Capturarea Universităţii

A trebuit să îi caut numele pe Internet. Bănuiesc că şi dumneavoastră, la fel ca subsemnatul, l-aţi uitat. Îl cheamă... staţi să vedem... Valentin Popa. A fost ministru al Educaţiei în guvernul socialist controlat de infractorul Liviu Dragnea. S-a petrecut recent, prin 2018. Deşi a stat în funcţie aproape un an, nu a lăsat nimic bun în urma sa. S-a făcut remarcat printr-o vorbire greoaie, împiedicată, şi prin sărăcia de idei.

Partea cu adevărat înspăimântătoare este alta. Acest Valentin Popa este profesor universitar. În 2012 a devenit rector al Universităţii din Suceava. Stau şi mă întreb - Cum a fost posibil aşa ceva?

Să ne întoarcem în timp în anul 1990. Pe atunci universităţile erau inamicul instituţional numărul 1 al Frontului Salvării Naţionale, urmaşul Partidului Comunist Român. Studenţii erau, majoritari, de dreapta. Au manifestat luni de zile în stradă pentru democraţie şi pentru o reformă profundă a sistemului de educaţie. Au fost răs-plătiţi de FSN cu oase rupte şi gaze lacrimogene.

Eram pe atunci reprezentant al studenţilor în Senatul Universităţii din Bucureşti. Majoritatea membrilor Senatului era formată, desigur, din profesori. Nu îmi este clar ce orientare politică avea fiecare, însă cei mai mulţi erau ostili comuniştilor vopsiţi de la Palatul Victoria.

În anii '90 socialiştii şi-au schimbat numele şi s-au pus pe jefuit România. Însă au cam lăsat universităţile în pace. Nu erau oricum iubiţi acolo. Câţiva au preferat să prindă rădăcini în instituţii marginale pe atunci precum Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administraţie (SNSPA, urmaşa Academiei de partid "Ştefan Gheorghiu"). Cele mai multe universităţi nu erau arondate politic PSD-ului. Şi nici nu bănuiai că vor ajunge vreodată la remorca Partidului.

Lucrurile au început să se schimbe prin anii 2000. Cred că regimul dublului condamnat penal Adrian Năstase a iniţiat un program de cooptare a instituţiilor şi a centrelor de autoritate care, până atunci, scăpaseră de pe orbita PSD-ului. Aşa au ajuns lideri ai societăţii civile să proslăvească o guvernare care distrugea statul de drept din Româ-nia. Aşa au ajuns ziarişti altădată critici să nu sufle o vorbă despre abuzurile socialiştilor.

Acum circa 15 ani, au venit la rând universităţile. Una după alta au căzut în plasa PSD. Au devenit fabrici de diplome. Dar ce spun eu?... Unele produc plagiate pe bandă rulantă. Un exemplu: fostul ministru PSD al Culturii, Ionuţ Vulpescu. Politruci siniştri au devenit profesori universitari.

La Iaşi a devenit rector Tudorel Toader, coada de topor a regimului Dragnea. La SNSPA, socialistul Remus Pricopie a fost ales, zilele trecute, rector pentru a treia oară. A văzut cineva teza de doctorat în Ştiinţe Politice a acestui domn? La Cluj, după celebrul Marga-Calorifer, a venit un exponent al naţionalismului de cazarmă. La aşa-zisa Academie de Poliţie sunt cercetaţi penal "profesori" de acolo pentru că ar fi cerut unui complice să o ameninţe cu moartea pe o jurnalistă care le deranja afacerile.

La Universitatea Bucureşti, ne-a trecut glonţul pe la ureche. La alegerile de acum câteva zile a intrat în turul 2 un personaj care a fost în slujba lui Dan Voiculescu. În cele din urmă, res-pectivul a pierdut la o diferenţă masivă în faţa unui foarte onorabil profesor de la Sociologie. Dar rămâne întrebarea: cum a fost posibil aşa ceva?...

În parte, pentru că nici universităţile nu mai sunt ce au fost. Una dintre cauze, cred, este scăderea brutală a standardelor de la admitere. Multe facultăţi admit doar pe bază de "dosar". Această practică este, la rândul ei, necesară mai ales din cauza finanţării pe "cap de student" introdusă acum mai circa 20 de ani. Rectorii şi decanii au fost angajaţi, imediat, într-o cursă a numerelor mari. Cine aduce mai mulţi studenţi are bugetul mai mare.

Iar universităţile mai puţin dispuse să joace acest joc impus de politicieni s-au trezit cu fondurile tăiate. Îmi amintesc de un fost ministru al Educaţiei cu care am făcut conversaţie acum câţiva ani, la un eveniment oficial. Omul făcea pe amabilul, până ce mi-a zis, pe un ton care nu mai părea de glumă: "O să vedem ce faceţi voi pe acolo, pe la Ştiinţe Politice, că poate nici nu mai este nevoie de o facultate separată".

Ştiu mulţi colegi care se iluzionează că noi, în universităţi, suntem altfel, chiar mai buni, decât simplii cetăţeni. Că universităţile sunt mai democratice sau mai dedicate statului de drept decât societatea în ansamblul său. Asta era cazul, poate, prin anii '90. Acum însă... La ultimele alegeri prezidenţiale, candidata PSD a fost des-fiinţată. În diaspora, a luat doar 6 (şase) la sută. Comparaţi cu rezultatul din unele instituţii de învăţământ superior, unde socialiştii sau clienţii lor sunt aleşi "en fanfare".

Susţin depolitizarea învăţământului superior. Repet, nu mă refer la angajamentul individual al profesorilor sau studenţilor. Ce partid susţine fiecare, este treaba fiecăruia. Dar universităţile trebuie decuplate de Partidul-Stat.