CANDIDATUL ROMÂNIEI, DAN GHEORGHIU: "Am pierdut la un vot funcţia de membru permanent în Consiliul de Administraţie al ACER"

A.S.
Ziarul BURSA #Companii / 30 ianuarie 2018

Dan Gheorghiu, candidatul Româ­niei la Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Domeniul Energiei, nu a fost votat pentru unul dintre cele trei posturi vacante în conducere, în cadrul alegerilor care au avut loc, la începutul anului, la Bruxelles, potrivit unor surse din energie. Propunerea pentru boardul ACER a fost făcută de Ministerul Energiei, condus, la începutul anului, de Toma Petcu.

Săptămâna trecută, pe 23 ianuarie, Ministerul Energiei ne-a transmis: "În data de 10 ianuarie 2018, s-a desfăşurat, în cadrul reuniunii COREPER I (Consiliul Uniunii Europene de la Bruxelles), procedura de vot pentru desemnarea noilor membri permanenţi şi supleanţi ai Consiliului de Administraţie ACER (Agenţia pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Domeniul Energiei).

România a sprijinit candidatura domnului Ioan Dan Gheorghiu pentru desemnarea în funcţia de membru permanent în Consiliul de Administraţie al ACER. La acest moment, rezultatul votului nu a fost făcut public, decizia reuniunii COREPER I nu a fost formalizată".

Domnul Dan Ioan Gheorghiu ne-a declarat: "La aceste alegeri au fost 27 de voturi ale unor ţări care au făcut lobby. Şi-au dat voturile între ele, iar eu am pierdut la un vot.

Nu a depins de calităţile mele profesionale, pentru că lobby-ul făcut de alte ţări, pentru alţi candidaţi, a fost mai puternic decât al meu. Noi avem sprijin mai mic. Poate când vom lua preşedinţia UE, lucrurile vor sta altfel".

Dan Gheorghiu este un apropiat al lui Călin Popescu Tăriceanu, dar şi al lui Victor Ponta. Dan Gheorghiu este acţionar al ISPE (Institutul Naţional de Studii şi Proiectări Energetice).

Consiliul de Administraţie al ACER se alege prin votul ambasadorilor UE ai statelor membre.

Răzvan Nicolescu, fost ministru delegat pentru energie, a fost desemnat, în 2014, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Agenţiei Europene pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare în Energie (ACER), în condiţiile în care, anterior, fusese membru al Consiliului de Administraţie şi vicepreşedinte ACER. În perioada 2006-2008, Răzvan Nicolescu a fost ataşat pe probleme de energie al României la Uniunea Europeană, iar în perioada 2007-2008, a reprezentat România în grupul de dialog UE-Rusia pe probleme energetice.

În 2015, deputatul PSD Iulian Iancu, propus de Victor Ponta pentru un loc în Consiliul de Administraţie al ACER, nu a fost votat pentru unul dintre cele trei posturi vacante.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb