca şi mai devreme anul aces­ta în Irlanda şi Portugalia, prin alegeri anticipate, "pieţele" au impus mai întâi agenda guvernării (în Irlanda, Portugalia şi Spania), apoi chiar conducerea noilor guverne. După această evoluţie, niciun guvern, din interiorul sau din afara zonei euro, din Europa sau din întreaga lume, nu se mai află sub controlul direct al naţiunilor suverane, ci după cel al "pieţelor". Politicienii au dovedit că nu mai sunt capabili să asigure iluzoria suveranitate naţională. Or, aceasta indică o gravă criză a democraţiei! Nu doar a democraţiei reprezentative, ci a democraţiei ca stare de spirit. Căci, nici George Papandreu, în Grecia, nici Silvio Berlusconi, în Italia, nu au demisionat în urma alegerilor sau a votului de neîncredere al parlamentelor. Dar nici în urma mişcărilor de protest ale societăţii civile din Grecia sau Italia! şi dacă şi cele mai simple forme ale democraţiei, cele parlamentare şi electorale, sunt ocultate, atunci ce mai rămâne din democraţie?

Nu popoarele, ci"pieţe" şi "partenerii" europeni au creat condiţiile pentru ca guvernele din aria pe care unii o numeau cu dispreţ a "porcilor" - PIGS ( Portugalia, Italia, dar apoi şi Irlanda, Grecia şi Spania, în ultima urmând să se întâmple după alegerile de pe 20 noiembrie) - să fie schimbate. "Pieţele", altfel spus băncile şi celelalte instituţii financiare (fonduri de pensii, fonduri speculative, fonduri de investiţii etc.) şi partenerilor lor europeni, respectiv Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy, dar şi reprezentanţii Băncii Centrale Europene (BCE) şi ai Comisiei Europene, justifică acest amestec nedisimulat în guvernarea altor state, prin faptul că acţionează în numele "datoriei" şi al "interesului comun". Dar deja 5 din cele 17 state din zona euro au fost supuse unor presiuni fără precedent, intrând, practic, sub tutela organismelor europene şi internaţionale.

Când din democraţie nu mai rămân decât câteva reguli formale, şi acelea din ce în ce mai puţin res­pectate, iar decizia nu mai aparţine în niciun fel aleşilor naţiunii, care sunt transformaţi în simple mecanisme de validare a unor politici proiectate de instituţii şi organisme aflate în afara oricărui control democratic, regimul democratic nu funcţionează. Putem vorbi atunci de postdemocraţie ca de un fel de regim de tranziţie în care forma instituţiilor este păstrată, dar naţiunea politică, ca izvor al suveranităţii, nu mai are nicio influenţă reală asupra politicilor. Ce urmează însă?