CAMPANIA SALVAŢI ROŞIA MONTANĂ: "Cianura a ajuns pe masa deputaţilor"

Simona Grigorescu
Politică / 28 septembrie 2015

Campania Salvaţi Roşia Montană, reţeaua Mining Watch România şi paltforma de-clic.ro au lansat, vineri, petiţia adresată Camerei Deputaţilor - "Cianura pe ordinea de zi: cere deputaţilor să o interzică!", arată un comunicat remis azi redacţiei.

Potrivit campaniei, în doar trei zile de la lansare, aproape 2.000 de persoane au semnat deja petiţia.

Conform sursei citate: "După opt ani, legea anti-cianură a ajuns în Camera Deputaţilor pentru vot final. Roşia Montană, Certej, Băiţa Crăciuneşti, Baia Mare, Rovina, în total 12 proiecte miniere aurifere cu cianuri ar urma să fie supuse aprobării pe teritoriul României în următorii ani. Proiectul de lege, iniţiat în 2007, a fost rapid ascuns în sertarele Parlamentului datorită presiunii companiilor miniere. Au fost necesari opt ani ca legea anti-cianură să fie repusă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, dar de această dată Guvernul României cere respingerea ei".

"De cele mai multe ori, exploatările miniere şi cianura sunt strâns legate de corupţie şi decizii politice aleatorii peste tot în lume. Numeroase accidente miniere au loc în ciuda faptului că atât companiile, cât şi politicienii, promit cele mai «bune tehnologii» şi proiecte «fără cusur»", mai precizează campania Salvaţi Roşia Montană.

Cianura are o toxicitate ridicată şi poate duce rapid la moarte. O lingură de soluţie de cianură de 2% va ucide o fiinţă umană şi accidentele miniere recurente au demonstrat impactul devastator asupra naturii.

"Împreună, cetăţenii români au determinat Guvernul României în 2013 să-şi anuleze planurile de distrugere a Roşiei Montane, dar noi comunităţi se confruntă cu aceleaşi pericole. Roşia Montană, Certej sau Baia Mare nu vor fi niciodată în siguranţă fără interzicerea cianurii în minerit", se arată în textul petiţiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb