CARMEN DAN, DESPRE SITUAŢIA DE LA SINEŞTI:  "Se intensifică activitatea de patrulare în zonă"

V.D.
Miscellanea / 3 mai 2018

Carmen Dan

Carmen Dan

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat astăzi că s-a intensificat activitatea de patrulare în zona Sineşti, unde a avut loc o tentativă de jaf asupra unui şofer, menţionând că se ia în calcul şi posibilitatea patrulelor comune Poliţie - Jandarmerie.

"Ştiu că se intensifică activitatea de patrulare în zonă, dar tot ieri am discutat să se ia în calcul şi posibilitatea patrulării în comun cu susţinerea colegilor de la Jandarmerie", a declarat Carmen Dan la Palatul Parlamentului.

Ea a adăugat că şeful Poliţiei Române se află la o întâlnire cu secretarul de stat pe ordine publică, cu privire la situaţia din Sineşti.

"Chiar acum, din câte ştiu, este într-o întâlnire cu secretarul de stat pe Ordine Publică (n.r. - şeful Poliţiei Române). Eu de ieri am dat dispoziţii să se facă verificări. Mă interesează dacă acolo este o situaţie care se întâmplă cu precădere sau sunt cazuri izolate. Mai mult decât atât, din câte ştiu, inspectorul general al Poliţiei Române a dispus verificări atât la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Ialomiţa, cât şi la Poliţia din Sineşti şi celelalte aspecte care vor rezulta în urma acestor verificări vă vor fi comunicate de către inspectorul general al Poliţiei Române", a afirmat Dan.

Întrebată dacă se ştia de această practică, ministrul de Interne a spus că a primit un link pe telefonul personal privind tentativa de tâlhărie de la Sineşti şi a luat imediat legătura cu şeful Poliţiei Române.

"Am primit un link pe telefonul meu, am văzut despre ce este vorba şi imediat l-am redirecţionat către inspectorul general al Poliţiei Române. Ulterior i-am spus să-şi ia datele preliminare şi ieri l-am chemat la o discuţie la minister. A rămas să dispună măsuri, să facă verificările - tocmai de aceea s-a declanşat această verificare internă la nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi a Poliţiei din Sineşti - şi toate cele ce vor rezulta din verificări să fie comunicate şi dacă este nevoie să gândească un plan de măsuri pe care să-l prezinte ministrului", a subliniat Carmen Dan.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb